Prima intalnire cu Micul Print
Nu imi amintesc prima mea intalnire cu Micul Print. Nu stiu cum s-a intamplat sa se intipareasca cuvintele povestii in mintea mea. Tin minte doar atat: când am citit cartea pentru prima oara, stiam deja pasaje pe de rost, le anticipam in gand inainte de a deslusi slova.
Nu e nici un mister aici: ca si Baietelul de argint, si eu eram indragostita de povestile audio. Ca si el, puteam petrece ore in sir ascultandu-le, din nou si din nou, fara sa ma plictiseasca, iar singura tulburare era pauza când trebuia schimbata placa de vinil. Discurile inca le mai avem, la bunici, pick-up-ul insa s-a stricat, iar dorul dupa povestile copilariei nu mi-a trecut decat in momentul in care le-am redescoperit pe CD.
Bunica materna s-a ingrijit ca S. sa aiba niste colectii de povesti (multumim mult!), printre care si cea scoasa de editura Litera in colaborare cu Jurnalul National- Cele mai frumoase povesti. Fiecare carte are un CD inclus, cu una sau doua povesti dintre cele pe care le ascultam noi când eram mici, dramatizari excelente, arta adevarata. Una dintre ele contine teatrul radiofonic Micul Print (adaptare dupa Antoine de Saint Exupery) si Povestea boabelor de diamant (Charles Perault), pe care mi-o amintesc, de asemenea, din copilarie.
Pe aceasta am scos-o la lumina când S., atins de un virus, a lipsit cateva zile de la gradinita.
L-am lasat sa asculte povestea (la care imi place foarte mult faptul ca respecta textul originar in mare masura), si i-am scos din cutia magica cu lucruri “puse la pastrare” un joc anume rezervat acestei povesti- un superb set de cuburi de lemn, cu care S. poate sa alcatuiasca imagini inspirate din Micul Print. Cuburile ne-au fost daruite de prieteni dragi (multumim din suflet, Madalina & co.) si vin de departe, dintr-o lume magica, din Orasul agathelor, cu strazi de aur, ceasuri astronomice si poduri spectaculoase, pe care am vizitat-o cu S. in burtica (de unde si dubla nostalgie).
Nu-i asa ca sunt superbe?
Eu insami m-as opri sa ma joc cu ele.
De carte inca nu ne-am apucat, prefer sa il las, la varsta asta, in compania povestii dramatizate. Insa Micul print imi este mie atat de drag, incat am cumparat cu multi ani inainte, de la editura Humanitas, varianta audio in lectura lui Florian Pittis (pe care nu o mai regasesc pe site-ul editurii, din pacate). Pentru mine textul este fascinant in sine, suna superb in orice limba l-ai citi, dar lecturat de Florian Pittis, fermecatoare voce, e glorios! Ma bucur mult ca S. are acces la poveste in acest format.
Ce spuneti, se putea o prima intalnire mai frumoasa cu Micul print?
Caiet pentru şcoala de...acasă 
super. am luat si noi “micul print” de la biblioteca acum vreo doua saptamani cred, insa a tot stat in asteptare… cred ca diseara ne mobilizam si citim din ea. sa vedem dc ne lasa Ana, care a descoperit si ea placerea “cititului” de ceva vreme. daca pana acum treaba era simpla, de cand cu ana, treaba s-a cam complicat: ea vrea aceeasi carte/poveste/poezie de fiecare data (spre disperarea lui ioan care tre s-asculte mereu :d). cand suntem doar noi trei, musai tre sa-i citesc anei prima ca s-adoarma s-apoi sa-i pot citi lui ioan linistita. de cateva seri le-am citit tot mai putin- le-am zis la un moment dat ca nu mai am saliva-n gura :d iar aseara ana ma controla sa vada dc mai am saliva ca sa le mai citesc :)). rasu’ plansu’ 🙂
Ce simpatica e Ana!! M-ai facut sa zâmbesc de fiecare data când am citit comentariul (scuze ca raspund asa greu). Ati reusit sa cititi Micul Print pana la urma? Eu când nu mai am saliva il trimit la povesti audio 🙂