Art Safari Kids- arta pe înţelesul copiilor

La Art Safari Kids explicăm arta pe înțelesul copiilor.
Căutăm zi de zi să stimulăm creativitatea celor mici, să-i ajutăm să se exprime liber și să-
și dezvolte abilitățile, prin tot felul de activități. Și anul acesta Art Safari Kids vine cu o
propunere creativă de a petrece timpul: ateliere și tururi ghidate pentru cei mici. Galeriile Kretzulescu (Calea Victoriei 45, lângă Muzeul Național de Artă al României) vor găzdui Pavilionul de artă București – Art Safari, care are o importantă componentă educațională – Art Safari Kids
safari2
 Într-un spațiu perfect pentru cei mici, îi vom îndemna să-și picteze propriul tricou, să realizeze un colaj din personajele lor preferate sau chiar să pășească pe urmele marilor artiști români.
Atelierele dedicate pictorilor români le vor da șansa să fie chiar ei artiști adevărați. Vor
afla noţiuni despre cromatică, diversitatea formelor, spaţialitate şi perspectivă, tehnică și
compoziție; își vor dezvolta simțul estetic, vor intra în pielea artiștilor consacrați și vor fi
provocați să creeze picturi utilizând tehnici caracteristice. Îi vor descoperi pe Tonitza, Luchian sau Grigorescu și se vor îndrăgosti de peisajele românești pe care le pot reda cu ușurință folosind goașe și pictând în linii.
Pictura pe tricou a fost vedeta anului trecut!  Un dram de atenție sporită și îndemânare din partea copilului îi va oferi bucuria de a putea purta un obiect vestimentar personalizat chiar de el.
Brâncuși este fondatorul sculpturii moderne, un artist reprezentativ pentru România, ce a prezentat în opera sa esența lucrurilor, iar copiilor nu ar trebui să le fie străin. De aceea, la Art Safari Kids vor avea șansa să recreeze o parte din operele lui Brâncuși, iar noi le vom transmite principiile de realizare care l-au ghidat pe acesta.
Chiar dacă Art Safari Kids este un program dedicat copiilor, ne-am gândit să le dăm
ocazia părinților să participle,  prin câteva ateliere dedicate familiilor. Într-una din cele 31 de zile safariene familiile se vor bucura de un atelier pus la cale de un artist cunoscut pentru caricaturile sale.
safari1
Pe lângă toate acestea, copii vor meşteri decorațiuni, coronițe de sânziene, mascote
din fetru, dinozauri 3D, tablouri personalizate cu poze și multe alte surprize ce vor putea fi descoperite la fața locului.
Vă spunem că așa ceva nu trebuie ratat și vă dăm întâlnire la final de primăvară, început
de vară (19 mai -18 iunie), la Galeriile Kretzulescu (Calea Victoriei 45, lângă Muzeul Național de Artă al României).
Accesând acest link, vă puteti înscrie copii la ateliere- https://www.artsafari.ro/ro/art-safari-kids-2017/.
Advertisements

Copilaria ca un film muzical

Daca va intereseaza ceva, orice,  despre “ce se poarta” in muzica romaneasca pentru copii prescolari , trebuie sa o intrebati pe Cati.

catinov3

Ea asculta muzica nonstop: adoarme pe cantece de leagan duioase, mananca pe “Azi Grivei e manios”, se spala pe “Am doua manute foarte dragute”, se imbraca pe “Are mama o fetita” si face exercitii de tactilitate pe “Eu am zece degetele”. Cand invata sa mearga, i se canta “inca un pas, sa nu cazi in nas!” (asta e tot dintr-un cantecel de miscare). Exercitiile pentru ochi tin cam cat “Ratustele mele”. Iar daca e sa aleg un cantec tocmai potrivit pentru familia noastra de cinci, asta ar fi “In padurea cu alune”.

Cand nu merge televizorul pe youtube, i le cant eu. Cati functioneaza doar cu muzica, iar cine intra la noi in casa, pana la plecare sigur a invatat un cantecel. Cine vine pe la noi mai des, ajunge deseori sa imi ceara site-ul de unde pot invata versurile cantecelor , ca sa i le poata canta ei in timpul jocului sau terapiei.

