Despre bataie si cazul familiei Bodnariu

Am citit probabil 90% din ce s-a scris despre cazul familiei romano-norvegiene si situatia prin care trec, articole,  comentarii pe Facebook, discutii pe bloguri sau pe forumuri. E un val de articole, proteste si pareri, la care nu doream sa mai adaug si eu, altfel decat printr-un  share sau comentariu. Nici articolul acesta nu il scriu pentru trafic. Il scriu exclusiv pentru cititorii blogului meu si atat. Anunt de la inceput ca voi lasa comentariile deschise, ca doar cele civilizate vor fi aprobate si ca nu voi avea timp sa raspund la ele.

In zilele acestea mi-am dat seama cat de mult valoreaza reputatia unui om. Un proverb biblic este foarte relevant in acest sens: Un nume bun este mai de dorit decat o bogatie mare, si a fi iubit pretuieste mai mult decat argintul si aurul (Pildele lui Solomon 22:1)

Familia Bodnariu se pare ca are o reputatie excelenta, iar o astfel de reputatie, probata nu doar din gura familiei si celor apropiati, ci si din faptele lor (cati dintre noi am lucrat cu copiii strazii din canale, din dragoste pentru acesti copii- ca Ruth si Marius, cati dintre noi, emigranti fiind, am fi primit increderea de a reprezenta comitetul de parinti la scoala norvegiana- ca Marius?). Daca acesti oameni ar fi avut un caracter duplicitar (monstri acasa si ingeri pe strada), daca nu ar fi fost in mod autentic iubiti si respectati, nu s-ar fi adunat atatea zeci de mii oameni in sprijinul lor.

Un alt lucru care imi confirma mie integritatea caracterului lor este tocmai declaratia lor media despre bataie. Au ales sa nu minta, chiar daca minciuna i-ar fi exonerat complet, cel putin in ochii lumii. Au ales, in crestinismul lor radical, pe care eu il admir din tot sufletul, sa spuna adevarul, asa incriminator cum era el pentru ei.

Copiii mari au declarat ceva (batai cu picioarele, pumni, bebelus scuturat), lucruri care au fost infirmate atat de parinti cat si de analizele medicale amanuntite (de genul radiografii,  computer tomograf). Aceeasi copii au declarat, interviu filmat, ca “au obosit sa mai inventeze”.

Exista un alt caz in care fetita s-a declarat batuta de tata si de bunica (din Romania), iar acolo tatal a infirmat totul: a spus ca fetita nu a primit NICIO palma in viata ei. Este acest caz mai putin sau mai mult credibil pentru public?

Ce au recunoscut parintii: o palma la fund sau o urecheala in conditii extreme.

Au dat si exemplu de conditie extrema:

Imaginati-v-o pe mama in bucatarie, la ora cinei, incercand sa faca mancare cu bebelusul in brate. Mancarea este fierbinte pe foc. Copiii de 9, 7, 5 si 2 ani se harjonesc in preajma aragazului. Probabil ca mama le-a spus in repetate randuri sa se linisteasca (le-as fi spus eu de mai multe ori pana sa ridic tonul, dar eu nu sunt muntele de calm care reiese Ruth ca este din descrierea multor persoane). Probabil ca a ridicat si ea tonul fara succes. Si poate ca, atunci cand cei mici s-au apropiat prea tare de ea, in joaca lor, si au impins-o peste cratita (ea fiind cu bebe in brate), i-a dus pe copii mai mari, de la care avea pretentia ca pot intelege de vorba buna, de ureche la colt. Poate ca le-a dat si o palma la fund. De ce? Din cauza nervilor ei obositi? Poate. Dar eu cred ca ea a considerat ca aceasta masura ii protejeaza. Ii protejeaza pe ei sau pe bebelus de un rau si mai mare, oparirea cu mancare fierbinte. A actionat cu cruzime malefica, cu o placere sadica de a-si tortura copii? Hai sa fim seriosi! S-a gandit la interesul superior al copilului, acela de a nu fi oparit, de a nu se pune in pericol sau de a-si pune fratii in pericol. A actionat din dragoste asa cum a putut in conditiile date. Sau poate ca voi, mamicile nascute de curand si cu inca patru mititei si o casa de tinut, ati fi fost mai calme si mai suave?

Eu spun cu mana pe inima ca nu as fi fost.

Si va povestesc o intamplare personala. Eram gravida in luna a saptea cu Cati, S. avea doi ani. Intr-o dimineata mama soacra a anuntat o vizita din scurt, asa ca m-am apucat rapid de speed cleaning. Pe S. l-am lasat in camera lui, la o usa distanta, pe jos, jucandu-se cu masinutele. In cinci minute am bagat capul pe usa de trei ori sa vad ce face. A treia oara era pe calorifer, cu geamul deschis, urmarind muncitorii care izolau blocul pe dinafara, la etajul patru. Daca nu era plasa la geam, Baietelul de argint ar fi fost azi o amintire. El si-a tras singur scaunul langa geam, el si-a deschis geamul, in cele doua minute cat a fost nesupravegheat.

Intr-o clipa l-am vazut zdrobit de caldaram. Nu stiu cum am avut puterea sa ma duc fara zgomot sa il trag de acolo. Si da, recunosc, l-am altoit ca sa nu mai faca niciodata asa ceva. Apoi am plans un ceas gandindu-ma ce ce putea intampla.

Situatiile extreme nasc uneori reactii extreme.

