La multi ani, Capsunica de 7 ani!
Nici in visele noastre cele mai frumoase nu speram sa ajungem sa traim ziua de azi alaturi de Cati pe pamant.
Viata bate si visele!
Sunt sapte ani de viata.
Sapte ani cu Cati au insemnat o multime de lucruri de invatat. Noi, parintii ei, am invatat si alte meserii pe langa cea de parinte: am ajuns sa facem treaba unei asistente medicale, a unui terapeut ocupational, a unui kinetoterapeut, a unui mester de echipamente pentru copii cu nevoi speciale. Am facut si treburi delicate in acesti sapte ani: sa incurajezi un parinte care tocmai a aflat ca va avea un copil cu nevoi speciale, sa ridici un parinte care duce acest stil de viata de prea multi ani, sa consolezi un parinte ce tocmai si-a pierdut copilul. Sunt lectii invatate datorita vietii Capsunicii noastre iubite.
Nu vrem sa ne oprim aici. Vrem sa invatam sa ajuta mai mult, sa o ajutam mai mult, sa facem lumea din jurul ei mai buna, atat pentru ea cat si pentru alti copii. Planurile si energia noastra se vor indrepta inspre acest scop.
Astazi, insa, iubirea si energia noastra se concentreaza in jurul acestei domnisoare delicate, imbracata in fustita cu capsuni, creata de Atelierul lui Ingrid. Multumim, este absolut delicioasa si ii vine foarte bine!
Astazi vom savura un tort asortat fustitei, pentru care multumim Alinei de la ALINE Cake Boutique.
Ne bucuram de zambetul pur al lui Cati, modul in care isi traieste veselia in lucruri marunte, de faptul ca a crescut si merge in picioare tinuta de manuta. Ne bucuram impreuna cu ea si impreuna cu voi, intr-o sarbatoare mai mult a inimii decat orice altceva.
Sunt sapte ani in care nu ne -a fost dor de Cati, si asta ii face plini de magie.
Si cu aceaste ganduri bune ne luam ramas bun si de la blog. A fost o etapa minunata din viata mea, va imbratisez din inima pe voi, cititori si prieteni dragi, care ati trait alaturi de noi emotii felurite si de la care am avut enorm de invatat. Voi sunteti castigul meu si va pastrez cu drag in inima mea! ❤
Activitati pentru un baietel de trei ani
In curand Baietelul de bucurie implineste trei ani, si cu adevarat acesti ani au fost plini de el si de bucuria pe care a adus-o. E un copil activ, vesel, glumet, canta, rade si se joaca toata ziua.
De curand o prietena virtuala ma intreba ce ma fac cu el si primul impuls a fost sa spun…nimic. Nimic deosebit!
Cum asa? La trei ani ai lui S., mama lui avea pregatite lectii grupate pe unit studies si teancuri de carti, jucarii deosebite si tot felul de idei de activitati.
Ei bine, Baietelul de bucurie e foarte diferit fata de Baietelul de argint, iar ceea ce am invatat in ultimii noua ani m-a indrumat spre o abordare un pic diferita a educatiei de acasa.
Nu voi spune ca ce am facut pentru S. a fost gresit, nu, fiindca s-a mulat foarte bine pe personalitatea lui linistita si ne-a adus multe momente placute impreuna. De asemenea, activitatile alese de mine i-au incurajat creativitatea in domeniul lucrului manual, i-au stimulat limbajul, imaginatia, tactilitatea si motricitatea fina.
Pentru S. au contat lucrurile pe care nu le-am facut, carora nu le-am dat importanta si pe care le-am neglijat (nu in totalitate, a trecut prin toate etapele de dezvoltare, a facut mereu cate un sport, traieste la curte si e mai bine coordonat decat mine): aspecte ce tin de o coordonare armonioasa, vestibular si proprioceptiv, autonomie, functionalitate si responsabilitate. Cu toate acestea, sunt mandra de baiatul meu cel mare, sensibil, bun la suflet, inteligent, care isi cunoaste in mare parte indatoririle.
Pentru F. mi-am setat altfel prioritatile: m-a interesat sa creasca bine coordonat, sa nu sara etape de dezvoltare in perioada de bebelusie, sa fie stimulat suficient din punct de vedere senzorial, sa il invat engleza in mod natural si sa il fac sa iubeasca lectura.
