Cateva imbunatatiri in dieta de Capsunica

Una dintre cele mai mari provocari ale mele ca mama vine din bucatarie. Sunt sigura ca nu multe va veti identifica cu mine, probabil ca va vine usor si placut sa gatiti pentru copii si sot, dar mie nu prea. Prefer sa dedic timpul activitatilor educatie sau terapiei…dar chiar sa sarim peste mese nu se poate.

Va marturisesc ca cea mai frumoasa perioada din viata lui S. mi s-a parut când era alaptat exclusiv. Nu am facut o treaba minunata cu diversificarea, si asta s-a rasfrant in comportamentul lui alimentar ulterior. Slava Domnului, e sanatos, normoponderal si bine dezvoltat, dar nu ma pot lauda ca e cal mai sanatos hranit copil (desi ma straduiesc).

La Cati a fost alta poveste, ea nu a putut fi alaptata si nici eu nu am avut intelepciunea sa insist pe asta, asa ca am tras mult cu formulele de lapte praf pana când am gasit una pe care sa o tolereze bine. Eram asa de multumiti ca o tolereaza, incat ea a mancat doi ani exclusiv (cu mici exceptii) lapte praf cu orez.

La insistentele celor din NACD, dupa mai multe otite recurente si exasperati ca nu gaseam o solutie pentru ele, am decis sa scoatem de tot laptele praf. Pana atunci, reusisem sa adaugam supa de legume cu carne si o masa de fructe.

O paranteza– In ceea ce priveste otita, noi am avut mult de furca cu ea. A pornit de la un iaurt (desi stiam ca ar fi bine sa nu ii dau, mi-am zis sa incerc…rau am facut!). Dupa cateva luni in care o ureche a curs, la sfatul lui Bob Doman, am gasit un ORL-ist dispus sa ii puna tuburi in urechi, si am facut operatia. Cati avea doi ani si jumatate si peste 12 kg. Dupa operatie, ceva s-a intamplat, ambele urechi curgeau de acum, Cati avea clar un discomfort pentru ca a inceput sa refuze sa manance si a scazut peste jumatate de kilogram in greutate. In cateva luni, a cazut tubul stang. Otitele insa continuau si nu cedau la nici un fel de picaturi sau antibiotic. Dieta fara lapte praf si un supliment sugerat de mamica unei fete cu T13 (de 24 de ani!) au ameliorat problema urechilor in proportie de 80%. Urechea fara tub isi revenise complet, cea care are inca tub curgea ocazional. Din pacate, daca se intampla sa raceasca Cati, revin si otitele. Suplimentul se numeste Antronex, de la firma Standard Process, si noi l-am comandat de pe Amazon. Nu am avut recomandarea unui medic, altul decat medicul naturopat care i-a recomandat acelei fete acest supliment, dar eram disperati si suntem foarte multumiti ca am vazut rezultate.

Timp de un an, Cati nu a reusit sa recupereze greutatea pierduta. De la o dolofanica de doi ani si ceva, a ajuns o scandurica la trei ani si ceva. Acum merge mai bine si vreau sa va povestesc ce a functionat la noi.

Cati are o dieta foarte restrictiva, nu tolereaza decat 3 fructe (banana, avocado si afine) si cateva legume (cartofi dulci, radacina de patrunjel, pastarnac, telina si morcovi, ceapa). Meniul fiecarei zile arata exact la fel pentru ea: o masa din 2-3 fructe cu orez, patru mese de supa de legume cu orez si carne/ou.

De mult timp ne straduim sa adaugam si altceva in alimentatia ei, dar de fiecare data ne poticnim in scaune moi si dureri de burtica cumplite.

Cum lapte praf si orice aliment care contine lactoza nu mai folosim, am incercat fara succes si laptele de capra.

Dupa ce ne-am intors de la Podis, am decis sa testam cateva alte alimente, in special cereale si seminte.

Am introdus cu succes migdalele, din care ii fac din când in când si lapte de migdale. La Kaufland si Lidl am gasit fulgi de migdale decorticati, pe care ii rasnesc, ii las in prealabil 0 ora sau doua la inmuiat si apoi ii amestec cu mai multa apa calduta si orez (de bebelusi). Mi se pare o varianta mai sanatoasa decat laptele de migdale din comert (Alpro) care, pe langa zahar mult si conservanti, contine doar 2% migdale.

DSC05653

Incercam din când in când sa înlocuim orezul cu mei. La 500 ml de apa fiarta se adauga 2 linguri de mei decorticat, care se mai lasa la fiert inca 20-30 de minute. Eu amestec acest mei fiert cu fructele pasate. Din pacate, Cati nu il tolereaza 100%, in sensul ca are scaune mai dese dupa el, dar nu o doare burtica. Retete cu mei gasiti in cartea Copilul vegetarian, scrisa de Elena Pridie si aparuta la Casa de editura Advent- eu de acolo ma mai inspir.

elenapridie

O alta descoperire de care sunt pur si simplu incantata sunt semintele de chia. Citisem despre ele ca sunt extrem de bogate in proteine si vitamine, dar când le-am incercat prima oara, fie nu am procedat corect cu ele, fie s-a suprapus peste alta problema digestiva a Catiushei, pentru ca ceva m-a facut atunci sa iau o pauza. Cum Cati e destul de echilibrata digestiv in ultima luna, am reusit sa ii adaug in supa cate o lingurita de semnte de chia, lasate in prealabil la inmuiat. Nu ii fac deloc rau la stomac, si sunt sigura ca ii aduc un surplus binevenit de vitamine. Pentru imboldul de a folosi chia trebuie sa ii multumesc mamicii Raisei, care e activa si pe un grup de Facebook- Retete culinare pentru copii speciali.