Citesc acum o carte (pe care am s-o si recenzez) de Laura Markham, despre gentle parenting. Citind-o imi dau seama de cat de multe ori as fi putut reactiona mai frumos fata de copilul meu cel mare, cu mai multa intelepciune, calm, si eficienta pe termen lung. Cartea aceasta ma frustreaza, pentru ca imi pune in fata oglinda unui ideal la care nu am ajuns. In acelasi timp, trebuie sa recunosc ca da, aceasta este calea mai buna; ca am gresit si ma astept sa mai gresesc si in viitor, pentru ca sunt departe de a fi desavarsita. Dar invat.

Familia Bodnariu nu merita sansa sa invete, prin consiliere, sa gestioneze situatiile extreme in mod ideal? Fiindca ma uit la mine, la copilaria mea, la pedepsele pe care le-am primit eu si care au fost mai aspre decat ce a primit S. vreodata, dar pe care stiam atunci si stiu si acum, parintii ni le-au dat in situatii in care ne-am pus viata in pericol sau am incalcat coduri morale, de exemplu prin minciuna, stiu ca ei ne-au pedepsit pentru ca ne doreau binele pe termen lung. Ca palma aceea va durea mai putin decat daca cadem de pe bloc, plecam de acasa fara sa spunem si ni se putea intampla orice, sau ca prindem obiceiul minciunii. Ii respect pe parintii mei pentru ca mi-au vrut binele. Pusa in aceasta balanta, palma aceea este usor de inteles si de iertat. Ar fi putut proceda mai bine, mai frumos? Sigur! Dar in mod cert au procedat asa pentru ca ne-au iubit si ne-au vrut binele.

Atentie! Nu scuz orice comportament violent si abuziv. Nu am nici o scuza pentru parintii care isi neglijeaza, abuzeaza fizic si psihic copii doar pentru ca pot. Aceasta este altceva si acolo trebuie intervenit, cu masuri mai drastice decat simpla consiliere. Acolo s-ar justifica luarea copiilor din familie (desi, sincer va spun, in conditiile in care traiesc copiii in unele orfelinate, pot incasa mai multa bataie de la ingrijitori si copii mai mari decat de la parinti acasa). Eu vorbesc acum strict de cazul Bodnariu.

Am citit pareri care au spus ceva de genul: “Oamenii cunosteau legea, stiau ca nu au voie sa atinga copiii in vreun fel. Stiau consecintele. Au gresit, sa plateasca!”

Cu cata usurinta se bucura unii de raul altuia!

In primul rand, legea a fost modificata in 2009-2010. Pana atunci, palma la fund NU era caz penal. Probabil ca Ruth a crescut sub legea veche, unde nimeni nu rapea copii de acasa pentru o palma la fund. In al doilea rand, legea norvegiana insasi prevede niste etape, o consiliere si o observatie prealabila, o ancheta, o decizie, apoi o masura drastica daca parintii nu dau dovada de schimbare. Barnevernet si-a incalcat propria lege, si multe alte legi ale Drepturilor Omului in mod infiorator si mai mult decat abuziv.

S-a scris si s-a vorbit mult despre trauma copiilor despartiti de frati si de parinti, despre efectele pe termen lung, despre sansele minime de a-si primi copiii inapoi, despre intentiile ascunse si abuzurile repetate ale Barnevernet-ului. Despre cat de bine le este copiilor in foster care imi spune rata de suicid in randul acestor copii preluati in familii straine, care e de opt ori mai mare decat a copiilor din familii biologice. Nu are sens sa repet si alte aspecte. Daca va intereseaza, e netul plin de ele, de la testimoniale, realitati faptice si statistice pana la teorii ale conspiratiilor.

Pe mine m-a impresionat zidul de protectie si de proteste pe care l-au ridicat oamenii in jurul familiei Bodnariu. M-a impresionat atat de tare incat am vrut sa va ofer perspectiva mea, dragi prieteni virtuali, care valorizati atat de mult empatia, asupra “palmei” aplicate copiilor. Nu cea mai fericita metoda, dar in acea situatie extrema si rara, a fost masura la care s-a gandit parintele pentru a-si proteja copilul de un rau mai mare.

Iar daca aveti o piatra in buzunar pentru Ruth si Marius, ma pun si eu, simbolic, in fata lor. Aruncati-o spre mine.

48 Comments

  1. Denisa

    Frumoase ganduri! Felicitari pentru sinceritate! Din pacate multi judeca fara a se uita la propria istorie de parinte si fara a face diferenta intre disciplina necesara si abuz.
    Am urmarit dezbaterea si am citit numeroase articole iar concluzia mea e ca multe articole si argumente au vizat doar situatiile extreme: parintele abuziv pentru care bataia e un mod de viata versus parintele zen, care nu atinge nici cu o floare si ofera infinita rabdare si libertate.
    Cred insa ca aceste perspective sunt ambele periculoase, cu consecinte nefaste pentru dezvoltarea unui copilas si de fapt ca in multe situatii adevarul e undeva la mijloc si e strans legat printre altele de cateva aspecte: dragoste, iertare, empatie. As sugera celor care judeca aspru aceasta familie in numele drepturilor copiilor sa nu uite ca si parintii sunt oameni si au la randul lor nevoie de aceiasi dragoste, iertare si rabdare ce se pretinde de la ei pentru copii.

