Pentru Irina, care mi-a scris un comentariu despre avort

Azi am primit acest comentariu pe blogul dedicat copiilor cu trisomii rare, si mi-am dat seama ca ce am de spus nu ar incapea intr-un comentariu. Asa ca voi scrie rândurile de mai jos, nu ca sa incerc s-o conving, nu ca sa judec pe cineva care a luat calea asta (pentru asa ceva eu cred ca exista iertare si acceptare in Hristos), ci ca sa explic, inca o data, cum se vad lucrurile din perspectiva lui Dumnezeu si din a mea, de parinte de copil special.

Ce scria Irina, ca raspuns la acest articol:

E foarte important ca exista aceste proceduri medicale prin care o femeie insarcinata poate sa stie daca va da nastere unui copil normal sau cu retard. Nici un om zdravan la cap nu-si doreste copii bolnavi. Desigur, singurul lucru sigur in viata e ca nimic nu e sigur! Oricand se poate intampla ceva rau. Dar sa pornesti din start cu asemenea handicap ….thanks but no,thanks!! . Si avortul nu e crima. E o alegere personala si nimeni nu are dreptul sa-ti comande ce sa faci cu corpul tau.
In plus- de ce atata blam ca vrei sa-ti traiesti viata mai usor? cine spune ca e de la sine inteles si obligatoriu sa te chinui ani de zile cu un copil bolnav? Cine va avea grija de el cand parintii vor imbatrani si vor dispare din peisaj? sau credeti ca vreo ruda miloasa se va inhama benevol la asemenea povara. And last but not the least – daca din analizele de sarcina reiesea ca voi avea un copil handicapat, as fi facut avort . Nu le doresc nici dusmanilor mei o viata de chin cu un copil malformat.

Oricat de mult ai incerca sa te convingi ca e vorba de corpul tau, nu e. Nu e ca si cum ti-ai smulge o mana, ti-ai tunde parul, ti-ai face o operatie care ti-ar altera viata. E vorba de corpul altcuiva, de corpul altei persoane. Iar ce e mai trist e ca, persoana aceea ucisa in pantec e complet dependenta de tine pentru supravietuire, depinde de ocrotirea ta, de dragostea ta, de disponibilitatea ta de a-ti dilata corpul pentru a o primi si pe ea. E vorba de corpul altcuiva.

Sa ucizi corpul altcuiva (acum nici medicii nu se mai feresc sa numeasca asta ucidere, sunt constienti ca asta se intampla, pur si simplu numesc uciderea un lucru bun) e, dupa toate definitiile, o crima. Si când omori un animal ca sa-l mananci, asta spui ca faci, il omori mai intai, nu e nici un dubiu in privinta asta. Pe de alta parte, nu e vorba numai de corpul tau, ci si de constiinta ta. Nu le doresc nici dusmanilor mei cei mai mari sa aiba pe constiinta uciderea cuiva, iar acel cineva sa fie propriul copil.

Dar mai mult decat a suprima corpul cuiva, aici e vorba de ceva mai profund. Avem toti trupuri. Unii, splendide. Altii, retusabile. Altii, cum e copilul meu mijlociu, de-a dreptul defecte. Toti avem trupuri, dar NU SUNTEM trupurile acestea. Suntem suflete vesnice, care poposim o bucata de vreme pe pamant pentru a invata ceva, pentru a creste, fiecare avem scop, sens si frumusete. Chestia asta am constentizat-o acum 8-9 ani in China, voluntariind intr-un orfelinat pentru copii cu handicap grav: fiecare copil are sens, scop si frumusete. Nimeni nu se naste la intamplare, vorba lui C.S. Lewis, nu s-a facut peretele pentru a se potrivi cu o nuca, ci nuca pentru a se potrivi in perete. Nu avem un scop pentru ca am venit pe lume, ci am venit pe lume pentru un scop.

