Hipopotamul si baietelul lui…cu capsa pusa
De când am citit pe blogul Cameliei de provocarea celor de la Hippo Atelier, care aniverseaza 2 ani luna aceasta, mi-am spus ca ar fi frumos sa le uram si noi un cald “La multi ani!”, caci le apreciem din plin munca si originalitatea.
Asadar, l-am invitat pe S. sa realizeze un hipopotam, si pentru ca tocmai aveam la indemana foile colorate si niste superbe forme primite in dar de la Mihaela (multumim o tona!), am decis sa facem un colaj. Nuuuuu…nu un colaj obisnuit, unul cum a vazut el la Zu, cu figurile care stau drepte pe plansa! Aaa…un colaj 3D! Super idee, mi-am spus, usor de pus in practica.
S. a trasat conturul formelor si a decupat mare parte din ele, apoi am lipit formele in asa fel incat sa iasa in exterior ( indoind si lipind doar partea de jos). Lacul, soarele, norul, au mai mers cum au mers…dar hipopotamul a starnit o furtuna in lac.
Mi s-a parut interesant sa il facem pe hipopotam sa intre si sa iasa din apa si sa isi miste capul. Aveam pentru asta niste capse din acelea care prind doua hartii, permitand elementelor sa se miste. Rezultatul, dupa parerea mea, foarte dragut! S. insa…Nuuu, fara capsa la cap, doar cu lipici!
M-am conformat…fara capsa. Doar cu lipici. Abia ce s-a lipit capul, ca incep iar tipetele….”Vreau sa fie cu capsa! De ce i-ai scos capsa?”
Dezlipim, lasam lipiciul sa se usuce, punem capsa. Urletele au continuat, cu capsa, fara capsa, si mai ales, de ce am scos capsa sau am pus capsa…
In final, au ramas cu capsa pusa trei persoane: si hipopotamul, si baietelul si mama lui. Dintre toti, cel mai fericit de capsa cred ca a fost hipopotamul.
Pare amuzant, dar copilul nostru de aproape 5 ani, care e de fapt un baietel cuminte si linistit, trece de curând printr-o perioada de dezechilibru despre care imi amintesc ca am citit in cartea Anei Savin (Totul se intampla inainte de 6 ani). Fragmentul respectiv, daca sunteti curiosi, se gaseste aici (pagina 40-41 si in continuare).
S-a intamplat la fel si cu ai vostri pe la 4-5 ani?
- Posted in: 4-5 ani ♦ Arts&Crafts ♦ Baietelul de argint ♦ Scoala de acasa
Caiet pentru şcoala de...acasă 
Super amuzant episodul acesta :).
Cu Ioan nu prea-mi amintesc sa fi trecut prin faze d-astea “vreau-nu vreau”, insa cu Ana, care are abia doi ani juma’ dar este mult, mult mai precoce decat Ioan- cica asa-s fetele 🙂 trec aproape zilnic. Imi face exact asa cum ti-a facut tie S.. Imi zice (sau o intreb eu) ca vrea sa facem ceva intr-un fel. zice NU. Pun la loc ceea ce a refuzat, si apoi incepe sa urle efectiv ” de ce ai pus la loc? vreau!!!! Nu ti-am zis ca vreau???”. Nu am trecut prin asta dintotdeauna. Cred ca are aproape o luna de cand imi pune nervii la incercare :D. La inceput mi-a fost fff greu, dar acum m-am imunizat nitel si sunt mai bine. Nu-i mai fac teorie: ori o ignor ori ii dau ce a refuzat fara sa comenteze. Cred c-o sa treaca…. Nush… cred ca, copiii nostri ne invata rabdarea fara sa vrem 🙂
Violeta, stii ce spunea Ana Savin? Daca ai impresia ca locuiesti cu un mic monstrulet in casa, inseamna ca trece copilul printr-o criza de dezechilibru. VAi, cate drame! Aseara s-a apucat de bocit pentru ca se va insura si va avea familia lui, dar el vrea sa fie inca parte din familia asta!!! Alta data avem drame pentru ca si-a stricat acum cativa ani nu stiu ce jucarie. Si mai ales razgandeli din astea. a trecut si S printr-o facza cu NU, cred ca a tinut mai bine de 6 luni. Era disperant si atunci. Bine, si noi suntem fff obositi si sleep deprived si reactionam mai putin zen.
succes,,,,la concurs
Multumim din suflet!
O idee foarte originala! Succes la concurs si sper sa depasiti cu calm si repejor momentul. Va pup!
Multumim, pupici si voua 🙂
M-am linistit! Am crezut ca doar copilul meu face asa. Da-mi Doamne rabdare! Altfel…foarte haios hipopotamul!
Gilda, si când te gandesti ca S. e dupa toate normele un copil destul de intelegator si de cuminte! Nu stiu cum sunt cei mai obraznicuti când trec prin fazele astea…