Cand gelozia intre frati este prilej de bucurie

Citesc uneori articole alarmate, suparate si uneori deprimate ale parintilor de doi copii (sau mai multi) care se confrunta cu gelozia intre cei mici, cu lupte pentru putere, cu batai, muscaturi, ciupituri, regrese, cuburi aruncate inspre cel mic…ati prins ideea!

Ei bine, nu mi-am facut prea mari griji cu privire la gelozia intre cei trei copii ai mei, in parte pentru ca S. s-a adaptat usor la Cati iar pe F. l-a dorit si asteptat nespus de mult; pe de alta parte, nu aveam mari sperante ca Ecaterina isi va da seama ce se pertece in jurul ei si cine e noul venit in familie, in raport cu celesta ei persoana 🙂

Baietelul de argint a reactionat asa cum m-am asteptat, l-a indragit imediat pe bebelus si il adora, este un fratior mai mare excelent, ma ajuta când ii cer, si daca are frustrari cu privire la atentia diminuata ce i se acorda, le indreapta spre noi, in nici un caz spre cel mic.

Cati, pe de alta parte, s-a aratat foarte suparata când am venit de la maternitate cu bebelusul. Pur si simplu, i-a intors spatele. L-a ignorat cu desavarsire, iar când a fost fortata sa ii accepte prezenta langa ea, ne-a dat de inteles clar sa nu o intereseaza. Noi am pus-o pe seama faptului ca F. nu e jucarie si nu are butoane. Nu voiam sa ma imbat cu apa rece…gelozia e o emotie destul de complexa, ca ea sa recunoasca si sa o exprime mi se parea un mecanism prea complicat pentru mintiuca ei, pe care eu o evaluam pe undeva pe la 12 luni.

Ieri insa, m-a convins ca m-am inselat. Am intrat cu F. in brate si m-am asezat langa ea, pe podea. Am pus bebelusul in poala. Cati a inceput sa il traga de picioare, sa il impinga, in asa fel incat a trebuit sa il ridic pe umar. Apoi ea s-a ridicat, s-a rasucit, s-a invartit, pana când a ajuns ea il locul lui F., in poala mea. De jos, mi-a tras un zambet triumfator, ca si cum ar fi vrut sa spuna: “Aici e locul meu, el sa plece!”

Atat de mult m-a impresionat ca a stiut ce simte si ce vrea, ca a gasit ea calea sa imi transmita nu numai ca e geloasa, dar prin asta ca tine la noi…incat am simtit nevoia sa impartasesc cu voi momentul asta de familie. Mi se pare un progres remarcabil pe partea sociala, dar si pe cea cognitiva. S-a purtat exact asa cum citeam eu in articolele suparate, deprimate, alarmate, ca se poarta o sora mai mare…insa pentru mine e un extraordinar motiv de bucurie! Asta demonstreaza inca o data ca totul e sa privesti lucrurile din perspectiva corecta 🙂

• Posted in: Cati Capsunica
• Tagged: trisomie 13