LOVE "16 x 20" Canvas Print by Akiane Kramarik.  Mother's Day can be a difficult day for those that have lost an unborn child.  Know that those you have loved and lost rest within His great comfort.   "Love" "The hands are portrayed as comfort and affection of love. The unborn babies, vulnerable and dependent, represent all life. - Akiane

Sursa foto

In lumina acestui fapt, pe care tu, Irina, poti sa il contrazici, dar de care eu sunt convinsa ca e adevarat, avortul este întreruperea unui suflet din a-si atinge menirea. Dumnezeu ii lasa pe copiii nostri malformati, handicapati, pentru a implini ceva prin ei, pentru a ne dilata noua umanitatea, pentru a ne invata, a ne creste. Poate ca ceea ce lipseste trupului sau mintii lor nu le lipseste sufletului lor, dar ne lipseste sufletului nostru. Poate ca scopul existentei lor e sa ne daruiasca tocmai ceea ce ne lipseste (dragoste, umanitate, rabdare, bunatate, compasiune, curaj) si privandu-i pe ei de viata ne privam pe noi de darurile cele mai insemnate pe care ni le poate da viata pana la urma.

Eu am un copil cu handicap profund. Departe de adevar  faptul ca viata ei e un chin. Viata ei e protejata, confortabila, sarbatorita, ingrijita dupa toate puterile noastre. Mai mult decat atat, eu, ca mama si ca persoana, ca om, simt ca am facut cel mai corect lucru aducând-o pe Cati pe lume si iubind-o, chiar daca e si cel mai greu. As lua, daca as putea, trisomia 13 din corpul ei? Cu siguranta! Dar pentru mine personal, acesti ultimi patru ani din viata au fost un castig. Am invatat si am cunoscut cat in ultimii 14 ani. Am crescut ca persoana, m-am maturizat, m-am inteleptit, daca vrei sa ii spunem asa acestui proces.  Am capatat ochi de mama pentru oricare copil, si chiar cel mai malformat mi se pare frumos si pretios.  Am invatat sa spun “Imi pare rau” când un copil moare, am invatat sa celebrez viata celui care supravietuieste. Viata mea e mai grea si mai buna pentru ca Ecaterina exista. Daca mi s-ar da sa aleg ca acest copil sa nu fi fost conceput niciodata, sa aleg ca ea pur si simplu sa se evapore din istorie, as alege sa nu schimb nimic. Daca nu s-ar fi nascut Cati, lumea ar fi pierdut o persoana minunata.

Daca viata fetitei mele va fi chinuita dupa ce ar ramane singura pe lume (desi, nu contest, speranta mea este ca noi sa supravietuim mai mult decat ea), va fi nu din pricina ca ramane la mila unor oameni ca mine, ci din cauza ca va cadea pe mainile unor oameni care o considera subumana, un bun dispensabil, o povara. Pentru noi, insa e un motiv de fericire, e catalizatorul care scoate ce avem mai bun in noi si in cei care o întâlnesc, e o fetita care starneste in jurul ei valuri de dragoste si asta o spun nu numai eu, ci toti oamenii pe care i-a impactat in ultimii patru ani.

Eu traiesc ceea ce predic. Nu numai ca vorbesc pro life, dar actionez pro life. Cuvintele mele nu sunt autojustificari , consecinte ale faptului ca am “ratat” analizele genetice care ar fi depistat trisomia Ecaterienei si as fi putut “scapa de povara”. Pentru cel de-al treilea copil, cel mai mic decat Cati, am refuzat, asijderea aceste analize genetice. Peter Singer, pe de alta parte, cel care pledeaza pentru uciderea copiilor cu handicap sau potential handicap chiar si dupa nastere, pe considerentul ca nu sunt inca persoane, nu vor fi niciodata utili societatii ci vor impovara societatea si familia, nu a putut pune in practica ceea ce predica pentru altii. Desi militeaza pentru euthanasie, pe mama sa bolnava de Alzheimer, a socotit de cuviinta sa o ingrijeasca pana la sfarsitul vietii ei, oferindu-i cea mai buna, si, evident, cea mai costisitoare ingrijire medicala de care era el in stare. Asta suna  a  ipocrizie.

Viata nu e un Disneyland. Pentru a-ti fi tie usor si bine, nu trebuie sa moara un copil. Din pacate,  majoritatea avorturilor nu se intampla pentru ca are copilul vreun handicap, ci pentru ca e al doilea sau al treilea, sau pentru ca si-a pierdut tatal serviciul, sau pentru ca mama e minora. Sau pentru ca e fata. Sau pentru ca e chinez.

Nu am cum sa te conving de dreptatea sau adevarul spuselor mele. Dar nici nu am de gand sa tac, pentru ca realitatea expusa de tine e distorsionata, iar avortul nu e numai o alegere care te priveste pe tine, e o pierdere pentru o lume intreaga.