Baietelul de bucurie functioneaza repetitiv: cere obsesiv Beep-beep, ceea ce inseamna The Wheels on the bus in toate variantele posibile (va rog sa ma credeti, exista zeci, poate sute!) si, strecurat cu greu printre ele, vreun alt cantec care implica autoturisme.

Mie mi-e dor. Mi-e dor de Andrea Bocelli, de valsurile de primavara ale lui Chopin, de imnuri vechi si profunde. Mi-e dor de liniste!

Care e partea buna din toata lalaiala asta continua?

Nu intri in depresie 🙂

Cand trebuie sa canti toata ziua, e greu sa fii posac.

Al doilea castig este ca ultimul venit in familie e si cel mai muzical. E singurul copil cu care fredonez cot la cot si ne si distram cu chestia asta. A invatat nu doar celebrele si vesnicele nursery rhymes, cantecelele de gradinita romanesti, ci si improvizatiile mele pentru linistit Capsunica.

Deci, pentru cine crede ca viata cu un copil cu nevoi speciale e o jale nesfarsita, am o veste buna! Nu e. E doar un concert fara capat de cantece pentru copii. (Cunosc si persoane pentru care asa ceva ar fi un chin perpetuu, daca e sa fiu sincera 🙂 ).

The Usborne Reading Collection for Confident Readers

library3

Asa cum copiii cizmarului risca sa ramana desculti sau ai croitorului cu hainele rupte, tot asa Baietelul de argint risca sa ramana neinvatat engleza, si nu pentru ca nu m-as fi straduit eu, sau pentru ca nu aveam suficiente material interesante, ci pur si simplu refuza sa invete de la mine.

Nu voia sa se joace in engleza, sa vorbeasca cu mine in engleza, sa desenam sau sa folosim arts and crafts pe post de pretexte pentru a invata aceasta limba.

Singurul lucru pe care nu l-a refuzat niciodata au fost cartile: cu acestea a fost obisnuit de mic, si i se parea normal sa citim intai in engleza, apoi sa traducem, pentru ca prima lui biblioteca (mostenita de la prieteni dragi si adunata in zilele mele de predate)  a fost in limba lui Shakespeare.

Din fericire pentru el si pentru mine (care nu mai aveam timp sa imi adun si sa imi organizez toate cartile si carticelele in ordinea accesibilitatii lor), am descoperit Usborne, care a facut deja aceasta munca de organizare pentru mine.

library2

Eu am inceput sa vad progrese la S. pe partea de engleza dupa ce am parcurs sistematic cele mai simple nivele de citire, incepand cu Phonics Books, Farmyard Tales Collection, My Little Book of First Experiences,  trecand apoi  la My First Reading Library.

La inceput, eu citeam si el repeta cuvant cu cuvant, apoi citeam cuplete, apoi scurte propozitii. De tradus, il lasam sa traduca cuvintele cunoscute de el. Am parcurs astfel zeci, poate sute de carti.

Astazi S. imi citeste el mie. Tot ce am facut in maniera amintita mai sus, am reluat cu el cand a fost capabil sa citeasca si sa traduca singur. Acum recitim My Little Book of First Experiences, pe care am cumparat-o de la Adina, Micul Cititor (http://www.miculcititor.ro/).  Da, primesc multe carti pentru a le recenza, si in afara de asta am imprumutat multe altele de la prietene, insa in continuare cumpar carti Usborne atat pentru Baietelul de argint, cat si pentru Baietelul de bucurie, fiindca le gasesc extreme de utile.

Sunt multumita: in ultima vreme baiatul meu a facut un click si tot input-ul pe care i l-am dat de cand era mic a inceput sa rodeasca. Citeste si traduce la nivelul de incepator (insa cititor  incepator nativ), iar capacitatea de a invata limbi straine nu e atuul lui inascut, ci a avut nevoie de foarte mult exercitiu pentu a ajunge aici. Stiu ca sunt copii fluenti la varsta lui, insa noi am muncit mult sa ajugem aici, asa ca nu pot decat sa ii apreciez eforturile.

V-am povestit toate acestea inainte de a va prezenta colectia The Usborne Reading Collection for confident readers pentru ca multa lume ma intreaba cum procedez eu cu S. la engleza. Ideal ar fi sa facem tot felul de lectioare interactive, insa practic ne limitam la citit si tradus.

library1

Colectia de fata vine sa completeze in mod firesc primele trei seturi de citire

Setul verde- My First Reading Library

Setul rosu- My Reading Library

Setul galben- The Usborne Reading Collection

The Usborne Reading Collection for confident readers cuprinde 40 de carti cu textul scris in font mare si frumos ilustrate. Temele si stilurile sunt foarte variate, de la adaptari ale unor piese literare celebre, la biografii, de la  carti cu tematica istorica la cele cu tematica  stiintifica.

