Misterul din podul casei
Saptamanile trecute am primit propunerea de a recenza o carte din biblioteca Cutiutei cu povesti, iar astazi am in sfarsit timp sa va povestesc despre ea.
Primii care au deschis cartea, inainte sa apuc eu sa ajung la ea, au fost bunicii. Ei au ramas tare surprinsi si incantati pentru ca au regasit, pe prima pagina, poza cu cei trei nepotei si o dedicatie pentru ei (din partea mea). Acest “act de personalizare” a cantarit, va marturisesc, in ochii mei si in cei ai copiilor. Si S. a fost uimit sa se regaseasca in carte in felul acesta. Site-ul ofera mai multe tipuri de personalizare a unei carti, de la aceasta poza cu dedicatie si pana la posibilitatea de a publica povesti trimise de autori nedescoperiti inca.
Misterul din podul casei este calatoria unor copii intr-un taram magic, plin ochi de dulciuri. Un paradis, ai spune (daca nu esti parinte, desigur, si a trebuit sa iti insotesti copilul la stomatolog in repetate randuri 🙂 ). Este totusi vorba de un paradis-capcana, care a prins deja un omulet in el: un baietel care nu invatase inca sa imparta cu ceilalti, iar pentru aceasta a fost “blestemat” de o vrajitoare sa fie albastru si cu par de inghetata, ochi in toate culorile curcubeului si singur-cuc in imparatia de zahar pana cand isi va invinge egoismul. Mesajul cartii e unul moralizator, desigur: copiii invata ca esti mai fericit cand faci lucruri impreuna cu ceilalti, ca relatiile sunt mai importante decat acumularile de orice fel.
Copiii din poveste (care au nume “internationale” si rase diferite) au parte de distractie ca intr-un Disney de zahar, manaca sapte feluri de dulciuri si apoi reusesc sa ii redea albastrului Kali forma initiala de copil.
Stilul in care e scris cartea se doreste amuzant si lejer, contine mult dialog. O sa va surprinda, poate inlocuirea denumirii de “copil” cu cea de “om mic”. Inteleg ideea din spatele schimbarii de eticheta (aceea de a privi copilul ca persoana integra, a-l trata cu respectul cuvenit unui adult, etc.), totusi cred ca ar fi avut mai mult impact daca ar fi fost folosita doar pe alocuri.
Citind cartea din prisma experientei mele de mama, realizez ca autoarea, Ana Maria Stefan, nu e inca parinte. E o carte scrisa de o sora mai mare, cineva care se preocupa de amuzarea celor mici, si asta e foarte bine pe de o parte. Copii au mare nevoie si de suflul acesta in viata lor, de cineva care sa vina din afara cu putina magie si mai multa permisivitate. Dar va previn ca nu veti regasi ultimele teorii de parenting pe paginile ei.
Baietelului de argint i-a placut.A tinut sa imi spuna, de doua ori chiar, ca i-a placut povestea, i-au placut ilustratiile intense ale Sarei Gharazeddine si faptul ca are de colorat doua pagini la sfarsit. A rasfoit-o de cateva ori dupa ce i-am lecturat-o, si s-a apucat de colorat.
L-am intrebat daca ar vrea si el sa treaca intr-o lume din asta fantastica si mi-a spus scurt “NU”, dar din partea lui nu ma mira, el a refuzat si Narnia desi e topit dupa poveste. Pur si simplu nu il incanta ideea calatoriilor misterioase decat din postura de spectator. Eu, pe de alta parte, o usa sa gasesc, si dusa-s… 🙂
O sugestie trebuie sa le fac celor de la tipografie: cu urmatoarele reeditari sa fie mai atenti, pentru ca la noi s-a desprins ultima fila la prima deschidere. Am inteles, totusi, ca e un caz izolat.
Caiet pentru şcoala de...acasă 
O recenzie foarte sincera, multumim! Imi place cand citesc pareri obiective despre carti.
Laura, lui S. I-a placut mult cartea. Eu, cu Litere si mii de volume pt copii citite, am asteptari diferite. Dar cred ca asa carte as fi scris si eu inainte de a avea copii 🙂 Imi amintesc ca umblam cu geanta plina de bomboane si acadele pentru orice copil ce mi-ar fi iesit in cale.