33 Comments

  1. eu am o intrebare pt Irina ( si cele ce gindesc ca ea) : daca mama ta te-ar fi avortat pe tine, mai puteai astazi sa postezi comentarii pe bloguri?

    • Ea se referea, Anca, in special la copiii cu handicap…

      • egal. Avort e avort, indiferent de conditia copilului.

  2. Adina S

    Raluca, te imbratisez mult. Atat de frumos ai spus aceste lucruri.

    • Adina, si eu intorc imbratisarile!❤

  3. Draga Raluca,

    te admir pentru daruire si puterea de munca pe care numai o mama poate sa le aibe pentru copiii sai!
    Si imi scot palaria in fata ta pentru vorbele de mai sus.

    In sarcina cu fetita mea cea mica am avut si eu parte de astfel de opinii ca ale Irinei, culmea, venite chiar din partea unui medic. Dupa o decolare serioasa de placenta in primul trimestru de sarcina am facut la recomandarea medicului un pachet de analize printre care si dublu test. Rezultatul a fost risc maxim de sindrom down.
    M-a luat ameteala, camera se invartea cu mine, panica… bineinteles intrebarea ” de ce eu, de ce mie ?” … vocea medicului care imi spunea amniocenteza de urgenta …
    Si apoi liniste … nimeni nu ii va face nimic copilului meu, am zis. nici macar amniocenteza…
    indiferent ce va fi, va fi bine ! Medicul care imi urmarea sarcina mi-a respectat decizia.

    Dar a trebuit sa suport discursul unui medic la care am facut o ecografie, care in timpul ecografiei a fost foarte draguta (de genul uite ce manute are, ce dragut scoate limbuta, parca seamana cu dvs), dar totusi e cam micuta, hai sa vedem analizele … si cand a vazut dublul test, atitudinea s-a schimbat la 180 de grade … senzatia mea a fost ca a inceput sa imi trateze copilul ca pe un rebut, spunandu-mi pe un ton compatimitor dar savant, ca un astfel de copil intuneca fericirea familiei si trebuie sa fac avort. Imi pare si astazi rau ca nu i-am zis ca nu imi intemeiez fericirea pe morminte …
    Si a venit si momentul nasterii …o minune de fetita, sanatoasa tun, fara nicio urma de sindrom, avand doar 2 kg din cauza insuficientei placentare, cu o vointa imensa de a trai, si mai vioaie de 10 ori decat cei nascuti cu 4 kg.
    Ma amuz si acum, cand are 4 ani jumatate, si o vad cat de constiicioasa isi termina toata portia din farfurie, si uneori mai cere inca una, imi spun ca e din pricina ca s-a nascut flamanda🙂

    Daca imi va mai darui Dumnezeu si cel de-al treilea copil, voi refuza politicos acest test bulversant, pe care l-a primul copil nu l-am facut si ce bine a fost.

    PS: eu cand vad poze cu Ecaterina pe blogul tau, ii zambesc, si desi stiu ca fotografiile arata doar partea frumoasa a lucrurilor, citesc printre randuri urcusul vostru si greu si frumos!

    Te imbratisez cu drag,
    Valentina

    • Valentina, iti multumesc asa de mult ca ai impartasit povestea ta cu happy end! E nevoie de ea pe lumea asta, mai ales ca testele astea non invazive scoase pe piata in ultima vreme dau multe rezultate fals pozitive si sunt avortati si multi copii sanatosi de frica sa nu fie cu defect cromozomial…

  4. Lung Andreea

    Ce frumos ai spus!!! Cat adevar e in ceea ce spui!!

    • TE imbratisez, Andreea!❤

  5. Multumesc Raluca!

  6. ana claudia

    Raluca, ITI MULTUMESC!

    O mama care a facut avort….cea mai mare greseala a vietii mele!
    Acum am trei copilasi, dar acela nu il va inlocui nimeni!

    Sa va dea Dumnezeu putere, iubire si mereu pe Cale!