Primele 25 de carti sunt luate din Usborne Young Reading Series Two:

library4

Twelfth Night

East of the Sun, West of the Moon

Aesop’s Fables

The Canterville’s Ghost

The Firebird

Robin Hood

The Phantom of the Opera

Robinson Crusoe

Gulliver’s Travels

A Little Princess

The Prince and the Pauper

The Midnight Ghosts

The Magical Book

The Incredible Present

The Amazing Adventures of Ulysses

Hercules the World’s Strongest Man

The Shocking Story of Electricity

Jason and the Golden Fleece

The Story of Flying

The Fairground Ghost

Mystery Mansion

The Story of the Olympics

Treasure Island

The Story of Cars

Urmatoarele 15 sunt carti cu text un pic mai amplu, capitole mai lungi, dar cu ilustratii la fel de frumoase:

library5

William Shakespeare

The Odyssey

Frankenstein

Anne Frank

Oliver Twist

The Three Musketeers

Pompeii

Little Women

Stories of Vampires

The Strange Case of Dr. Jekyll and Mr. Hyde

White Fang

Jane Eyre

Pride and Prejudice

Othello

The Count of Monte Cristo

Parcurgand lista, mi-am imaginat in ce unit studies frumoase le-am putea integra…daca as avea timpul de care avem nevoie. Sunt atatea carti care ne asteapta pe rafturi si asa de putin timp sa le parcurgem! Abia astept vacanta de vara, voi nu?

Mai multe detalii despre pret si poze gasiti aici- https://www.facebook.com/pg/MiculCititor/photos/?tab=album&album_id=764798073661421

Multumim, Micul Cititor, ca ai adaugat acest set frumos pe rafturile bibliotecii noastre!

 

 

 

 

 

 

Silvia- Centru de zi pentru copiii cu dizabilitati din Piatra Neamt

Daca nu ar fi avut un cromozom in plus, acum am fi cautat pentru Cati Capsunica cea mai potrivita invatatoare.

Cati, in schimb, nu a fost niciodata la gradinita, iar de scoala nici nu se pune problema. Ea implineste 6 ani luna viitoare si, odata cu o noua rochita cu capsune, doresc sa ii ofer sansa de a merge in colectivitate. Vom face o proba pentru a vedea daca se adapteaza si, mai ales, daca nu se va imbolnavi prea usor.

Am ales pentru ea un centru pe care il cunosc destul de bine, in ai carui oameni am incredere si unde stiu ca se intampla lucruri frumoase.

Centrul de zi pentru copii cu dizabilitati Silvia functioneaza  de  13 ani in Piatra Neamt: si-a inceput activitatea in 2004, iar licenta pentru furnizarea de servicii sociale o are din 2007. Pentru a preveni abandonul, institutionalizarea sau separarea copilului cu nevoi speciale de parintii sai, Centrul Silvia ofera servicii  care vin atat in sprijinul copilului, cat si al intregii familii.

Pe timpul programului de luni pana vineri, de la 8 la 16, copiii au parte de ingrijire adecvata, terapie, recuperare si educatie, activitati recreative si de socializare, dezvoltare a deprinderilor de viata independenta, consiliere si orientare scolara. Pe de alta parte Centrul ofera consiliere si educare pentru parinti sau pentru reprezentantii legali ai copiilor cu dizabilitati.

silvia5

Serviciile oferite de Centrul Silvia sunt:

