Niste lecturi si cateva concluzii pe marginea lor

Urmarind desenele animate cu ursuletul Corduroy, S. m-a intrebat daca nu cumva exista si o poveste cu personajul acesta. Când i-am spus ca da, ba chiar si in limba romana, a vrut neaparat sa o citeasca si el.

Eu banuiam cumva ca a depasit varsta acestor povesti, asa ca am preferat sa ii rugam pe Ursuletii nazdravani sa ne imprumute cartea lor. Bine am facut, pentru ca ursuletii generosi nu ne-au imprumutat doar o carte, ci trei! DSC06922 Asadar, am ajuns si noi la curent cu noutatile de la Cartea Copiilor: Nasturel, Petunia si Ela cea fara de cuvinte. Nu le voi face amanuntite recenzii , pentru ca pe acestea le puteti citi aici si aici. Va spunem doar atat, ca S. le-a gustat foarte mult si le recomandam cu drag altor copii!

Despre Ela cea fara de cuvinte, adusa la viata de Victoria Patrascu si foarte frumos ilustrata de Cristiana Radu, Camelia si Ioana au scris rânduri deosebite, facand activitati extraordinar de frumoase pe marginea cartii. Noi doar am lecturat-o.

Ajungând la pasajul in care Ela este numita de alte fetite handicapata, proasta si muta, m-am oprit. L-am intrebat pe S. daca stie ce inseamna “handicapat”.

“Adica… cum e Cati?” ma intreaba el sovaitor.

“Exact”, i-am raspuns eu. Un copil care se naste cu ceva care nu functioneaza, fie ca este vorba despre ochi, urechi, intreg corpul, creier, se numeste handicapat. Dar oare asta inseamna ca e Cati proasta si muta, cum spun copiii din poveste despre Ela?”

“Nu, deloc, Cati nu e proasta!”, mi-a raspuns Baietelul de argint, cu o revolta si o durere in ochi care pe mine m-au bucurat. Nu numai ca stia adevarul, Cati nu e deloc poasta, iar handicapat nu este sinonim cu prost, urat, respingator, rau etc., dar ar fi fost in stare sa o apere de oricine ar fi crezut asa.

S. are sase ani si stie foarte bine ca unii copii se nasc diferiti. Nu o cunoaste doar pe Cati. Cunoaste multi copii cu diferite tipuri de trisomii, cu autism sau alte deficiente. Dar stie ceea ce muti adulti din tara noastra nu stiu: handicapat inseamna doar handicapat. Inseamna sa te nasti cu mai putin in ceea ce priveste trupul si atat. Cunoastem multi handicapati dragi noua, începând cu Cati si terminând cu Andrea Bocelli, Beethoven sau Joni Eareckson Tada.

Poate ca nu as fi scris despre asta azi, daca nu as fi citit  acest articol in care Bob Doman descrie începutul carierei sale de neurodevelopmentalist si întâlnirea sa cu o fetita speciala, fragila si puternica, pe nume Dawn. Dawn avea leziuni cerebrale majore care s-au concretizat in paralizie cerebrala. Pana la varsta de cinci ani recuperase suficient incat sa mearga si sa vorbeasca, insa apoi a avut doua episoade de encefalita din pricina carora a pierdut multe achizitii. Si respiratia devenise o povara, dar Bob s-a asezat langa ea si a incercat sa o stimuleze prin toate mijloacele. Pornind de aici, a formulat programe de recuperare pentru toti copiii din centrul unde se afla Dawn. Multi au avut progrese remarcabile si rapide. Nu si fetita aceasta. Totusi, despre ea Bob afirma: I learned a lot from Dawn. She gave real meaning to many of the concepts that my father and uncle had developed and utilized to develop a treatment philosophy for brain-injured children. Dawn taught me that even the most severely involved child can be bright. In fact, very bright. Dawn taught me the fantastic need for stimulation to sustain life itself. But perhaps most of all, she taught me that within those incredible bodies lie real people. Loving, giving human beings that could give so much without even speaking a word. Real people that we must never give up on, and for whom we must always search for new answers. (Am invatat multe de la Dawn. Datorita ei au capatat sens multe dintre conceptele pe care tala si unchiul meu – Robert si Glenn Doman) le-au dezvoltat si le-au utilizat ca filozofie de tratament pentru copiii cu leziuni cerebrale. Dawn m-a invatat ca pana si cei mai afectati copii pot fi inteligenti. De fapt, foarte inteligenti. Dawn m-a invatat fantastica nevoie de stimulare necesara pentru a sustine insasi viata. Insa poate ca, mai mult decat orice, ea m-a invatat ca in aceste trupuri mici exista niste persoane reale. Persoane umane capabile de a iubi si a darui atat de mult fara a rosti un cuvant. Persoane reale la care nu trebuie sa renuntam niciodata, si pentru care trebuie întotdeauna sa cautam raspunsuri noi.)