  2. pe mine m-a uimit cat de multi oameni au fost care s-au grabit sa judece, sa-i acuze, asa le trebuie, ca ii bateau ( desi nu stim daca erau scapari sau nu). dar cei care acuza nu au gresit niciodata, niciodata?si daca pentru greseala aia primeau o atat de mare pedeapsa oare cum era? ce repede se grabesc uniii sa arunce piatra! fara ca nici macar sa stie sigur ceva

  3. mikaela

    Strainatatea ,in ciuda multor pareri,are si reguli strambe.Iar tarile scandinave au cumva un interes,acela de a-si imbunatati materialul genetic…..
    Nu as lua in calcul faptul ca familia in cauza are sustinere,daca nu aveau insemna ca nu sunt in regula si nu ne mai pasa? Ganditi-va cati oameni buni nu au avut ,ori nu au sustinere(oamenii pot fi lasi,”orbi” sau mincinosi,convinsi,cumparati,ori ,pur si simplu ,rai).

    Doua citate sugestive pentru prejudecatile lumii vis a vis de reputatie:
    “Caracterul este precum copacul si reputatia ca umbra.Umbra este ceea ce gandim despre ea,iar copacul este lucrul real.”Abraham Lincoln
    “Fa-ti griji pentru constiinta ta,nu pentru reputatia ta.Constiinta este ceea ce esti tu,reputatia este ceea ce gandesc ceilalti despre tine.Iar ceea ce gandesc ceilalti despre tine este problema lor.”Charlie Chaplin
    P.S.
    Multi dintre noi am fost altoiti zdravan cand eram copii,si asta nu pentru ca parintii erau neaparat rai,pur si simplu asta stiau sa faca.Nu e o solutie,insa, ma tem ca si masurile astea “extraordinare” ale scandinavilor sunt o alta extrema.

  4. paula

    Frumos! Foarte frumos si adevarat! Auzeam de cazul unei mame care nu-si bate copiii dar si-i educa prin amenintari de genul “te dau de la mine daca mai faci asta “,”nu mai esti copilul meu si te arunc in strada ” si alte amenintari de genul care numai dragoste nu arata. Mi-amintesc cand eram batuta si eu(nu abuzata) ; clar, o detestam pe mama in momentele alea, dar imediat pe urma ma lua in brate si cu lacrimi in ochi imi relua firul evenimentelor ca sa-mi arate ca n-am vrut sa ascult de vorba buna si a fostnevoita sa ma pedepseasca astfel si imi spunea ca ma iubeste si pe ea o doare ca trebuie sa ma bata. Stii cum se termina totul? Cu un mare regret din partea mea si o strangeam in brate pe mama cat puteam de tare. M-am casatorit la aproape de 26 de ani si pana la casatorie, cand veneam de la serviciu ma asezam cu capul la ea in brate si parca acolo ma linisteam de tot stresul de peste zi. Am un cumnat pe care mama-sa l-a dat la orfelinat pt ca nu avea cu ce sa-l creasca. Provine dintr-o familie foarte dezorganizata…multi copii cu tati diferiti, batut de mama pt a invata, etc…deci, caz clar de “abuz” in ochii civilizatilor sodomiti. Cand a devenit barbat si a castigat bani mereu trecea pe la mama lui sa o vada si o ajuta financiar iar cand s-a imbolnavit a luat-o la el acasa si a ingrijit-o pana cand a murit. Ce vreau sa scot in evidenta e ca desi a avut o mama care l-a batut si l-a lasat intr-un orfelinat, tot pe ea a vrut-o cand a devenit matur si parinte la randul lui pt ca stia ca l-a iubit in felul ei. Dumnzeu sa aiba mila si sa intervina in cazul acestei familii si a tuturor celorlalte familii carora le-au fost luati copiii abuziv!

  5. “Si da, recunosc, l-am altoit ca sa nu mai faca niciodata asa ceva.” – ce inseamna l-am altoit? Vorbesti de un baietel de numai 2 anisori da?!!! Ce te face sa crezi ca altoitul i-a dat o ” lectie ” buna , ca i-a transmis un mesaj , ca l-a facut sa inteleaga cat de periculos este sa se urce pe caloriferul de sun geam????
    Pacat ca inca mai sunt parinti care considera ca altoitul/urecheatul/palma la fundulet sunt Tehnici de educare a unui copil! Trist!

    • o sa iti raspund intr un articol separat

      • Nicol

        Nici nu merita sa te obosesti sa raspunzi. Sa vorbeasca dupa ce va creste 2 copii macar pina la 6 ani. Daca reuseste fara pedepse fizice… e un monument de calm si stapinire.

    • ela

      spune-mi, te rog, cum ii explici unui copil de 2 ani ca daca se urca pe scaun si de pe scaun pe geam poate cadea si muri? adica aici nu inteleg: o palma la fund nu-l lamureste, doar ca stie ca daca mai face asta, ceva rau se intampla-o palmuta la fund- dar acelasi lucru e valabil si despre explicatii…la 2 ani nu intelege, n-are cum. nu sustin palma la fund, dar nu inteleg de ce atata usurinta in a-i judeca pe altii. doar pentru ca tu poti face un anume lucru, ca mama, in timp ce alta mama nu poate/nu stie nu o face mai rea decat tine.