Astfel, la trei ani, preocuparile principale ale zilei sunt:
Stimulare proprioceptiva– iar prin asta inteleg o harjoneala mai dura, un masaj in care ii presez muschii de la un capat la altul al corpului, jocuri de-a “elicopterul” si “barcuta” pe ritmuri de cantecele, si abia asteptam sa punem trambulina acoperita de zapada din nou la treaba.
Stimulare tactila– asta inseamna sa nu evitam prosoapele aspre si manusile de baie (sunt cateva exercitii invatate din programul lui Cati pe care i le aplic si lui), joaca cu apa, cu zapada, cu plastilina, cu nisip kinetic (mare hit in ultimele trei zile, si mare bataie de cap pentru mine sa tot strang dupa el, insa nu i-am putut rezista cand in prima si mi-a spus “Let’s play in the sand pit“, iar in a doua “I love playing in the sand“).
Stimulare vestibulara– asta inseamna invartit in brate, leganat si invartit in hamac (folosim modelul cuib de la Ikea, care nu se mai regaseste pe site), leganat pe mingea de fitness in diverse ipostaze.
Stimularea limbajului– inseamna cat mai mult dialog cu el, mai ales in limba engleza (incepe sa favorizeze romana, dar si la engleza face salturi frumoase), citit, atat cat ne permite. E o adevarata provocare sa ii citesc, pentru ca are zile cand refuza cu desavarsire, si rare zile in care sta sa ii citesc 20 de carti. Cu toate acestea, zilele in care refuza sa ii citesc sunt multe, asa ca apelez la tot felul de tertipuri. Pe noi ne dau cartile afara din casa, si cu toate astea inca mai cumpar atunci cand vad ceva ce i-ar putea starni interesul, fie ca e vorba de carti cu si despre masini, fie ca e vorba de carti cu personajele lui favorite din desenele animate, cum sunt Dora sau Peppa Pig. Cumpar orice banuiesc ca ar accepta, le pitesc prin noptiere si le scot in momente de maxima culcuseala, cum ar fi la trezire, cand e mai putin probabil sa le arunce cat colo, sau i le citesc in timp de il legan in hamac. Am inceput sa folosim si povestile audio, si din fericire le indrageste si le cere tot in momentele in care se leagana in hamac.
Stimularea coordonarii– am ajuns sa fac ceea ce nu credeam ca voi face vreodata- sa ma joc cu mingea in casa cu copiii mei. Nicicand nu mi-a trecut prin cap ca jocul cu mingea este atat de important, insa dupa cursul de integrare senzoriala mi-am dat seama ca e o activitate esentiala la varste mici, care antreneaza atat creierul, cat si coordonarea mainilor, a ochilor sau precizia, asa ca nu il mai sarim . Il jucam in trei, implicandu-l si pe Baietelul de argint.
Incerc sa il incurajez tot mai mult sa fie autonom, sa manace singur, sa se spele singur pe maini, fata si dinti, sa se dezbrace (inca nu se imbraca), sa foloseasca olita (aici e o chestiune de putere si control, desi stie, poate si o foloseste fara consecventa, niciodata din proprie initiativa, cred ca trebuie sa gasesc motivatia suficienta sa vrea el sa renunte la scutece. In caz contrar, nu ne ramane decat sa asteptam vara, cand il vom lasa fara scutece pe afara. Nu mai am energie sa dezamorsez si astfel de accidente in casa, mea culpa!). Nu ii fac activitati special de turnare, dar il las sa se joace cu apa de la chiuveta si cateva pahare, sa isi toarne singur apa si lapte in cana, sa toarne detergentul lichid in compartimentul masinii de spalat.
Dn cand in cand mai avem initiative artistice de pictat, care devin pe data senzoriale, fiindca trece culoarea cu usurinta de pe carton pe maini si pe picioare.
Reusesc uneori sa il adun la activitati mai statice, de genul unui puzzle dragut pe care il exploatez la maximum in ceea ce priveste limbajul, unui board game adaptat, sau nu pierd nici un prilej sa exersam numararea, cifrele si cantitatile in activitati care sa nu para planuite exact in acest scop (caci le-ar refuza).
