Scop, sens si frumusete- Coloring our lives
Pe cand aveam douazeci de ani si tocmai terminasem anul doi de Litere, am lucrat o vara ca si consilier de tabara in State, intr-o tabara de adulti cu dizabilitati. Era prima mea intalnire mai profunda cu handicapul. Si nu a fost o intalnire cu copii, ci cu oameni aflati in diverse stadii ale vietii, unii avand si peste 70 de ani traiti in trupuri frante, contorsionate, care nu functionau bine.
Am plecat de acolo cu o mare intrebare in suflet: “Oare ce sens are viata lor pe pamant? Oare de ce i-a lasat Dumnezeu asa, fara sens?”
Era o intrebare tanara, de greenhorn, pe care am purat-o vreme de cinci ani peste mari si tari.
Am gasit raspunsul tocmai in China.
Acolo ma nimerisem cu o echipa de voluntari, intr-o casuta creata de o chinezoaica, “Casa dragostei”. Doamna respectiva, pe nume Tina, mai avea o casuta, “Casa Bucuriei”, insa eu am ajuns doar in prima dintre ele. Tina obisnuia sa ia cele mai grave cazuri de copii cu handicap din orfelinatele de stat si sa le ofere o viata demna, confortabila, ocrotita. Acolo m-am impretenit cu David si John, baietei chinezi cu nume englezesti (cam toti chinezii care au contact cu strainii isi aleg si un nume international). David si John aveau paralizie cerebrala, o afectiune care ii impiedica sa mearga, sa vorbeasca clar, sa functioneze normal. Isi petreceau o parte din zi legati in tije metalice, cu suruburi, de bancute si de mese, pentru ca nu aveau scaune speciale. Cu toate acestea, pe fetele lor am intalnit bucurie si recunostinta pura cu fiecare cantecel pe care il ofeream, cu fiecare zambet sau bucatica de paine pe care o primeau.
Era o bucurie de care eu una, intreaga si normala, nu eram in stare. Era o recunostinta si un respect in fata vietii de care eu nu dadeam dovada, desi fusesem mereu o privilegiata a sortii.
In acel moment, am primit cea mai importanta lectie din viata mea. Mi-o amintesc ca si cum s-ar fi intamplat ieri. Cu David in brate, intr-o zi de iarna in care zapada se amesteca cu funinginea si cerul era plumburiu, intrebarea mea si-a gasit raspuns: Fiecare copil are scop, sens si frumusete, si nu am sa mai spun niciodata ca acest om nu ar fi trebuit sa existe.
Cinci ani mai tarziu, se nastea Cati.
O fetita diferita, cu un cromozom 13 in plus, cu o speranta de viata maxima de un an si dizabilitati profunde. “Ea e o altfel de fetita, mi-am spus, incercand sa nu o compar niciodata cu celelalte fetite din parc. Ea e dintr-o altfel de samanta, imi repetam…e ca o capsuna intr-o gradina de flori”.
Cati Capsunica i-a ramas numele, si a supravietuit, impactand in cei sase ani ai sai de viata mai multi oameni decat eu in 36. Cati nu vorbeste, dar are un mesaj care se aude mai departe decat as putea striga eu vreodata: Fiecare copil are scop, sens si frumusete.
Iata cum scopul meu a devenit sa dau scop vietii ei mici si fragile, si visul meu este ca tot mai multi copii ca ea, altfel de copii, din seminte diferite, sa fie binecuvantati prin existenta ei pe acest pamant.
Dincolo de cuvintele mele metaforice se afla un plan, insa nu vreau sa ma laud cu ceea ce inca nu am realizat. Vreau doar sa va spun ca visez la un loc unde copii cu nevoi speciale sa faca terapie de buna calitate, iar in locul acela cu siguranta se va gasi un birou pe care va fi asezat acest tablou plin de emotie si de frumusete.
Alexa, mana calda din spatele atelierului Coloring our lives, a aflat povestea Capsunicii si a transpus-o in culoare. A facut-o cu atata suflet si implicare, incat in momentul in care am vazut tabloul, mie mi-au dat lacrimile! Era perfect!
O capsunica ce isi arata inima cu vulnerabilitate, iar inima ei e in forma de dragoste….
Iti multumesc din suflet, Alexa, pentru modul in care ai gasit sa te implicit in povestea noastra si sa ii colorezi visele viitoare!
Pe Alexa am intalnit-o in comunitatea mamelor care lucreaza de acasa, alegand sa faca asta pentru a fi mai aproape de familie- comunitatea Work at Home Moms.( De altfel, o multime dintre prietenele mele se regasesc in aceasta comunitate, pe unele vi le-am prezentat deja, iar desprea altele planuiesc sa va povestesc pe rand!) I-am admirat tablourile personalizate si obiectele decorative pictate, si am decis sa colaboram. E redundant, cred, sa va spun cat de mult imi place ce a iesit din aceasta intentie de colaborare. O recomand din toata inima si cu siguranta voi apela la talentul ei in viitor.
Va puteti convinge vizitand pagina ei de Facebook Coloring our lives sau pe site-ul ei.
Iata cum isi descrie chiar Alexa creatiile:
- Posted in: Cati Capsunica ♦ Recomandari ♦ Uncategorized
- Tagged: Coloring our lives, tablouri personalizate
Caiet pentru şcoala de...acasă 
Eu toată viata L-am rugat pe Dumnezeu sa nu-mi dea un copil cu dizabilități și viata mea așa a decurs încât m-am îndrăgostit de un copilas bolnav părăsit intr-un spital , și peste un an am devenit mamica lui, un copil bolnav cu inima , cu stimulator cardiac și mult in urma copiilor de vârsta lui. Da, cred și eu ca fiecare copil are un scop , un sens, o frumusete .
Dar ce frumos, Sonia, ce scop frumos ti-a dat si tie! Iti multumesc din suflet ca ai impartasit povestea ta, m-a uns la inima! ❤ Sper ca baietelul sa recupereze tot si problemele la inimioara sa se rezolve in timp!