      • Palma la fund & bataia & urecheatul nu este o optiune! Nu exista!Si in momentul in care sunt excluse din start ies la iveala alte modalitati!Nu judec , ci doar ma revolta usurinta cu care se ridica palma pentru a ” atentiona ” omuleti mici !😦

      • gorgos

        Nu cred ca judeca nimeni cu ușurintă si nici nu se face un clasament al mamelor bune sau mai putin bune. Nu e usor, uneori e foarte greu sa nu recurgi la violenta fie e doar verbala. Copiii inteleg mult mai mult decat credem noi, deci trebuie explicat ca unui adult. Dar in același timp testează limitele in mod constant, dar nu ca sa ne sfideze – e modul lor de-a explora lumea si a înțelege ce e in jurul lor. Daca ii dai o palma la fund el s-ar putea sa tragă concluzia ca daca il vede mama ca se cocoțeaza ia bătaie, nu ca este de fapt un pericol. Trebuie explicat cu răbdare, pana ni se usucă gura, si limitele trebuie impuse inainte de a se ajunge la pericol sau la nervi.

    • Estera

      Poate as reuși si eu sa fiu de acord cu tine dacă nu as cunoaște “n” cazuri în care saracutii copilași au fost si sunt abuzați si batuti chiar de venerata “protectie a copilului”. Dar cei mai multi sunt experti în toate însă dacă ar fi pusi în situație, tare as vrea sa le vad reacția! Felicitări tie ca reusesti ceea ce extrem de putini reușesc: educația fără nici o palma fizica sau verbală, însă tare îmi doresc sa vad si rezultatul final peste câțiva ani, de va fii lume. Tine-o tot asa dacă crezi ca da rezultat!

    • Ti-am raspuns, Lela, cum m-am priceput eu- https://caietpentruscoaladeacasa.wordpress.com/. Daca nu m-am facut inteleasa, inseamna ca précis avem puncte de vedere foarte diferite.

    • Estera

      Stimata doamna Lela, va rog sa va faceți timp sa vizionari filmul “After the Promise” si sa vad ce mai comentați după… Chiar vreau să îmi raspundeti după. Mulțumesc.

  6. Reblogged this on Sănătate fără doctori.

  7. Claudia

    bine punctat..nici eu nu sunt de acord cu bataia dar cateodata chiar este nevoie. Sa nu uitam chiar Bibilia ne invata sa nu crutzam nuiaua..si asta nu pt ca suntem noi parinti rai..ci pt ca vrem binele copiilor nostrii. Tarile astea merg intr-o extrema periculoasa, nu poti sa ii bati..nu poti sa strigi..nu poti sa faci nimic..doar te uiti si te prinzi de cap ..se creaza mostrii cu astfel de reguli. Este foarte bine dovedit si documentat ca atat o familie cat si o tara care respecta toate regulile au mai mult success de supravietuire in pace si armonie decat cele in care fiecare face ce vrea. Guvernul pedepseste cetatenii pt orce incalcare de regula..oare parintii de ce nu pot proceda la fel??

    • Eu nu cred ca bataia e Solutia ideala, nici ca regula generala, nici ca extrema resursa. nu am afirmat asa ceva in articol. o sa detaliez.

    • Gorgos

      Monștri se crează mai ales prin bătaie, Claudia. Noi tb sa învățam sa respectam copiii, ca la rândul lor sa se iubească pe ei si sa ii respecte pe ceilalți. Violenta, fizica sau verbala, duce la violenta mai târziu in viata. Disciplina cu respect nu crează monștri, ci copii care cunosc limitele si consecințele si își pot exprima liber sentimentele. Sa nu ne mai scuzam ca batem copiii pt binele lor, ii batem ca suntem la limita, ca suntem obositi, tracasați… dar mai ales pt ca asa am fost si noi educați. De cele mai multe ori copiii nu stiu de ce sunt bătuți pt ca nu fac legătura între fapte si pedeapsa… Părinții își pot disciplina copiii foarte bine fara bătaie, nu e usor sa ignoram instinctul ‘ii dau una la fund sa se învețe minte’ dar nici imposibil. Uneori copiii sunt in situații limita din cauza noastra, e datoria noastra sa cream un mediu sigur in care copiii se pot dezvolta si explora liberi. Nu e usor, dar suntem obligați sa incercam.

      • florina

        Respect pentru modul de gîndire si atitudine.un copil se educa cu întelepciune,rabdare si fffff mult dialog,nu te atingi ,nu explici, nu reprosezi ni ic copilului cînd esti nervos sau suparat sau la limita ,astepti sa te calmezi si apoi porti un dialog nu un monolog cu palmuta.Am copil si metoda a dat roade ffff bune

      • Estera

        Aceeași rugăminte si pt dvs ca si pt dna Lela, când aveți ocazia, vizionați filmul “After the promise” si sa vad ce părere aveți, având în vedere ca filmul e inspirat din realitate…

  8. Farte frumos si adevarat! Multumim pentru articol!Sa fi vrut eu sa l scriu,mai frumos,nu puteam..Inca odata ,multumim frumos!

  9. Violeta.argatu

    Lela, garantat o sa-ti altoiesti copilul/ copiii.
    Si stii de ce? Pentru ca ai judecat🙂.
    O sa zici ca-s nebuna,insa o sa te convingi.
    Eu am patit-o, si nu o singura data. Am.judecat, iar lucrul pe care l-am judecat, l-am trait ulterior. Nu imediat, si nu oricum. Exact asa cum l-am judecat. Nu-s doar vorbe, sa stii.