Ceea ce il tine in continuare ocupat sunt masinutele, pe care le distruge cu o pasiune grozava! Cred ca trebuie el sa testeze cata forta si cat timp ii va trebui sa sfarame fiecare masinuta din cutia lui. Le izbeste, le tranteste, le ciocaneste una de alta, le rupe cu dintii si cu mainile, le aliniaza, le foloseste in joc de rol, le implica mereu in joaca cu plastilina si nisip, le adora! Acum noua ani m-ar fi speriat pornirile lui distructive, astazi stiu ca sunt normale pentru un baietel cu nevoile lui proprioceptive, si tot ce imi doresc este sa isi satureze creierul de informatia necesara inainte de a intra in colectivitate.
Daca va intrebati ce i-am luat de ziua lui, ei bine, cu o casa plina de jucarii si jocuri educative ne-a fost greu sa ne decidem. Totusi, am optat pentru niste figurine cu personajele din Peppa Pig, fiindca e din ce in ce mai deschis spre joc de rol si, sper eu, il vor tine ocupat (si departe de TV) in multele zile pe saptamana in care trebuie sa fac curat in casa.
Deocamdata nu facem activitati la masuta, nu il incurajez sa coloreze (nici nu manifesta predilectie pentru asta), nu facem crafturi (am incercat, rezista maxim pret de o poza, apoi zboara in toate directiile), nu folosim cartonase decat in masura in care le cere el.
Nu luam in considerare gradinita anul acesta.
Trei ani plini de bucurie, au zburat ca vantul si ca gandul…tot mai multi cu tine ne dorim, baietel vesel si frumos!
Regula de aur
Cu o saptamana si mai bine in urma a sosit la noi una dintre cele mai recente aparitii ale editurii Cartemma.
Regula de aur, scrisa de Ilene Cooper si superb ilustrata de Gabi Swiatkowska, are intr-adevar alura unei bijuterii, datorita paletei de culori calde, a texturii paginilor ce te fac sa simti ca atingi o pictura, a frumoaselor coperti cartonate.
De indata ce o rasfoiesti, te surprinde sincretismul religios, ceva nou intr-o carte dedicata copiilor. Sub umbrela acestei reguli de aur (Precum voiti sa va faca voua oamenii, faceti-le si voi asemenea) sunt reunite mari religii precum hinduismul, Islamul, religia mozaica, crestinismul, filosofia Budhista si alte credinte ale altor triburi si natiuni.
Fiecare dintre aceste credinte are, se pare, versiunea ei foarte aprpiata ca inteles si mesaj a regulii pe care noi o cunoastem foarte bine din proverbul Ce tie nu-ti place, altuia nu-i face. Totusi, din perspectiva mea de crestin practicant, am simtit nevoia sa ii explic copilului meu ca nu sunt de acord cu ideea ca totul e un singur lucru, toate religiile sunt o apa si un pamant, toate avem aceleasi principii si nu exista nici o diferenta intre ele.
Este conceputa ca un dialog intre un bunic si nepotul sau, sugestiva fiind ideea aceasta ca invatatura morala se transmite din generatie in generatie.
Mie conceptual acesta de Lege Morala, sau Lege Naturala Umana, nu imi e deloc strain, l-am intalnit prima oara citindu-l pe C.S.Lewis in adolescenta, in primul capitol din Crestinismul redus la esente (ed. Logos) (Ed. Humanitas a tradus cartea Crestinismul pur si simplu). In acest capitol C.S. Lewis vorbeste despre codul moral inscris in natura umana, indiferent de pozitia geografica ocupata de om sau de religia practicata. De altfel, Lewis are un intreg apedix al lucrarii The Abolition of Man, in care exemplifica cu citate aceasta universalitate a Legii Morale, denumita aici Regula de aur.
De unde vine acest ideal moral inscris in constiinta omului? Biblia ne-a dat raspunsul cu mii de ani in urma, pe paginile cartii Eclesiastul (3:11) Orice lucru El îl face frumos la vremea lui. A pus în inima lor chiar şi gândul veşniciei, măcar că omul nu poate cuprinde, de la început până la sfârşit, lucrarea pe care a făcut-o Dumnezeu.
Cartea Regula de aur afirma exact acest fapt: exista o regula pe care o cunosc si musulmanii, si hindusii si evreii si crestinii.