    • Ana Claudia, m-am gandit mult la mesajul tau. Am dat, din pura intamplare, ieri, peste video-ul acesta, poate te ajuta si te mangaie. E vorba despre o fetita care a ajuns sa vada cerul si a vazut acolo copiii avortati si cum sepoarta Dumnezeu cu ei- https://www.youtube.com/watch?v=VFRRmbPildw

  7. Irina

    Draga Raluca,

    Urmaresc de mult blogul tau fara sa indraznesc sa comentez, de cele mai multe ori ma inspir din el, urmaresc cu incantare evolutia Ecaterinei (care e o frumusete de fetita) si te admir mult. Azi insa chiar nu ma pot abtine sa nu comentez, pentru ca imi place enorm si rezonez cu tot ce ai scris in acest articol si vreau sa ii raspund in acest fel si Irinei, cea de la care a pornit articolul.

    numele meu e tot Irina, sunt mama unui copil cu sindrom Down, un copil fericit vesel si voios, un copil iubit atat de parinti cat si de bunici, rude, prieteni. Dezvoltarea lui motrica si cognitiva este aproape de a copiilor tipici, fara intarzieri majore, iar majoritatea celor care nu stiu nici nu isi dau seama ca e un copil special. A fost si este un copil dorit, l-am iubit din prima secunda in care l-am vazut (am aflat la nastere ca are sindromul Down), si, nici o secunda nu ne-am dorit sa nu il fi avut, sau sa fi stiut din timp pentru a-l putea avorta.

    Da, mi-as dori ca copilul meu sa nu aiba aceasta modificare genetica, insa, cu sindrom Down sau nu, e copilul meu pe care il iubesc enorm, pentru care as face orice, de care sunt foarte mandra, si, nici o secunda nu mi-am dorit ca el sa nu existe sa il fi omorat prin avort. Atat eu cat si sotul meu il iubim si facem tot posibilul sa il ajutam sa creasca si sa devina cat mai independent posibil. Asta inseamna mai multa implicare din partea noastra ca parinti, insa si rezultatele sunt pe masura si ne bucuram si mai mult de progrese, iar cand suntem rasplatiti cu zambete, si imbratisari nimic altceva nu mai conteaza.

    Ar mai fi multe de spus, insa ma rezum doar la atat: nu consider ca viata mea e o nenorocire pentru ca am un copil cu SD, ci din contra, sunt fericita ca exista in viata mea si voi face bucuroasa tot ce pot pentru el sa aiba o viata fericita…la fel as fi facut si cu un copil tipic…pentru ca asta inseamna (in opinia mea) sa fii parinte.

    • Irina, iti multumesc asa de mult ca ai scris! Lumea din jur are nevoie de povesti fericite. De povesti normale, ca a ta. Unul din lucuruile cele mai importante pe care le-a adus Cati, cred eu, e ca vazand-o, unii oameni au scapat e temerea de a avea un copil cu handicap. Avem nevoie de cat mai multe povesti despre normalitatea faptului de a fi diferit. Si a faptului ca acest gen de diferenta nu face nici un rau lumii in care traim, E o rautate mai rea aceea a oamenilor “intregi”.

  8. miha

    Foarte Frumos spus. Sunt persoana cu handicap iar mama mea stia ca e posibil sa mostenesc boala si totusi a ales sa ma nasca. Nu incetez sa ii fiu recunoscatoare desi azi nu mai este printre noi. A facut tot posibilul, singura fiind, sa ne creasca si sa ne faca oameni. Acum 3 ani am ramas insarcinata si exista aceeasi posibilitate de a mosteni boala mea. Sotul meu si cu mine am hotarat ca vom avea si creste acest copil indiferent cum va fi. Am facut toate analizele de baza dar nu si dublul si triplul test pt ca indiferent de acestea fetita noastra se nastea. la un control de rutina ginecologul mi.a povestit emotionat cum asistase la nasterea unei fetite sanatoase dupa ce in timpul sarcinii mamicii respective i se spusese ca bebelusul va avea Down. Ca sa revin la mine, fetita mea s.a nascut fara probleme iar acum o privesc cum doarme linistita. Sunt o mamica norocoasa si sunt sigura ca asa as fi gandit si daca situatia nu ar fi fost asa roz. Dar cine suntem noi sa oprim un miracol sa aiba loc? Poate miracolul din noi va descoperi vreun medicament pt o boala incurabila sau va salva lumea. Sau va fi un om obisnuit.Dar tot un miracol.