    Ca sa educi doar prin iubire, prin cuvinte frumoase e cale lunga.
    Iti doresc sa ajungi la masura asta-sa educi doar prin iubire (si mie imi doresc), si sa te rogi si pt parintii astia care folosesc “nuiaua”, sa devina mai rabdatori si intelepti🙂.

    • Nu Violeta nu o sa-mi altoiesc copilul niciodata! Copii se educa nu se bat! Si ca sa educi prin iubire si cuvinte frumoase nu este cale lunga ci este normalul pe care ar trebui sa-l intelegem cu totii!!!

      PS:Gorgos comentariul tau m-a uns la suflet! Macar daca parintii care au citit aceasta postare si comentariul tau ar reusi sa inteleaga ar fi un pas inainte!

      • Violeta.argatu

        Asa sa fie, Lela! Inseamna ca temelia ta e zidita cum trebuie, felicitari! eu nu am intalnit inca un parinte care sa nu-si fi altoit copilul fizic sau verbal.si stii tu cum e,ca de cele mai multe ori o vorba doare si lasa urme mult mai adanc decat o palma🙂
        Eu fac eforturi colosale sa actionez cat pot de des cu calm,rabdare si intelepciune sa stii,. de aceea zic ca e cale lunga. visez si imi doresc s-ajung la masura despre care vorbesc cei mai multi, sa fie soare in fiecare zi:)

      • Estera

        Revin pt ca tare as dori sa stiu părerea dvs si a lui Gorgos si în cazul fam Nan si Crud (Andreea si Roberto). E chiar asa de “perfect” Barnevernetul asta pe care îl ridicati atât în slăvi??!! Sa aveți o zi buna!

      • Gorgos

        Cine a ridicat barnevernetul in slavi? Comentariul meu era exclusiv cu privire la bătaie si efectele ei. Nu mi-am exprimat nici o părere cu privire la cazul acesta sau Barnevernet. Ce repede punem oamenii care nu gandesc ca noi la colț.

      • Estera

        Îmi pare rău dacă v-ati simțit pus la colt, nu a fost deloc intenția mea. Însă, m-am simțit ofensata ca ati spus ca bătaia creează monștrii. Si eu am fost bătută de mami pe care o iubesc si nu as schimba-o cu nici o mama din lume, o mama care chiar si acum se jertfește pentru copiii ei cu atâta dragoste, insă nimeni nu mi-a zis ca sunt monstru, chiar dacă a folosit deseori nuiaua pt a ma pedepsi pe mine sau frații mei. Si nu stiu dacă ma crezi sau nu, de multe ori i-am mulțumit ca m-a bătut si ca a făcut om din mine, desi ea spune de fiecare data ca îi pare rău. Asa cum ne-a crescut, suntem uniti, ne ajutam intre noi si în fiecare duminica luam prânzul împreună, 5 frati cu familiile si copiii plus părinții. Nu îmi doream nimic mai mult. Am un cumnat, profesor si sotia dansului la fel, care nu a folosit bătaia, dar nici cuvintele lui nu mai au valoare în fata fetelor, acum adolescente! Nu zic ca e obligatorie bătaia, dacă ai un copil care te asculta, felicitări! Si nicidecum nu sunt de acord cu abuzul (de ex. cel pe care-l folosea PC din filmul “After the promise” pe care abia l-am vizionat printre lacrimi) dar când aud ca se tot spune ca Norvegia e civilizată si ca asa ar trebui sa fie si la noi… nu, mulțumesc. Mai bine sa folosesc, în dragoste, nuiaua la nevoie ( si sa rămână copilul meu marcat pe viata cum am rămas eu! 😊) decât sa am un copil marcat de alte chestii inumane si care sa nu mai stie ce inseamna copilărie pt ca trebuie educat despre sex de la 3 ani pt ca trăiește într-o tara “civilizata”!!!

      • Gorgos

        Eu spuneam ca bătaia mai degraba creeaza monștri, in contextul in care Claudia spunea ca lipsa ei creează monștri. Ma bucur ca aveti o familie fericita si unita, sa dea Dumnezeu sa fie asa in continuare. Mamele noastre au trăit alte vremuri si viata atunci era mai grea, dar s-au străduit sa ne creasca frumos. Si noi tb sa facem la fel. Eu nu spun ca bătaia afectează la fel pe toata lumea, si ca in toate cazurile va duce la violenta mai tarziu in viata. Dar eu sincer cred ca nu este necesară. De cele mai multe ori, recurgem la violenta fizica sau verbala ca sa ne descărcam. Si oare e normal sa ne descărcam pe cei ce ne iubesc asa sincer si depind de noi asa mult? Copiii mei nu asculta întotdeauna, dar nici nu ma astept la asta. Eu impun limite, ei le testează mereu. Au scris pe pereți, pe covoare, pe canapele, au spart geamuri, au rupt, au vărsat, etc etc. Dar petele ies, pereții se spală însă trauma unei palme la fund de la cei care te iubesc cel mai mult cred ca trece mai greu. De fiecare data am explicat de ce nu e bine, i-am pus sa frece si ei petele, sa mature, sa strângă, am folosit un ton mai ferm la nevoie, si au înțeles. Eu vreau mai degrabă copii fericiti decat o casa super curată.

  10. Violeta.argatu

    Raluca, inca astept articolul ” Bebe F., zece luni”🙂.