De-a lungul vremii am avut prieteni de multe culori si din multe religii sau filosofii de gandire: si evrei si crestini, si atei si agnostici, iar copiii mei au cunoscut si respectat si musulmani, si crestini ortodocsi, catolici sau protestanti. Lui S. nu ii e strain faptul ca unii oameni se inchina altor dumnezei.
Cu toate acestea, noi suntem crestini, si nu punem semnul egal intre crestinism si alte religii. Copilul meu cel mare cunoaste Biblia suficient de bine incat, pornind de la Regula de aur si mergand pe firul logicii lui C.S. Lewis, i-am putut explica ca faptul ca natura umana nu poate respecta, in fapt aceasta Regula. Comportamenul unor colegi de clasa, descris chiar pe paginile cartii (pe care a putut imediat sa il identifice din experienta proprie), faptele urate vazute in jur, razboaiele si rautatile dintre oameni, chiar propriul faliment in a respecta Regula de aur ne-au facut sa ne gandim ca ceva e profund stricat in natura umana, Avem Regula, dar suntem incapabili sa o respectam. De aici, afirma Crestinismul, vine nevoia noastra de salvare (prin Hristos). Oricat de bine intentionati am fi, nu ne putem salva singuri. Aceasta este de fapt si diferenta intre Crestinism si alte religii care se bazeaza pe o Lege.
Eu una, fiindca incerc sa imi educ copii in credinta crestina, am simtit nevoia sa citesc Regula de aur alaturi de Scriptura si sa aduc completari sau argumente care contrazic parti din textul ei. Am avut langa noi si un atlas geografic, caci Baietelul de argint s-a aratat curios cu privire la zonele unde se practica o religie sau alta.
Cartea ne-a fost de folos pentru ca, in aceasta perioada, la noi acasa, vorbim in mod repetat despre fenomenul de bullying si am observant impreuna ca acesta e o incalcare a Regulii de aur. S. a putut chiar sa povesteasca la scoala despre Regula de aur, in cadrul unei anumite discutii la ora de Dezvoltare personala.
Datorita fontului mare, cartea e usor de citit chiar si de cititori incepatori, ilustratiile sunt calde si contin elemente specifice diverselor religii. Cartea este tradusa de Laura Frunza.
O puteti comanda de pe site-ul editurii Cartemma la pretul de 45 de lei.
Despre o fermecatoare provocare, care m-a scos din zona de confort
De sapte ani si mai bine scriu pe blog, si totusi pot numara pe degetele de la o mana pozele in care apar eu in vreun articol oarecare.
De altfel, in afara de Cati, care are propria ei poveste ce trebuie spusa si ilustrata pentru incurajarea altor parinti si copii, chiar si baietii au fost expusi cu zgarcenie pe blog.
Asadar, propunerea lui Carmen de la Miriam Celeste Accesories, de a modela impreuna cu Cati un set mama-fiica creat de ea, a fost primita cu multa emotie (ca sa nu spun cu un pic de anxietate). Dupa fiecare colaborare cu una dintre membrele WAHM, simt ca am castigat o prietena. De data aceasta efectul a fost pentru mine… surprinzator de terapeutic.
Am ridicat manusa si, dupa ce mi-am luat inima in dinti si am indeplinit provocarea, iata ca am un buchet de Multumesc!-uri pentru Carmen.
In primul rand, multumesc pentru setul deosebit de frumos! Este impecabil lucrat, iar pozele nu arata toate detaliile superbe care se ascund printre petalele florilor. As vrea sa vedeti cu cata grija si perfectionism sunt alese fiecare perla, cristal, mica bijuterie sau decoratiune.
Al doilea multumesc este pentru jurnalele fermecatoare, imbracate in dantele si catifea, bumbac sau damasc, pe care stralucesc o mici bijuterii alese cu gust. De la coperta feminina, la hartia deosebita din interior si pana la marimea lor generoasa (noi, femeile, avem atatea cuvinte de eliberat!), jurnalele promit sa fie adaposturi de amintiri fericite. Unul dintre ele va ajunge la prietena mea din Finlanda. Cu siguranta il va adora!
Al treilea multumesc este pentru curajul pe care mi l-ai dat sa-mi fauresc amintiri.