    • Mihaela, iti multumesc asa de mult ca ai postat povestea ta! Pupici tie si fetitei tale frumoase!❤

  9. DanielaG

    Buna Raluca,

    Rezonez perfect cu ce ai scris tu mai sus, si eu am fost in situatia de a alege, si am ales sa nu fac o crima. Am ramas insarcinata dupa multe tratamente si chinuri (mai ales psihice, cele fizice nu mai conteaza), si de fiecare data cand auzeam de avort “terapeutic” sau avortul ca metoda de contraceptie ma intrebam mereu: “dar de ce nu mi se intampla mie sa raman insarcinata, nu m-as gandit nici macar o secunda sa avortez, si de ce se intampla unora care nu pretuiesc miracolul vietii?”

    Iar dupa ceva ani am reusit sa raman insarcinata, cu gemeni. Iti poti inchipui ce fericiti am fost, cat de norocosi ne-am considerat (si inca ne consideram). Bucuria si perioada fara griji a durat pana la 21 de saptamani, cand unuia dintre bebei i-a fost depistat un canal atrio-ventricular (care in 2 cazuri din 3 e tipic copiilor cu Sindrom Down). In acel moment mi s-a spus ca oricum nu se stie daca va supravietui nasterii, care sunt sansele lui, ca oricum e aproape sigur ca are Down… mi s-a propus amniocenteza, am acceptat pentru ca nu suportam sa nu stiu ce se intampla cu copilul meu, voiam macar sa stau impacata cu asta pana se naste.

    Pana am primit rezultatul amniocentezei am trecut prin toate fazele posibile: prin faza de negare, prin faza de revolta (“de ce tocmai eu si copilul meu?”), prin faza de acceptare… Cel mai tare ma durea ca nu imi dadusera prea mari sperante de supravietuire si in anumite momente mi-as fi dorit sa mor eu numai sa nu trec prin durerea de a-mi inmormanta copilul. Mi s-a propus si un procedeu de “oprire a fatului din evolutie” in afara tarii (in tara este ilegal). Initial nu am zis clar “nu”, insa numai cand ma gandeam la asta imi spuneam ca eu nu pot sa fac asta, ca noi vom iubi copilul cat vom putea de mult, oricate probleme ar avea, il vom ocroti pentru ca pentru noi era totul. Ca il vom iubi cat putem noi de mult, fie ca nu supravietuieste nasterii, fie ca traieste cateva zile sau cateva luni, cu handicap sau nu.

    Rezultatul a fost negativ la Sindrom Down, dar intre timp oricum ma hotarasem in sufletul meu ca nu imi voi lasa fetita fara frate geaman, indiferent cum ar fi el. Ca ii voi iubi pe amandoi la fel de mult pana la sfarsitul vietii mele.

    Si uite asa am avut pana la urma un final fericit. Desi ne asteptam la mai multe probleme, baietelul nostru a fost un luptator, s-a nascut voinic si puternic, a rezistat pana la 20 de luni fara operatie pe cord. Acum este operat de mai bine de 7 luni si nu ne vine sa credem cat de bine este. Si ne uitam la el si nu ne-am inchipui viata fara el.
    Pentru noi a fost o lectie de viata, si sincera sa fiu, daca as mai avea o a doua sarcina, nu as mai face deloc testul genetic, pentru ca indiferent de rezultat eu nu as putea sa curm o viata… nu este dreptul meu si decizia mea..

    • Daniela, ma bucur asa de mult de sfarsitul fericit al povestii tale! Si te apreciez asa de mult ca ai ales calea dreapta a vietii! Imbratisari calde!

  10. Mona T.

    !ntr.o zi, m.a sunat doctorita care mi.a urmarit partial sarcina. Mi.a spus ca ma programase imediat (fara a.mi cere opinia) sa fac avort, avand la baza rezultatele analizelor conform carora bebele meu PUTEA sa moara dupa nastere sau sa ramana cu handicap grav. De atunci, m.a urmarit intrebarea pe care nu am avut niciodata curajul sa i.o adresez doctoritei care avea si ea doua fete: daca una din fetitele dvs ar avea un accident si ar ramane cu un handicap, ati omori.o?
    Presupun ca ar fi alergat la cei mai buni medici si ar fi facut orice ca sa.i salveze viata. Sau poate i.ar fi rugat pe medici s.o omoare, ca nu cumva sa.i incurce ei, ca mama, viata?!

    • Da, pentru unii doctori, copiii altora nu sunt persoane. Asa devine lumea un holocaust, când unii se considera supra oameni, iar pe ceilalti ii considera sub oameni.

