O sa-mi fie dor de tine!

Mai precis, “O sa me fie doi de tine”, pentru ca Baietelul de argint vorbeste inca stâlcind unele cuvinte.

Este expresia pe care o auzim cel mai des din gura lui, de zeci de ori pe zi, de cateva luni bune încoace. Daca pleaca pentru o ora la pictura, daca tati coboara pana la magazinul din colt, daca unul dintre parinti doarme in alta camera, lui S. i se face nespus de dor. Pana intr-acolo incat il apuca un plans cu sughituri uneori. Trebuie sa ne luam la revedere cu un ritual de pupici, iar daca se pregateste, de pilda, sa stea peste noapte la bunici, incepe sa planga cu o saptamana inainte, desi isi doreste enorm acea vizita.

Pare nostim si induiosator, dar…crizele astea de dor repetate de cateva ori pe zi devin foarte obositoare. Normal ar fi sa il luam in brate si sa ii spunem ca si noua ne va fi dor de el. Cateodata insa ne pierdem rabdarea, mai ales seara.

Pe de alta parte, il inteleg perfect pe S. Când eram mica si plecam pentru mai multa vreme la bunici, sufeream enorm de dor dupa mama mea. Imi pierdeam pofta de mancare, aveam cosmaruri, si pur si simplu imi era extraordinar de dor de ea. Sa va inchipuiti ca pe atunci nu aveam telefoane ca acum, si nu puteam lua legatura cu ea cu saptamanile, chiar si cate o luna. Desigur, erau alte vremuri si temerilor si emotiilor copiilor pe atunci nu li se dadea atata importanta. Dar tocmai pentru ca imi amintesc cum ma simteam eu, nu vreau sa minimalizez sentimentele lui S. Ma bucur ca si le exprima. Ma bucur ca se descarca, si ca simte suficienta siguranta sa le exteriorizeze de 100 de ori pe zi.

Intr-o seara, povesteam despre o planuita vizita la bunicii paterni, si i-ar l-a apucat jalea: da, vrea sa mearga, dar ce se face el ca o sa-i fie tare dor de mama. Cum sa isi potoleasca dorul? A fost pentru prima oara când incerca sa gaseasca o solutie pentru a impaca si capra, si varza.

I-am propus, asadar, sa alegem o fotografie in care suntem amândoi, sa o punem intr-o rama si sa decoram rama. Pe aceea o va putea pune in bagaj si, daca i se va face dor, o va putea privi cat pofteste.

Ne-am scris numele cu autocolante de spuma din rezerva mea bogata, iar el a decorat rama cu lucruri care il reprezentau pe el (o bicicleta) si pe care voia sa mi le daruiasca mie (o floare, o libelula).

Iata ce-a iesit:

SAMSUNG CAMERA PICTURES

Sper sa functioneze solutia aceasta.

Copiii vostri se topesc de dor la fel ca Baietelul meu de argint?

13 Comments

  1. O da! Si inca cum! Dar in timp se va mai potoli acest sentiment, in sensul ca nu va mai fi rostit atat de des. Cat despre ce simtim fiecare…. e rost de mult timp pentru a discuta.
    Cate o imbratisare pentru fiecare, va trimitem.

    • Ioana, stiu ca Luca e un baietel asa de finut si sensibil, mi-l imaginez perfect in aceasta postura, pe latura ei pozitiva. Cum el e asa de reusit, sper ca si S. sa fie la fel când va creste un pic mai mare🙂

  2. nu,nu am astfel de probleme cu ei
    Daria in schimb ma strange tare in brate de cand vine de la scoala pana se culca si imi spune ca i-a fost dor de mine…asta se intampla numai seara….pentru ca dimineata e preocupata de ziua care incepe si de ce mai vrea sa duca la scoala sa discute cu prietenele ei (carti, jocuri etc)😀

    • Antoaneta, copii tai par asa, mai razbatatori si mai independenti, chiar nu m-as fi asteptat la Andrei sa bazaie de dor🙂

      • :)))
        Andrei e o figura
        reactioneaza cand nu te astepti intr-un mod in care nu te-ai fi gandit😉