Rareori am ocazia sa fiu altundeva decat in spatele aparatului de fotografiat, in momentele de sarbatoare ale familiei. Asadar, eu lipsesc din multe episoade imortalizate pe hartie. De data asta insa am fost provocata sa fiu protagonista, si am adaugat in arhiva cateva fotografii nespus de pretioase cu fetita mea cu chip de ingeras.
Miriam Celeste Accesories sarbatoreste ceva de care noi, mamele, asa de prinse intre scutece, caiete de teme, masini de spalat si rufe de calcat, cratite si serviciu, uitam uneori: feminitatea, sentimentul acela ca esti pretioasa si meriti sa ai grija de tine, ca trebuie sa asortezi o bijuterie discreta cu stralucirea din ochii tai, delicatetea care nu s-a estompat pe masura ce ridurile si-au facut aparitia.
Vine in curand 8 Martie.
Cunosc atatea mame care merita un multumesc pe limba lor, atatea femei care sunt frumoase si au nevoie sa isi aduca aminte! Dragi barbati din jurul meu, take a hint! Doar daca v-a spus doamna voastra ca isi doreste un gadget de ultima generatie, il va si aprecia. Daca nu aveti astfel de certitudini tehnice, orientati-va mai degraba spre asa ceva:
Carmen are lunar concursuri faine pe pagina ei, si chiar acum exista unul in desfasurare. Va invit sa dati Like paginii ei de Facebook ca sa fiti la curent cu toate evenimentele organizate de ea si sa nu pierdeti nicio creatie delicata.
9 lucruri invatate in 9 ani de mamicie
Se apropie a noua aniversare a primului meu copil, asa ca e momentul unui nou bilant, de data aceasta a celor mai importante lectii invatate in ultimii noua ani cu privire la dezvoltarea si educarea unui copil.
Am fost mereu pasionata de educatia timpurie, asa ca, in timpul sarcinii (din care o buna parte a fost petrecuta in repaus), cautam pe internet “how to have a smart child“. Asa imi imaginam eu atunci ca ii pot da copilului meu un start bun in viata. Aceste cautari m-au condus spre doua nume, Montessori si Doman.
Daca despre Montessori mai stiam cate ceva (mie mi-a cazut in mana Descoperirea copilului pe la 13 ani, si am citit-o de cateva ori de atunci), nici nu imi imaginam eu ca voi avea posibilitatea sa cunosc personal un adevarat membru al familei Doman, de la care am invatat cele mai importante lucruri in ceea ce priveste cresterea unui copil.
Sper sa intelegeti si doza de smerenie cu care scriu acest articol, pentru ca mi-am invatat lectiile de cele mai multe ori din greseli, in ultimii noua ani mi-au fost demontate multe pareri eronate, iar cu cat stiu mai multe, cu atat simt ca am mai mult de invatat. Asadar, luati urmatoarele sfaturi doar ca pe opiniile mele personale si filtrati-le prin propriul dumneavostra bun simt.
Inteligenta unui copil nu sta doar in creierul lui
Ca sa ai un copil inteligent, trebuie sa fie armonios dezvoltat din toate punctele de vedere. Asadar, nu o memorie buna sau gandirea critica sunt primele lucruri de urmarit, ci dezvoltarea armonioasa a intreg organismului sau. La baza intregii constructii cognitive stau sistemul vestibular (care are legatura cu echilibrarea organismului in spatiu, tactil si proprioceptic (care are legatura cu modul in care copilul isi simte corpul in miscare), apoi celelalte patru simturi (auditiv, vizual, olfactiv si gustativ), ce pot fi la randul lor stimulate si cultivate. Nu ai cum sa cladesti o cognitie solida, fara sa ai o baza solida, deci acesta este punctul de plecare pentru orice activitate pe care vi-o propuneti pentru/impreuna cu copilul. De aici decurg si celelalte lectii invatate:
Leganati bebelusul!