La cateva saptamani dupa ce am citit cu S. aceasta carte, am avut o noua revelatie. Ascultam un pasaj din Biblie si mi-a atras atentia cuvântul “urat”. Bineinteles, in pasaj avea conotatia de “respins, neiubit”. Pentru prima oara am realizat ca urat (neiubit) suna exact la fel cu urat (lipsit de frumusete). Si atunci am inteles ca nu exista copil urat, ca orice copil iubit este si frumos, ca cine spune ca frumusetea se afla in ochiul privitorului are dreptate. Nimeni nu e urat daca e iubit.

Ce facem totusi cu copiii neiubiti? Am primit rugamintea de a va aduce in atentie o petitie care se numeste Sunt singur pe lume, cine ma apara? Este povestea trista a 24, 598 de cifre. Cifre, nu copii, pentru ca asa sunt tratati.

Are un nume, însă rar i-l rostește cineva. E cunoscut ca „beneficiar” al serviciilor de protecție socială. Trăieşte în instituțiile statului și e singur pe lume. Este vorba de fiecare copil sau tânăr cu dizabilităţi mintale, captiv în aceste locuri închise, numite centre de plasament, de recuperare și reabilitare sau rezidenţiale. În sistem, aceşti copii şi tineri sunt cifre: 24,598 de „beneficiari” își duc viaţa în spatele porţilor încuiate care despart cele 717 instituții de lumea liberă.  Atunci când nu există un Mecanism Independent care să verifice respectarea drepturilor omului, în aceste locuri apar abuzuri inimaginabile. Cei mai mulți trăiesc în condiții inumane – stare precară a spațiilor de cazare și sanitare, acces inadecvat la articole de igienă personală, malnutriție, utilizarea izolării ca pedeapsă, marginalizare socială și tratament degradant, dar mai ales lipsa accesului la justiție. Mecanismul Independent de Monitorizare este obligatoriu, așa ne spune Convenția ONU pentru Drepturile Persoanelor cu Dizabilități. După 4 ani de amânări, propunerea de lege se află, în sfârșit, pe masa Parlamentului. Semnează pentru a convinge statul român să nu mai întârzie înființarea Mecanismului – cheia este la tine! Această petiție este doar un instrument de presiune publică, prin care le arătăm aleșilor că ne pasă. Alătură-te campaniei și pe pagina de facebook Lagărele de lângă tine.

Eu am semnat pentru ca ei sa devina copiii cuiva. Copiii frumosi ai cuiva.  Semneaza si tu!

4 Comments

  1. Mulțumesc frumos!

    • Meriti toata aprecierile pentru lectia frumoasa!

  2. Raluca, ce frumos ai scris! Să știi că dragostea face toate lucrurile atât de frumoase și acceptabile. De fapt acceptabile este puțin spus. Mai degrabă „de dorit”. Și eu în doresc mult cartea Ela cea fără cuvinte, dar finanțele noastre se cam epuizaseră când am fost în țară🙂. Poate fac vreo minune și o cumpăr pentru Crăciun lui G. Pe cea cu Năsturel o avem. I-am dat-o în dar lui G. Crăciunul trecut și apoi fără să vreau am dat peste desenele animate. Nu știam că există. Și acum avem și un Corduroy de pluș căruia i-am cusut salopeta (am pe blog la mine o postare cu asta), care s-a alăturat oiței noastre în echipa prietenilor necuvântători😀
    P.S. Am luat carnetul! I’m so happy😀

    • Da, tin minte, de fapt toate recenziile pozitive pe care le-am citit pe la prieteni despre Corduroy m-au facut sa imi doresc sa o citim si noi, fie si cu imprumut. Felicitari pentru carnet!

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s