  • De recuperare si reabilitare: terapie psiho-motrica si de abilitate manuala, terapie cognitiv- comportamentala, ludoterapie, activitati de socializare si relaxare, psihoterapie de relaxare . ( Aici vreau sa mentionez ca planul de interventie pentru fiecare copil este personalizat, alcatuit de catre o echipa de specialisti in educatia copiilor cu cerinte educationale speciale din Anglia. Ei evaluaeaza copiii bianual si intocmesc aceste planuri de interventie intr-o sedinta la care participa atat personalul cat si parintii. Competentele lor sunt excelente, printre ei numarandu-se experti care au doctoratul in Tulburari de spectru autist, psihopedagogi, profesori din invatamantul special. Deoarece fondatorii acestui Centru sunt specialisti englezi, metodologia aplicata in recuperarea si tratarea copiilor este una mai degraba asemanatoare sistemului englezesc. Pe acesti oameni eu ii cunosc personal, stiu cum lucreaza si cat de multa dragoste au pentru copii, asa ca nu pot fi decat linistita la gandul  ca Ecaterina ar putea merge intr-un centru in care programul terapeutic este coordonat de ei).
  • De ingrijire, suport si asistenta: igiena personala, masa (mic dejun, pranz si gustare), odihna si recreere.silvia4
  • Camera senzoriala- unica in orasul Piatra Neamt, camera senzoriala de tip Snoezelen.  Citez din descrierea ei, pe care o gasiti pe pagina de Facebook Caruselul Simturilor (https://www.facebook.com/CaruselulSimturilor/ ) , impreuna cu alte fotografii si video-uri: Scopul unui asemenea spatiu vizeaza dezvoltarea senzoriala a copiilor cu deficiente (autism, sindrom Down, retard psiho-motor), ca terapie complementara la terapiile comportamentale realizate deja in cadrul Centrului de zi. Mai multi stimuli permit structurarea unor obiective specifice indreptate asupra copilului, permit observarea evolutiei senzoriale a acestora, prin experimentarea emotiilor pozitive intr-un mediu de maxima siguranta, cum ar fi camera senzoriala Snoezelen. Reactiile pozitive inregistrate in aceasta camera ne determina, spre finalul proiectului, sa extindem numarul  copiilor care beneficiaza de aceasta experienta si terapie, la copiii din afara centrului de zi, prin folosirea punctuala a spatiului terapeutic. Ne dorim permanentizarea programului de fata prin valorizarea camerei multisenzoriale in comunitate. Pentru cei din Neamt, un asemenea spatiu este unic. Ne dorim sa le impartasim feed-back-urile noastre si sa incurajam si pe altii (terapeuti, parinti, specialisti etc.) in dezvoltarea unor astfel de medii senzoriale.

silvia3

Mai multe informatii despre Centrul de zi Silvia, conditii, planul de terapie, costuri si conditii puteti afla folosind  aceste date de contact: Fundaţia Haven – Speranţa Tuturor str. Muzeelor nr.11, cod 610190, Piatra Neamt Tel.: 0233225138.

 

 

 

 

Noile aparitii ale editurii Cartemma

Unul dintre cele mai frumoase daruri primite de Baietelul de bucurie de ziua lui a venit tocmai din nordul tarii, de la Baia-Mare. E un loc tare drag inimii noastre datorita oamenilor frumosi care il locuiesc.

Ei bine, nu e doar un loc al oamenilor frumosi, ci si a cartilor frumoase!

Doua dintre ele, proaspete atat prin noutatea lor cat si prin povestile lor pline de gingasie sunt Iarta-ma! si Pe malul raului: o prietenie aparte.

cartemma1

Cartonate, cu ilustratii vii si expresive, cu povesti simpatice din care copiii au ceva de invatat, si impecabil traduse de Camelia Vida-Ratiu, pe noi ne-au cucerit!

Favorita mea este cartea lui Jane Chapman, Pe malul raului: o prietenie aparte.

Este povestea unui soricel care alege un loc superb langa lac pentru a-si astepta prietenii speciali. Pe rand, lui i se alatura in asteptare un iepuras, o broasca si o testoasa, toti nerabdatori sa ii vada pe “prietenii speciali”, doar ca sa afle in cele din urma ca tocmai ei sunt aceia! Mi-a placut gluma-surpriza de la sfarsit, dar si smerenia animalutelor, care nu au crezut de cuviinta sa se socoteasca pe sine speciale.

cartemma3

Foarte mult mi-au placut detaliile acestei carti, cum sunt hartia lucioasa de foarte buna calitate si delicata ilustratie de pe coperta interioara.

Iarta-ma! e povestea unei prietenii IepUrseasca care se strica datorita unor puncte de vedere diferite. Este, de asemenea, povestea unei impacari cu final fericit.

cartemma2

Imi plac mult fontul mare si paginile aerisite, care le fac carti ideale pentru cititorii incepatori, iar Baietelul de argint abia asteapta sa le puna pe lista Provocarii de a citi 52 de carti.