    P.S: Maria a facut aseara pasi seriosi,singurica, (doar pornita de mine) vreo 10cred catre tatal ei, care abia intrase pe usa🙂.
    Ii place, e toata numa’ un zambet cand o asez in pozitie de mers singurea🙂.
    Cresc copiii nostri….. Vorba lui Florin (” nu-ti pare rau ca n-o sa mai avem bebelus in casa ?”)🙂. Mai ca-mi cam pare….🙂

    • bravo!! ce vesti bune! sa ii dai un million de pupici din partea mea!❤

  11. Reblogged this on Dumnezeu e în control.

  12. Ralu, și eu am scris un articol alaltăieri despre diferența dintre disciplină și abuz, despre acest caz, deși nu am dat numele familiei. Nu știu dacă l-ai citit și chiar aș vrea să știu părerea ta despre ce am scris în acel articol (poți lăsa un comentariu la el). M-am pus în locul lor ca mamă și mi s-a frânt inima de durere! Am fost extrem de revoltată. Și eu am N cazuri în care pruncul meu a fost un neastâmpărat. Are cucuie, vânătăi, zgârieturi de zici că cine știe ce îi fac, și asta pentru că se cațără peste tot, se lovește în alergarea lui și tot așa… Are un cucui momentan pe care i-l masez de două săptămâni pentru că și-a dat în cap cu o bară de la un pat care se strânge.
    Dar să-ți spun caz concret și la mine. I s-a cășunat lui că vrea ciocolată caldă și că vrea s-o prepare el la aragaz. Am zis că îl ajut, dar el nu, că el vrea singur. Așa că, fiind ochiul aragazului electric încă rece, l-am lăsat să pună laptele și praful de ciocolată, l-am lăsat să le amestece și să pună totul într-o oală mică, și sub supravegherea mea l-am lăsat să dea drumul la ochi. Dar ciocolata bineînțeles că s-a înfierbântat și trebuia luată de pe foc. Atunci i-am zis că o iau eu pentru că pentru el este periculos. I-am explicat de vreo cinci ori cu toată dragostea și tot calmul despre ce este vorba. El nu…că el vrea să o ia el de pe foc (între timp am luat-o eu că deja dădea în foc). A început să urle și să țipe că el varsă ciocolata și își face alta. Că nu-i mai trebuie ciocolata caldă…și tot așa. I-am zis că dacă mai continuă așa o beau eu și nu-i mai dau voie să-și facă alta. A mai protestat el cât a mai protestat…dar până la urmă a băut-o…și a înțeles în cele din urmă și riscurile!
    Au fost momente când a luat și la fund…când nu a înțeles nici cu vorbă bună, nici cu vorbă rea…când nici nu știam cum să-l mai iau ca să ajungem la un numitor comun. De pildă se juca cu un set de chimie (eprubete, microscop) și cu apă. I-am spus că are voie să se joace cu condiția să nu dea pe jos pe gresie. A găsit la un moment dat un spray și exact pe gresie uda. I-am făcut observație că nu are voie pentru că alunecă. El anume dădea pe gresie. I-am luat spray-ul și de ciudă mi-a turnat în fața mea o sticlă cu apă pe masă (care a curs pe jos). Îți dai seama că mi s-a urcat tensiunea la cât de încăpățânat poate fi. I-am luat setul de chimie drept pedeapsă și i-am zis că o bucată de vreme nu îl va mai primi înapoi. Săptămâna asta a fost pedepsit cu interdicție la desene animate… Ce vreau să spun este că există multe moduri de a disciplina copiii. Nu-i putem lăsa de capul lor. Uneori oricât i-aș explica cu dragoste despre consecințele a ceea ce face, face exact pe dos!

    • Simplul ” nu ” ii incapataneaza pe copii. Am citit diverse carti despre parenting si unele au avut idei chiar foarte bune. De cand erau foarte mici, l-am evitat pe “nu” , il foloseam doar in situatii extreme. Cea mai buna metoda, care a folosit aproape in toate situatiile a fost sa le intreb pe ele, ce cred ca se poate intampla in situatia respectiva ( nu ce se intampla daca nu asculta ci efectiv ce se poate intampla daca ia el ibricul cu lapte fierbinte de pe aragaz-am facut referire la cazul tau ca sa intelegi mai bine). Unele situatii sunt mai dificile si in momentele alea se pare ca suntem lipsiti de idei creative. Imi dau 3 secunde sa vad daca imi debiteaza mintea o idee creativa, daca nu , le spun ca fiecare merge in camera ei nu ca pedeapsa,( si eu) ci ca sa ne calmam si povetim dupa 5-10 min. Stiu ca uneori nu e timp de 5-10 min de calmare dar decat sa pierdem vremea cu niste explicatii care oricum ii intra pe-o ureche si ii iasa pe aialalta e mai bine sa ii lasam chiar pe ei sa explice ce s-a intamplat, de ce si cum sa rezolve conflictul! Sunt tare creativi si daca decid sa isi dea pedepse isi dau pedepse mult mai aspre decat le-am da noi.Si sincer cand vine vorba sa il pomenesti pe ” nu”, chiar stiu ca e ceva serios…..

      • Da, păi mereu îi explic ce se întâmplă dacă face aia sau ailaltă… Din păcate uneori face lucrurile pur și simplu din încăpățânare. Cred că este importantă și vârsta copilului, modul lui de a percepe lucrurile și chiar sexul copilului. Plus se mai pune și sensibilitatea psihică și starea fizică sau psihică a copilului. De pildă când este obosit, G. este foarte mofturos și plângăcios deși are aproape 6 ani și nu plânge ușor de la orice (nici dacă s-ar lovi foarte tare).

