Retete pentru Cati: Supa crema de morcovi cu lapte de cocos

 

 

Cam de vreo luna am descoperit site-ul Doctorului Mercola, si asta gratie unei retete peste care am dat din intamplare pe Facebook.

Reteta cu pricina mi-a atras atentia tocmai pentru ca ea continea ingrediente pe care Cati le tolereaza (va povesteam cândva ca ea nu poate manca decat anumite fructe si legume, si din cauza asta mesele ei sunt mereu aceleasi). O idee care sa schimbe gustul unei mese, macar din când in când, mi s-a parut binevenita.

Traduc aici reteta cum este ea pe site (daca sunteti curiosi puteti intra sa cititi despre beneficiile fiecarui ingredient), cu precizarea ca eu am facut cateva modificari pentru Cati.

Supa crema de morcovi cu lapte de cocos

Ingrediente:

  • 1 ceapa mare, maruntita
  • 1 lingura + 3 cani de supa de oase de pui
  • 2 linguri de radacina de ghimbir, taiate felii (pe acesta eu l-am sarit, pentru ca nu stiam cum va reactiona Cati la el)
  • 4 catei de usturoi medii, taiati marunt (am introdus usturoiul inainte de a incerca reteta, tocmai pentru a vedea daca produce vreo reactie, dar si asa, pentru Cati am folosit doar un catel de usturoi)
  • o lingurita de praf de curry sau turmeric (testasem turmericul inainte si am observat ca are efect laxativ la Cati, asa ca am fost foarte zgarcita cu el)
  • doua cani de felii de morcovi feliati (eu am redus cantitatea de morocov, pentru ca fetita mea e deja portocalie de la atata beta-caroten consumat)
  • o cana de cartofi dulci, taiati cubulete
  • 150 de ml de lapte de cocos
  • sare si piper dupa gust (am sarit peste ele)

Eu am folosit doar atatea ingrediente cate vedeti mai jos, sa vad daca Ecaterina o tolereaza la gust si in burtica, dar azi reiau reteta, pentru ca a mancat cu placere.

DSC05865

Mod de preparare:

1. Maruntiti ceapa si lasati-o sa stea 5 minute pentru a-i activa beneficiile pentru sanatate;

2. Incalziti o lingura de supa de oase de pui intr-o oala medie si caliti ceapa timp de 5 minute, amestecând frecvent;

3. Adaugati usturoiul si ghimbirul si continuati sa caliti timp de inca un minut;

4. Adaugati praful de curry sau turmericul si amestecati bine cu ceapa;

5. Adaugati supa de oase, morcovii si cartofii dulci si lasati sa fiarba la temperatura medie, pana când legumele devin moi (cam 15 minute);

6. Adaugati laptele de cocos;

7. Mixati cu blenderul pe portii, si asigurati-va ca vasul de la blender nu este decat pe jumatate plin (daca e prea plin, iar supa prea fierbinte, crema poate sari si va puteti arde). Adaugati sare si piper dupa gust.

8. Puneti supa-crema din nou in oala si reincalziti-o.

Pentru a face laptele de cocos am folosit o crema de cocos (mi s-a parut varianta cea mai simpla, accesibila si organica la indemana). Pasta de cocos de la firma Rapunzel am comandat-o de pe Organic Baby. Contine doua pungute cu pasta de cocos (fiecare a cate 50 de grame), pe care, daca le desfaceti, trebuie sa le pastrati in frigider. Am observat ca s-a separat uleiul de fulgi, asa ca cel mai bine este, daca vreti sa folositi doar jumatate din cantitatea unei pungi, sa o taiati pe lung, nu pe lat. Aceasta jumatate de punga (25 g) am amestecat-o cu apa calduta si am dat-o la blender- iata laptele de cocos! Bineinteles, puteti sa luati o nuca si sa o sectionati, facand lapte de cocos proaspat, mai ieftin si in cantitate mai mare, dar pentru mine, foarte incepatoare in ale nutritiei sanatoase (si ale gatitului in general), e preferata varianta mai comoda, mai ales ca aceasta cutie a costat doar 10 lei si cred ca imi ajunge pentru cel putin 4 portii de supa.

DSC05864

Iata si descrierea produsului pe site (unde gasiti si cateva retete in care poate fi intrebuintata):

Ingrediente: 
100% miez de cocos tocat fin, fara aditivi, se pastreaza mult timp dupa deschidere cu conditia sa fie pastrat la rece.
 
Descriere:
Crema de nuca de cocos este compus din 100% nuca de cocos.
 
Întrebuinţare:
Pentru deserturi si inghetata.
 
Crema din nucă de cocos
Crema din nucă de cocos este compusă din miez pur de nucă de cocos. Nuca de cocos proaspăt recoltată se usucă şi se toacă fin. Astfel se păstrează parţial textura fină a  fulgilor de cocos. Crema de cocos pură poate fi folosită pentru copt sau pentru gătit. Pasta de cocos cremoasă se păstrează mult timp după deschidere, dacă este ţinută la frigider. Se poate doza foarte bine, datorită ambalajului de 2 x 50 g.
 
Ideală pentru bucătăria vegetariană
Indiferent, că este vorba despre laptele, crema, uleiul sau unsoarea de cocos – toate pot fi utilizate într-o varietate mare de preparate, aducând un aer exotic în orice bucătărie. Laptele şi crema de cocos sunt înlocuitori vegetali pentru persoanele cu intoleranţă la lactoză. Datorită acestor ingrediente, supa din sâmburi de dovleac sau preparatele indiene cu curry devin deosebit de cremoase.

Poze cu produsul final nu am🙂 si nici prea multe sfaturi ce tin de bucatareala, dar daca aveti un copil cu un stomac sensibil, cred ca puteti incerca/adapta aceasta reteta.

Pofta buna!

 

 

6 Comments

  1. Interesanta reteta, dar contine atat de multe lucruri noi pt mine ca nu cred s-o fac vreodata. Pe tine te inteleg, trebuie sa te adaptezi nevoilor fetitei tale si ma bucur sincer ca ai mai gasit ceva care ii place si ei ca sa-i diversifici meniul.
    In cazul meu, mai bine zis al fetitei mele, a trebuit sa renuntam la sare si am compensat lipsa ei cu folosirea plantelor aromate cat mai multe si mai variate.

    • Da, noi a trebuit sa cercetam bine ce merge si ce nu la Cati, ca sa ii facem viata mai usoara. Cartofi dulci si altele…cumparam doar pt ea…

  2. Interesant…poate o incercam si noi!

    • pofta mare!❤

  3. Irina Maria

    Na ca sar si eu cu sfaturi!Am citit recent ca pentru a beneficia de toate beneficiile usturoiului, e recomandat, daca se foloseste gatit si nu crud, sa stea 10-15 minute dupa ce a fost taiat si abia apoi adaugat in mancare!

    • Exact asa am inteles ca stau lucrurile si cu ceapa🙂

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s