Felicitari din toata inima, Cartemma, pentru aceste doua bijuterii de carti!

 

 

Cu ce se mai joaca un baietel de doi ani

Da, ati citit bine, astazi Bebelusul de bucurie a trecut oficial la titlul de Baietel de bucurie, pentru ca azi implineste doi ani!

Numele i se potriveste manusa, pentru ca e un copil plin ochi cu energie si veselie, efervescent si afectuos (asta cand nu il apuca vreun tantrum furtunos; insa pentru ca in general stam in casa si la casa, pentru ca e o etapa normala prin care trec copiii si nu ma stresez cu deranjatul vecinilor, chiar ma amuza tantrumurile lui).

filip22

E un copil care isi testeaza limitele permanent, nu are simtul pericolului, se arunca in bratele noastre fara preaviz, foloseste tot ce intalneste pe post de trambulina, echipament de catarat, sarit, explorat.

Adora masinutele!

filip23

Pentru ca le iubeste atat de tare, nu m-am putut abtine si i-am  cumparat aceasta carte, via Micul Cititor ( https://www.facebook.com/MiculCititor/ ), care sper sa ii placa si sa il tina ocupat:

filip24

Numara: one, two, three, four…eight, nine 🙂

DSC01169

Stie sa recunoasca formele, dar nu si culorile.

Canta foarte frumos, tine melodia si ritmul. Cantecul preferat? The wheels of the bus, desigur!

Ii placa cartile, pe care le numeste in continuare Wow (dar si “book”, si face semnul din ASL). Vocabularul lui, destul de limitat, e o combinatie de romana, engleza, ASL si…filipineza 🙂

In afara de masinute, cu care se joaca mai mult de 5 minute pe zi, una din favoritele din ultima vreme e Casuta Smoby Cotoons (multumim, Gabi, ca ai facut posibil sa ajunga la noi!).

filip21

Pedaleaza de cateva luni pe tricicleta, e un copil mult mai putin mofturos decat fratele sau, are peste 17 kilograme si e un munte de forta (chiar daca este atat de greu, nu pare foarte gras, ci mai degraba solid, cu oase grele si muschi puternici).

Este, cu siguranta, personalitatea cea mai puternica din casa si seful absolut!

La multi ani, vulcanas de bucurie! ❤

 

La multi ani, mame dragi!

8martie

Un martisor…de ascutit mintea!

Da, ati ghicit, e un martisor cu file si coperti si cerneala de tipar, care mi-a facut deja primavara mai frumoasa!

Si e “de ascutit mintea”, pentru ca asa sunt toate cartile scoase de editura Gama (http://www.edituragama.ro/), gandite special sa antreneze mintea iar unele dintre ele, in special colectiile de povesti, sa hraneasca sufletul.

gamafeb4

Anul acesta martisorul de hartie a venit insotit de un catalog, pe care nu ma mai satur sa il rasfoiesc, desoperind in el cartile iubite de mine si de copiii mei. Pe rafturile bibliotecilor noastre se odihnesc o sumedenie de carti care poarta sigla GAMA. De fapt, despre unele dintre ele as putea spune ca nu se prea odihnesc, fiindca sunt uzate de atata folosinta!

gamafeb5

Coletul care mi-a bucurat mie inima zilele trecute este gandit special pentru noi, pentru interesele si nevoile Baietelului de argint, impreuna cu care exersam cititul in limba romana si engleza, si incerc sa ii stimulez interesul pentru stiinte, geografie si literatura.

gamafeb3

Sunt foarte bucuroasa de cartile de citire, atat de cele in limba romana, care il vor familiariza cu autori romani, cat si de cele in limba engleza, care imi vor arata exact ce nivel de citire este potrivit pentru el (doua sunt de nivelul 1 si doua de nivelul 3). Sunt suficient de subtiri, cu fontul mai mare, ca sa nu il descurajeze, formatul fiind cel agreat de S. la momentul acesta. As vrea chiar sa ii citesc cate ceva despre autori in momentul in care parcurgem cartile in romana, si eventual sa il invat sa faca niste fise de lectura. Le va parcurge repede si le va adauga la lista provocarii noastre de 52 de carti ( al carui premiu mult ravnit e o pusca cu gloante de burete 🙂 ).