      • Ai dreptate, toate astea influeneaza un copil dar cu cat incepem mai devreme sa il punem pe calea ” hai dreapta” cu atat e mai usor mai tarziu. Multi parinti zic ca un copil de un an nu intelege mare lucru ( si de multe ori aici se refera la partea educationala: nu asculta, nu face, face ce vrea si cand vrea, nu la faptul ca cel mic de la noi invatata aproximativ tot, mai ales daca noi stam acasa cu ei.. ne copieaza ). Si da, unii copii pot fi foarte incapatanati ( am si eu una in dotare ). Cu toate astea am insistat pe unele chestii. I-am limitat spatiul de explorare, mai ales ca avem scari . Nu era o cataratoare inraita dar cand apuca la un scaun se suia pe el si se rezema de spatar. I-am explicat sa stea in fund pe el dar nu vroia, o luam de pe scaun de “n” ori si hopa-topa pe scaun. Uneori ii puneam scaunul rezemat de pervaz ca sa se poata uita pe geam dar mai erau inca alte 5 scaune. Munca in zadar(pe canapea sau pe masuta de cafea niciodata nu s-a urcat)! Ultima idee era sa o las sa cada de pe scaun dar stiam ca e ceva iresponsabil si se poate lovi. Si am intrebat-o daca stie ce i se poate intampla in momentul in care cade de pe scaun si normal ca nu stia! De unde sa stie daca nu a vazut niciodata! La fel si cu multe alte astfel de chestii care le sunt interzise si ei nu stiu de ce. Asta se intampla la aproximativ un an si ceva, la varsta asta chiar nu ai cum sa le explici chestia asta, decat printr-o experienta proprie.

      • Da, este importantă limitarea copiilor.🙂 Noi avem pături electrice pe fiecare pat. De când le-am pus pe pat în toamnă cred că aproape zilnic îi spun de cel puțin de 20 de ori să nu mai sară pe paturi pentru că sunt pături electrice. Stă cinci minute, iar sare. Îi explic că se pot defecta, că și curentul electric electrocutează (știe ce înseamnă asta). Se oprește atunci, ca după cinci minute să sară iar. Uneori cred că o să fac gușă de atâta vorbit :)))

      • Si noi tocmai i-am luat Tiei o patura electrica! Ale mele nu prea sar in pat…Dar nici nu le-am prea lasat. La noi in dormitor ori respecta regulile dormitorului ori sunt invitate sa isi viziteze propriul dormitor!

      • :)) Din păcate însă și în dormitorul lui pe pat tot pătură electrică are. Că și la noi regula cu dormitorul este valabilă. Foarte utile păturile electrice,nu?

      • Foarte utile!!! Mai ales cand afara sunt uneori – 27 grade C !

      • Ioana P

        Foarte util comentariu!

    • Nico, sunt perfect de accord cu disciplina, doar la bataie nu mai vreau sa ajung. S. e la fel ca G., poate si mai si. Trebuie sa invete sa respecte niste limite. Am citit articolul tau cand l-ai scris si sunt perfect de accord.

      • mikaela

        In toata povestea asta cu masuri “minune” niste lucruri se bat cap in cap,se urmareste ,chipurile,protejarea copilului,insa momentul cand copilul e luat din familie ,faptul ca nu-si mai vede parintii,si intr-un final incredintarea lui altei familii ,cum de n-or fi constituind o trauma? Apoi ,copiii nu pun intrebari,prin ce metode or fi ei linistiti, convinsi ca le este mai bine fara parinti,sau frati? Insasi adaptarea la noua viata ar trebui sa insemne tot o trauma.

      • Bătaia este ultimul lucru și pentru cele mai grave neascultări. De asemenea când spun bătaie nu mă refer la furtun de la mașina de spălat (cum am mai auzit), curea de la pantaloni sau nu știu mai ce. Dar e clar că de preferat este ca disciplina să stea în altceva, după cum am dat și exemple🙂