  11. Ralu nici nu te puteai exprima mai bine! Am făcut practică la un ONG pro-life și consiliere post-avort și …am rămas profund impresionată de cât de mici sunt făpturile nevinovate ucise uneori inconștient! De altfel cunosc personal cazuri în care părinților li s-a spus că vor avea un copil bolnav, iar la naștere copilul era complet sănătos! Și chiar bolnav să fie….după cum spuneai tu: fiecare copil este o comoară pentru lumea noastră! Caty zmeurița este o nestemată atât de dulce și prețioasă! Ce pustie ar fi lumea fără zâmbetul e…. fără zâmbetul lor, a copiilor!

    • Asa e, Nico! Pupici!❤

  12. dana

    Am facut si eu dublu test …de rutina si la recomandarea medicului….insa mi-aduc aminte ca l-am si intrebat , ce se intampla daca iese pozitiv.Mi-a spus ca se indica avortul.Mi-aduc aminte ca am zambit si i-am spus ca indiferent de rezultat copilul se va naste pentru ca e copilul meu.simplu.
    In final nu a fost cazul, testele au fost ok.Dar stiu si azi ca decizia mea ar fi , indiferent de rezultat, pro viata.
    Mai stiu ca nimic nu e doar alb sau negru si nu e doar asa cum se vede, aude sau e spus. Orice lucru, situatie, are o infinitate de posibilitati.niciodata nu stim mersul unui lucru.Doar Dzeu il stie.:)

    copiii sunt minuni si sunt cel mai bun lucru care ne este dat in viata asta trecatoare .

    parerea mea.

    Respect Raluca si tuturor femeilor care aleg sa dea sansa vietii.

    • Dana, imi place cum ai spus, “copilul se va naste pentru ca e al meu”. Adevarul e ca intre un copil de 24 de saptamani, iesit prea devreme din uter, atitudinea doctorilor e diametral opusa in functie de un singur criteriu: daca e dorit sau nu. Daca e dorit, e un bebelus. Daca nu, e un avort…E foarte, foarte trist ce se intampla…

  13. Oana Stroia

    Nu am cuvinte. Extrem de profund si de adevarat. Colega mea, mama a doua adolescente, considera ca esti minunata.

  14. Oana, te imnratisez cu drag si multumesc inca o data pt wrap, e f folositor!

  15. eu cred ca esti o femeie si o mama extraordinara, imi place sa te citesc pur si simplu, ma incarc mereu de atitudine pozitiva. ai scris foarte un raspuns foarte frumos la un comentariu atat de limitat si urat… cred ca sunt cele mai frumoase pareri pe care le-am citit eu pe un subiect atat de profund

    • Sper ca rândurile astea sa salveze macar un bebelus, cu nevoi speciale sau fara…ma doare inima când ma gândesc ce nor mare de crime sta peste tara noastra. Din 1990 si pana acum au fost avortati in Romania mai mult decat numarul de locuitori din tara. Din astia peste 22 de milioane, ma indoiesc ca erau cu handicap 10%…

  16. andrea

    Buna seara,

    Imi pare nespus de rau ca nimeni, sau foarte putini, au curajul sa gandeasca in felul urmator> nu stiu daca cineva ne-a creat, sau cine este acel cineva, daca avem un scop anume in viata sau am aparut intamplator pe acest pamant fiindca au existat conditiile necesare dezvoltarii… Majoritatea oamenilor sunt SIGURI ca exista un scop, fiindca altfel viata lor pe acest pamant ar fi insuportabila. Nu se stiu o multime de lucruri despre atatea enigme ale omenirii dar unii oameni pretind ca ei STIU si SIMT ca exista un dumnezeu, si sunt atat de convisi incat nu accepta negarea. Un psiholog ar explica usor aceasta nevoie a omului de siguranta, apartenenta, de a avea un scop in viata… Eu nu sunt psiholg. Dar imi place sa gandesc totul din cat mai multe perspective. Ganditi-va ca posibilitatea pe care o mentionez e la fel de plauzibila ca cea cu marul, sarpele, si femeia din coasta barbatului. Viata din acest unghi e mult mai nasoala. Ne-am nascut ca sa ce? In primul rand sa avem de suferit din urma prostiei si ignorantei (mai mult decat a rautatii) altora, precum si a intamplarii. Apoi, daca avem noroc, sa fim mai mult sau mai putin fericiti. Un copil ajuns adolescent/ adult se poate gandi astfel> de ce m-au adus parintii pe aceasta lume in degradare? Eu nu mi-o doresc. Cu atat mai mult un copil bolnav. De aceea, nu va mai grabiti sa judecati. Crima? Pe acel copil nu il doare un avort. Nici nu e constient de ceva… MAI GANDITI-VA si la copiii, nu doar la satisfacerea nevoii de a fi mame, de a face ceva bun pentru cineva. Pentru asta puteti adopta, nu neaparat face copii. Copii orfani deja au fost adusi pe lume, si au nevoie de iubire si ajutor.
    Un copil va aduc fericire, voi ce le aduceti lor? Cati dintre oameni sunt cu adevarat fericiti pe lume? Majoritatea isi fac iluzii si isi creaza propriul univers – biserica, viata de apoi, sufletul etc.numai ca sa poata suporta vicisitudinile vietii. Incercati sa nu va mai mintiti singuri/singure. Sunt o persoana generoasa, buna,sa nu va inchipuiti ca sunt o ticaloasa (parca vad deja cum veti incepe sa ma insultati). Eu am incercat…