      • Daria este mai “legata” de mine in special din toamna cand lucrurile/viata noastra a luat o alta turnura si simte o “disperare sa nu ma piarda” (cuvintele ei)
        Andrei are accese de independenta in special din toamna, vrea sa arate ca e baiat mare

  3. Oooo, Raluca! Imi dai apa la moara cu subiectul acesta. Al meu pitic urmeaza sa intre la cresa, iar eu sa ma intorc la serviciu. Nu poate sta 5 minute fara mine. Mi-e si groaza sa ma gandesc la ce va simti S in timpul in care nu voi fi langa el. Stiu ca aceasta etapa face parte din viata si accept asta, insa ratiunea si inima nu prea merg in aceeasi directie uneori. Foarte frumoasa ideea cu rama foto! Multumim pentru destainuiri!

    • oooo, mult succes!! stiu cat e de greu sa te desparti de puiut, eu am incercat sa aman momentul cat mai mult! Poate o poza mica cu voi in ghiozdanel il va ajuta sa reziste mai bine…

      • Multumim pentru incurajari, desi ma indoiesc ca ingrijitoarele de la cresa i-ar ajuta pe cei mici sa-si aline dorul de parinti tinand prin preajma si la vedere o fotografie cu cei din familie.

  4. violeta.argatu

    Si noi am trecut prin faze de genul cu Ioan. Am patit-o intai pe la 4ani juma’ cand l-am dus pe Ioan la cererea lui la Slobozia la bunici (bunici pe care-i iubeste ff mult, la care a mai fost, etc). A petrecut acolo singur cateva zile, dar cand s-a intooooorrrs , a fost jaaaaaale. Nu mai statea singur in casa, nu mai pleca nicaieri fara mine. Cu chiu cu vai am trecut peste etapa aceasta.

    Apoi, pe la 5 ani si ceva l-a luat iar…nu mai pleca nici la vecinutele noastre de vis-a-vis fara mine, nici la verisoara lui care locuieste la 500 m distanta….Acum, la 6 ani si o luna, e ok.
    N-am mai incercat sa-l lasam singur de atunci. A mai fost o data tot la Slobozia, dar cu verisoara lui din oras de aici . In rest, nush…asteptam sa vina vara. cica vrea sa mearga si sa stea o luna singur singurel la bunici :)). vedem.

    cu ana (2 ani si 8 luni), e tragedie😀. asa a fost dintodeauna. f greu mi-a fost sa plec cu ea de acasa. nici acum nu s-au schimbat prea multe. Poate doar faptul ca putem pleca la drum cu masina fara ca ea sa sustina un intre concert. acum doua saptamani am fost plecati la Slobozia, iar cand a venit seara, a inceput sa planga si sa tipe ” vreau acasa la mineeeeeeeee”…a facut asa in fiecare seara. A fost cel mai obositor week-end din ultima perioada. atat de obositor incat m-am lecuit. cred ca pana la anu’nu mai plec de acasa🙂

    Mult succes va dorim. Sa depasiti momentul cat mai curand

    • Daca si voi ati trecut si ati depasit, Violeta, atunci mai am o speranta. S. sta singur, sa stii, si cate doua saptamani a stat, iar faza asta cu dorul totusi cred ca e mai recenta de un an. Plange ca ii va fi dor, dar merge, nu renunta la bunici🙂

  5. gilda

    Luca nu-mi spune la despartire ca-i va fi dor, in schimb cand ne vedem dupa gradi ma strange in brate si-mi spune:”mi-a fost dor de tine ,mami!”Probabil ca e vorba de… taiatul necesar de cordon ombilical ( dureros, dificil si…imposibil de evitat).

    • Gilda, când S. avea varsta lui Luca nu facea asa. E o chestie recenta, de un an sau jumatate de an. Efectiv boceste când se gandeste cat ii va fi de dor de cineva când va fi in alta parte, desi vrea sa mearga acolo. Eu, care am suferit de dor când eram mica, acum iti spun sincer, sunt dintre persoanele carora rareori li se face dor.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s