  13. Estera

    Te urmăresc de ceva timp, mai cu seama de când am hotărât ca voi face homeschooling. Am un băiețel de 6 ani pe care am încercat 2 ani la rand sa îl duc la grădiniță. Primele 3 zile a fost ok, dar mai apoi nu a vrut să rămână nici în ruptul capului. Educatoarea abia reușea sa îl tina cu forta ca sa pot eu pleca… era revoltat si supărat pe mine când mergeam după el. Mi-a făcut pipi în pat noaptea si avea somnul agitat asa ca am hotărât sa nu-l mai duc. I-am explicat si de atunci nu a mai făcut pipi niciodată. După câteva zile, înainte de culcare mi-a povestit experienta lui de la grădiniță, însă nu vreau să lungesc acum. Oricum nu mi-a părut rău, pt ca ori de cate ori mergeam sa-l duc sau sa-l aduc, ei erau la desene si în 80% din cazuri, doamnele erau pe hol la cafea si tigara… Am mai văzut si cazul grădiniței din Constanta si nu cred ca e caz unic, în fine… m-am decis pt homeschooling. M-am rugat pentru tine si te admir pentru felul în care iti cresti copiii si ma întreb mereu când mai ai timp sa ne impartasesti si noua din experientele voastre de zi cu zi. Am strâns si eu atâtea în suflet de când cu întâmplarea fam. Bodnariu ca deja am avut si un coșmar: am visat ca mi-au luat si mie un copilaș… Încerc din răsputeri sa nu ma stresez, mai ales ca alăptez o bebelasa de 1an si 3 luni, însă nu reușesc. Stau si ma gandesc cata durere, cat stres si cata violenta psihică a produs Barnevert în sufletele atâtor oameni, indirect. Si citind unele comentarii “actualizate” secolului XXl, care cred ca părintii nostrii si chiar unii dintre noi suntem retardați prin faptul ca dorim o educatie aleasa pt copilașii noștri si nu dorim sa devină copilul de “scoală generală” sau chiar de grădiniță, pe lângă care dacă treci pe strada iti e scârbă de limbajul lui sau chiar frica de ceea ce pot face când sunt în grup… îmi trece prin cap sa le doresc cel mai mare rău ce exista pe lumea asta (mai rău chiar decât orice boala), sa treacă si ei prin același cuptor ca sa vad apoi cum vor comenta însă urgent ma rog Domnului sa ma ierte si mai degraba sa îmi dea putere sa ma rog pentru ei. Vizitez regulat o casa de copii cu care am făcut si unele ieșiri la “iarba verde” si uneori si centrul de plasament si am avut de multe ori ocazia sa vad felul de comportament atât al copiilor (cei mari abuzand de cei mici) dar si purtarea, uneori violenta si lipsită de orice dragoste fata de copilasi (chiar si de fata cu noi) a ingrijitoarelor. Mă întreb, oare palma la fund data de mama sau tata în dragoste, spre binele lor, nu e mai “dulce” decât ce trăiesc ei acolo? Sau chiar în plasament, cum am citit si despre adolescenta (acum) din Norvegia care la fel a fost luata si apoi familia în care a fost plasata a abuzat de ea… Oare e spre binele lor? În fine, oricât am încerca sa deschidem ochii celor care sunt “invatati” si “moderni” nu vom putea, pt ca lumea se pare ca trebuie sa ajungă în stadiul în care copiii vor educa părintii si totuși îi rog pe acestia dacă tot sunt educati sa citească si cartea “Protocolul de la Toronto”, poate vor înțelege care ” bine suprem al copilului ” e urmărit de Barnevert. În sfârșit, iti doresc sa fii binecuvântată, tu si casa ta!

  14. A.N.

    Cat de duplicitari pot fi unii oameni…Pe de o parte, neaga principii de baza ale crestinismului, pe de alta parte isi exprima aprecierea fara de crestinismul radical.

    • Sa dea Domnul ca mantuirea ta sa nu se poticneasca in duplicitatea mea…

  15. Gelu Cosma

    Oare palmuta aia la fund sau un tras atent de urechi pentru a -i sugera copilului pericolul la care se expune alaturi de cuvinte care sa-l faca pe copil atent (si aici fiecare parinte isi alege tonul pe car espune si “forta”cu care da ) si data urmatoare sa nu repete greseala sunt o trauma fizica ,emotionala mai mare decat a-l desparti pt totdeauna de parinti,de frati – surori ,prietenii pe care si ia format,verisori ,rude,colegi de scoala ,gradinita ????Haideti sa cantarim drept !!! Or fi gresit parintii ….pt ca sunt oameni nu roboti dar platesc si copiii??? De ce?Un copil acum il certi ,il corectezi intelege sau nu vine in minutul urmator de strange in brate cu toata afectiuna ,te pupa si iti spune :”Tati ,mami…te iubesc!!!”
    Ce garantie ai ça acolo unde ii plasezi ii va fi mai bine ?Copiii nu au nevoie de cele mai scumpe jucarii,de ultimele tipuri de android sau jocuri PC ….au nevoie de dragostea de mama si de tata de dragostea jerfitoare a mamei care se trezeste la 1 noaptea merge in camera copilului sa vada daca e invelit ,de dragostea care isi lasa comfortul propriu si comoditatea si sta veghind langa copil zi si noapte atunci cand ii merge rau sau e bolnav .Marius si Ruth Bodnariu au aratat asta pt copiii din canal de care statul roman s-a dezis …ma intreb o fi dragostea pt proprii copii mai mica ?Sa raspunda cei care pot sa ia piatra si sa arunce inspre ei …intr-o parabola biblica toti s-au intors ,au lasat pietrele jos si au plecat rand pe rand !In incheiere tin sa afirm ca ma identific si eu cu fam.Bodnariu ….nu stiu daca psihic as fi putut rezista suferintei si urgiei la care ei sunt supusi ,mai citez ce un preaiubit frate scria :”Suntem loviti , dar NU infranti ! ”
    Dumneezeu poate sa reuneasca familia Bodnariu …si o va face !

    • Sunt perfect de accord. Pudibonzii care nu indraznesc sa critice sistemul din Norvegia pe motiv ca sunt in ograda noastra atatea cazuri sociale misère, sa taca! Sa taca daca pana acum nu au scos vreun aurolac din canal sau nu au imbratisat un cersetor, Sa taca si sa puna mana sa faca ceva, pentru ca Marius si Ruth au facut. Si copiii aia din canale, deveniti oameni, le-au luat apararea, si au marturisit despre caracterul lor. Eu nu am nici un dubiu ca Marius si Ruth isi merita copiii. Ma rog sa se intample mai repede reunirea lor.

Trackbacks

  1. Despre bataie si cazul familiei Bodnariu – CrestinTotal.ro

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s