    • Eu sper ca nu va incerca nimeni sa va insulte. Fiecare are dreptul la propria opinie, iar a mea e ca nu ne nastem ca sa murim. Nu se intampla totul intre nastere si moarte si apoi nimic. Iar pe fatul avortat, cu siguranta il doare, Il doare la fel de mult cum v-ar durea pe dvs daca v-ar smulge cineva, pe viu, o mana sau un picior. Inteleg ca din perspectiva expusa de dvs lumea pare foarte rea si degradata. Dar oare am vrea sa eliminam tocmai acele persoane care ne-ar provoca sa facem lumea asta un loc mai bun, din dragoste pt ei? gândind asa, nimeni, sanatos, bolnav sau handicapat, nu ar mai trebui sa se nasca. Nu aveti cum sa demonstrati ca ceea ce pretind eu a fi adevarat e o iluzie. Nici un psiholog, oricate explicatii savante mi ar da, nu are cum sa fie sigur de veridicitatea explicatiilor lui. S-ar putea sa fie asa, cu negarea, apartenenta, etc. Sau s-ar putea sa fie adevarat cu Ada si Eva, gradina, marul…de unde stii? Oare copiii cu handicap fac lumea mai rea? Oare parintii care isi accepta copiii exact asa cum vin, si lupta pentru ei? Sau cei care omoara feti, copii, adulti, orice…ca sa le fie lor mai bine? E o chestiune de perspectiva si de alegere. Noi traim in lumea in care e bine si acceptabil sa ucizi ce e imperfect, prea batran, dependent. Si e o lume rea. Cum ar fi sa traim in lumea in care e loc si dragoste si acceptare pentru fiecare? NU e un gest de compasiune sa omori pe cineva pentru ca e handicapat. Oricat ai incerca sa te convingi, nu e. E un act pentru a te scuti pe tine de efort, disconfort, neplcere, oprobriu. Nu copiii cu handicap sunt o povara pt societate, un rebut. Mai mare si mai grea povara. mai evident rebut, sunt cei care umplu inchsorile. Un detinut, nascut intreg si sanatos, care a facut alegeri rele la viata lui, te asigur, il costa pe contribuabilul roman mult mai mult decat copilul cu handicap. Cati imi aduce fericire, si ma intrebi ce ii aduc eu ei? Ma straduiesc sa ii dau tot ce are nevoie, iar fericirea ei evidenta e tot ce am eu nevoie. Cati ne face fericiti pentru ca, in primul rand, e fericita.

  17. andrea

    Revin pentru o completare> si eu am copiii si imi doresc ca le creez o viata cat mai frumoasa. Dar am si o prietena care a avortat. SI e groaznic sa fii acuzat, mai ales cand nimeni nu cunoaste adevarul. Dati o sansa si celeilale posibilitati!

    • Andrea, nu cred ca ai inteles mesajul. Nu era o piatra pentru aruncat in femeile care au avortat, din varii motive. Era o pledoarie pentru viata copilului nenascut, chiar si a celui cu handicap, din perspectiva “de interior” a cuiva care traieste pe pielea lui aceasta poveste. Si care spune ca se merita traita.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s