Judy Moody salveaza lumea e un roman pentru copii, care sper ca il va captiva pe S. in vacanta de vara (pana atunci poate terminam si noi Jim Nasturel si Lukas, mecanicul de locomotiva, a lui Michael Ende,  care merge taaare greu, fiindca are scrisul mic si la sfarsitul zilei sunt mult prea obosita, incat adorm eu inainte de finalul capitolului, atunci cand ma incumet sa ii mai citesc). Din fericire, acest mic roman pentru copii scris de Megan McDonald are fontul mai mare si mai aerisit iar, cine stie, poate ca la vara S. il va putea ataca singur. Eu abia astept ca el sa devina cititor independent, am tat de multe carti pe care as vrea sa le citeasca si nu mai reusesc sa ma mobilizez sa i le lecturez eu!

gamaafeb1

http://www.edituragama.ro/cautare/rezultate/?q=judy+moody+salveaza+lumea

Superstats- planeta extrema este o carte care il va incanta fara niciun dubiu! Cu coperti cartonate, foi lucioase si ilustratii tip fotografie, un index si un glosar la sfarsit si 26 de capitole pline de date despre locuri, animale si fenomene extreme, e o carte usor de citit de copii. Informatia este asezata pe pagina in mici capsule, aerisite si usor de parcurs, putand fi citita si cu mai multi copii odata, fiindca nu e greu de stabilit randul fiecaruia. Sunt absolut sigura ca din cartea aceasta am si eu multe de invatat!

gamafeb2

http://www.edituragama.ro/planeta-extrema.html

Anul trecut va povesteam cum cartile de la Gama ne-au trasat vacanta (care ramane, in amintirea mea, una dintre cele mai reusite de pana acum). Ei bine, si anul acesta Gama de va bucura vacanta de vara, pentru ca planuiesc sa folosesc acest pachet de carti ca premiu de sfarsit de an pentru Baietelul de argint, si  sa le inserez in planul nostru de lucru pentru vara.

O primavara frumoasa si spornica va doresc si voua! ❤

 

Ce mai citeste Baietelul de argint si alte mici noutati

In ultima perioada am lipsit de pe blog, si asta pentru ca suntem foarte aglomerati aici, acasa. Intre tentativele de independenta ale unui toddler, programul de terapie al Catiushei si temele lui S., curatenie si altele de-ale gospodariei, nu imi ramane prea mult timp de scris.

Cu toate acestea, Baietelul de argint nu leneveste. A  lucrat destul de mult in ultima perioada, si a avansat in ceea ce priveste cititul, scrisul si engleza. Trebuie sa ne concetram si pe matematica la fel de mult, aici a ramas un pic in urma.

In 2017 am acceptat provocarea lansata pe un grup de cititori impatimiti de pe Facebook, atat pentru mine, cat si pentru S.  Scopul este sa citim 52 de carti anul acesta. In ceea ce ma priveste pe mine, abia ma pot lauda cu o carte finalizata (si alte trei incepute). Insa copilul meu mi-a intrecut orice asteptare, terminand astazi a 13-a carte de anul acesta.

In sfarsit, S. nu mai citeste pe litere si are  fluenta, putand fi atent si la intonatie.

Cum arata cartile citite de el pana acum?

Unele sunt mari, cu text mai mult, cum ar fi Un an din viata familiei Chit Chit, ABC-ul curajului sau Echipa de interventie. Acestea au in jur de 100 de pagini, dar au scrisul mai mare si ilustratii generoase.

citire

Pe de alta parte, incercam si carti mai mici, care se citesc “dintr-o bucata”, cum sunt cartile lui favorite de cand era mic, cele de Eric Carle sau Scoala ursilor. Le-am folosit intens cand era toddler, iar acum au capatat alta valenta, pentru ca le citeste singur.

citire3

Din pricina scolii si a temelor nu mai reusim sa avem lectii tematice asa cum obisnuiam odinioara, si cred ca lui S. ii lipsesc aceste informatii necesare culturii sale generale. De aceea, in ultima perioada, am ales ca el sa citeasca carti simple, dar axate pe anumite subiecte de stiinta, istorie, geografie, etc. Minienciclopediile Larousse sunt excelente din acest punct de vedere: sunt si interesante, dar au si text suficient de putin pentru a nu i se parea o corvoada, iar ilustratiile sunt pline de detalii, asa cum ii place lui.