Toate acestea, dupa cum vedeti, implica sa le folosim acasa. Înmuiatul, fiertul, pasatul, iau timp si cer conditii speciale. Cea mai convenabila solutie pentru drum (laptele praf), nu mai e o optiune pentru noi.

De curând am comandat de la Organic Baby o conserva de lapte de cocos organic- firma Rapunzel. Spre deosebire de laptele de migdale din comert, acesta nu are in compozitie decat pulpa de cocos si apa (Miez de nucă de cocos* 67%, apă  33%. Fără conservanti). Asa de fericita am fost ca l-a tolerat Cati! Am folosit cantitatea pentru doua portii, la care am adaugat orez. Mi se pare un pic scump (6,5 lei pe portie), dar nu voi risca sa schimb firma. Este organic si bun la gust si bine tolerat de fetita mea. Partea cea mai buna la acest lapte de cocos este ca poate fi folosit si in  calatorii- daca il scoatem din cutia de conserva imadiat ce il desfacem si il depozitam in alt recipient. Pentru noi, a avea o optiune de hrana “gata de folosit” este minunat!

laptecocos

Despre doua alte lucruri vreau sa va mai povestesc in acest articol lung, dar si ele au imbunatatit viata Catiushei.

Unul dintre ele este un supliment caloric, care o ajuta sa ia in sfarsit in greutate. Deja simt altfel picioarele si mainile ei când facem exercitiile de Deep pressure, si nimic nu ma bucura mai tare. Este vorba de BiCal, pe care il comandam direct din Germania, si le multumim din suflet celor care ne-au ajutat pana acum sa il procuram!

Al doilea este un supliment alimentar- acidul folinic. Despre ei al citit aici ca ar ajuta la cresterea perimetrului cranian (Cati are microcefalie) si la dezvoltarea neurala. Este, de fapt, mai recomandat in sarcina decat acidul folic- puteti citi despre asta aici si aici. Noi folosim aceasta varianta si in ultima luna am vazut progrese la Cati, care pentru noi sunt importante pe partea cognitiva. Din nou, mii de multumiri celor care ne-au ajutat sa il procuram din Statele Unite ale Americii.

(Atentie, noi am urmat sfaturile altor parinti, nu ale unui nutritionist sau doctor, asa ca si ceea ce prezint pe blog are pur caracter informativ, consultati un medic inainte de a incerca cele recomandate de mine).

Sper ca povestea mea sa incurajeze macar o mama care se simte coplesita in bucatarie, si sa gasiti ceva de folos pentru copii vostri, tipici sau nu.

6 Comments

  1. Diana

    Un mic sfat daca imi permiti, pentru un lapte de migdale cat mai usor de tolerat ar trebui folosite migdale intregi, cu coaja aceea maro, lasate la inmuiat peste noapte intr o solutie usor acida, spre ex picuri cativa stropi de lamaie, ideal intr un loc mai caldut. Astfel se reduce mult cantitatea de antinutrienti. Dupa inmuiere se curata f usor de coaja doar trebuie stranse un pic. Migdalele au totusi un potential pro inflamator asa ca nu trebuie facut abuz. Laptele de cocos e super, incearca si combinat cu banana sau avocado iese ceva f bun.
    Seminte de canepa ati incercat?
    Felicitari pentru cresterea in greutate!

    • Diana, imi cer scuze ca asa tarziu raspund, dar sa stii ca am citit comentariul tau de trei ori si consider foarte bune sfaturile! Multumesc! Nu stiam ca migdalele au un potential inflamator, eu ma gândeam ca sunt ok pentru ca au B-urile. Oricum, nu abuzam, cateva lingurite (de bebelus) de migdale rasnite in fructe si din când in când, o data pe saptamana sau uneori de doua ori, lapte de migdale. Dar am aflat multe cu ocazia acestui articol, si mai am cateva idei noi de pus in practica🙂

  2. Ralu, deși eu gătesc foarte des, să nu te sperii că pruncul meu se omoară cu mâncatul! Câteodată după trei feluri de farfurii perindate prin fața lui, mă fac foc și pară că nu vrea să guste măcar. Cică el vrea mâncare dulce…Așa că nu primește nimic înafară de apă, și apoi când e chiar înfomentat, mănâncă orice-i pun în față. Dar…sincer nu în fiecare zi reușesc să-l fac să mănânce ca la carte!

    • Tu esti o mama buna, daca stii sa fii asa de severa! ii faci un serviciu cu apa🙂 La Cati nu e chestia de moft, ea e o mancacioasa (ca sa iit faci o idee, manaca 5 mese pe zi, de 400-600 ml fiecare). Ar manca mai variat, orice chestie noua o incanta, din pacate nu tolereaza stomacul ei orice, si o pazim ca pe ochii din cap sa nu o dam peste cap cu stomacul…

      • Sunteți de admirat Ralu! Când știu la cât de puțin dormiți și la câte resurse trebuie să aveți pentru Cati în mod special…chiar sunteți de admirat! Domnul să vă dea putere să creșteți niște oameni așa ca voi🙂 Și sunt sigură că așa va fi!🙂

Trackbacks

  1. 4 ani si-o luna si o retrospectiva a terapiilor Ecaterinei | Caiet pentru şcoala de...acasă

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s