La limba engleza ne axam tot pe citit si tradus (uneori mai folosim si jocurile frumoase din dotare, dar asta doar cand avem suficient timp in care sa nu fim deranjati de fratiorul cel mic si bagacios). Acum am reluat  Farmyard Tales, gratie unor prieteni care ne-au imprumutat cateva carti din colectia Usborne (multumim, Ginuta&co!). Este excelenta pentru incepatori! S. nu este fluent, dar a ajuns in punctul in care citeste singur cartile si traduce in proportie de 90%, iar eu sunt multumita de nivelul lui. Ar fi putut fi fluent la varsta asta daca insistam mai mult cand era mic, insa este bine si asa.

dsc01080

Urmatoarele lecturi pe care i le-am propus sunt pe o tema foarte draga lui, corpul omenesc. Pentru aceasta vom folosi micile enciclopedii publicate de SECOM, care contin ilustratii interesante, informatii bogate (as spune potrivite pentru copii de peste 7-10 ani, in functie de interesul lor pentru subiect) si jocuri.

citire2

Scrisul este mic, dar paginile scrise alterneaza cu cele ilustrate, asa ca sper ca le va citi cu placere. Sunt cinci in total (Creierul, Fierul, Probioticele si prebioticele, Sistemul imunitar si Calciul, magneziul, zincul).

citire4

 

In paralel ii citesc si eu un roman pentru copii, la culcare, in serile in care mai reusesc sa tin ochii deschisi. Acum ca am terminat cu Narnia, am trecut la Michael Ende, autorul meu favorit de carti pentru copii. Citim Jim Nasturel si Lukas, mecanicul de locomotiva, iar apoi vom trece la Momo si Povestea fara sfarsit.

Cati e aceeasi fetita dulce si cuminte, care ar putea beneficia de mai multa atentie din partea noastra, daca baietii casei ar fi mai putin solicitanti. Nu imi vine sa cred ca se apropie de cea de-a sasea aniversare!

5ani10luni1

Baietelul de bucurie mai are si el putin pana la doi ani, si e clownul irezistibil al casei. Sau, as putea spune, acrobatul. Se catara peste tot, se arunca precum un acrobat la trapez, doar ca nu are trapez si asta se concretizeaza in vanatai, a inceput sa pedaleze pe tricicleta, este tot timpul in miscare si pasionat de toate chestiile cu roti.

Va imbratisam cu drag si va multumim tuturor celor care ati fost alaturi de noi pe acest drum virtual, care in curand va implini sapte ani…

 

Martisoarele din Atelierul Nectariei

nectaria3Se apropie martie…

Se insufletesc cerurile cu nori mai dulci: poate se topeste zapada, poate se vor ivi acei muguri mult asteptati, poate se vor auzi mai repede pasarile si noi vom respira un aer mai cald.

Nu stiu cum va simtiti voi, dar eu abia astept primavara!

Iarna aceasta a durat prea mult, ne-am invartit incoltiti intre peretii casei zi dupa zi, si tare mi-e dor de afara, de cald, de aer curat si de vitamina D.

Abia te astept, Martie, abia iti astept berzele si matisorii si martisoarele!

Pentru ca tot veni vorba de martisoare, vreau sa va arat ultima mea descoperire- martisoarele personalizate din Atelierul Nectariei.

nectaria1

Toate martisoarele sunt frumoase prin ideea lor de mic simbol al primaverii, insa acestea sunt  deosebite, de pastrat pentru tot restul anului, fiindca pot fi personalizate cu chipul sau numele copilului vostru, al familiei voastre  sau chiar cu un mesaj ales de voi.

nectaria4

Ele pot lua forma unui medalion, a unei brose sau bratari, a unei perechi de butoni de camasa, sau chiar un set cu pandantiv si cercei.

nectaria2

Sunt sigura ca rudele de aproape si de departe, toti cei ce il indragesc pe cel mic, se vor bucura de asa “vestitor al primaverii” :).

Pentru ca am avut de-a face cu “mamica martisoarelor” pot sa va spun ca are nu doar maini de aur, ci si o inima de aur, iar asta ma face sa recomand din suflet Atelierul ei.

O gasiti pe Facebook pe pagina Atelierul Nectariei, iar preturile obiectelor personalizate confectionate de ea sunt cat se poate de accesibile.