Un sistem vestibular sanatos se formeaza inca din burta mamei, unde copilul este leganat prin miscarile naturale ale mamei. De aceea e bine sa va plimbati, sa va miscati in sarcina, sa leganati bebelusul in brate, pe mingea de fitness, in patura sau in hamac, in plimbarile cu caruciorul la aer curat. Exista copiii care refuza sa fie leganati, care nu suporta sa fie dati in leagan (stau putin si gata), carora nu le place sa nu simta pamant stabil sub picioare (refuza, de pilda, sa se urce pe o scara mai inalta, au rau de masina, nu pot sta cu capul in jos, nu fac tumbe, ametesc repede). Un astfel de copil reactioneaza exagerat la stimularile vestibulare, insa el trebuie ajutat sa se regleze. De aceea, incet, fara presiune, incepand cu putina stimulare si crescand treptat, ajutati-l sa se echilibreze din acest punct de vedere. Exista, pe de alta parte, copii care au o adevarata foame de stimulare vestibulara, vor sa fie in permanenta miscati, leganati, rotiti, sunt foarte cuminti in masina si adora sa calatoareasca asa. Bebelusul de bucurie este tocmai un astfel de copil, iar lui a trebuit mereu sa ii dau stimulare de acest fel pana la saturatie. De altfel , asa si trebuie procedat, un copil care are o astfel de nevoie de stimulare vestibulara trebuie “saturat”, ca sa se echilibreze.
Cel mai bun loc pentru un bebelus este podeaua
Poate ca va mira faptul ca nu am spus “bratele mamei”, si stiu ca in cultura romaneasca copiii foarte mici nu sunt pusi direct pe podea. Cu toate acestea, cel mai bun loc pentru un copil mic este spatiul liber, ferit de obstacole si de unde nu poate cadea, unde se poate misca in voie si isi poate exersa abilitatile motrice.
Nu sariti peste etape
Creierul unui copil se organizeaza treptat, incepand de la medulla oblongata care se afla la baza creierului, in spate, in care se afla ceea ce tine de reflexele primare, si pana la cortex, unde se produc operatiile cognitive complexe. Iar creierul se organizeaza in primul rand prin miscare! Totul a fost programat in detaliu de Creator, si trebuie sa fim atenti ca un copil sa treaca prin toate etapele naturale de dezvoltare (sa nu il impiedicam si sa il ajutam sa le atinga acolo unde e cazul). Etapele acestea sunt:
ridicarea in picoare cu sustinere
mersul independent
Asadar, nu interveniti cu nimic, nu asezati copilul in fund inainte sa se ridice singur si nu ajutati copilul sa mearga mai repede decat o va face el independent. Muschii care sustin coloana se formeaza prin tarare si mers in patru labe, si nu ii faceti niciun favor copilului daca, odata ce s-a ridicat in picioare, il ajutati sa paseasca tinandu-l de maini. Mersul in patru labe mai are rolul de a crea caile de comunicare intre cele doua emisfere cerebrale ale creierului, care vor avea rol in gandirea complexa, citit, scris, orientarea in spatiu.
Cel mai bun moment pentru a invata o limba straina sunt primii ani de viata
Un bebelus absoarbe orice informatie in mod natural, asa ca pentru el efortul nu va fi mai mare daca invata doua limbi in loc de una. Va asigur ca e mult mai greu pentru parinte sa-l invete pe copil engleza “ca la scoala” dupa ce a implinit 4-5-6 ani (va costa mai mult timp, energie si poate chiar si bani), decat sa introduceti engleza ca a doua limba straina chiar din primul an, in mod natural, asa cum faceti cu romana (prin cantece, povesti si mai ales prin conversatie). Cei doi baieti ai mei sunt exemple graitoare: S. este in clasa a doua si citeste destul de bine , are o buna comprehensiune raportat la ceilalti copii de varsta lui (insa tineti cont ca i s-a citit in engleza de bebelus si a fost foarte expus, dar nu provocat sa o invete in primii ani ), insa F. o intelege si o foloseste ca un nativ.
Nu are sens sa il invatati pe un copil de doi ani literele
Aici stiu ca voi crea controverse, pentru ca stiu ca multe mame afirma ca propriul copil cere lucrul acesta, si ca are capacitatea sa le invete, iar eu sunt de acord cu ele. Da copilul cere si nu ai de ce sa il refuzi. Chiar si eu am filmulete cu Baietelul de bucurie care imi arata literele corect la doi ani, dar asta nu a ajutat nimanui, poate doar mandriei mele de mamica 🙂
Cu toate acestea, parerea mea este ca e mai bine sa inveti un copil sub trei ani sa citeasca (prin metoda fotografica), potrivit aceluiasi motiv pentru care e bine sa il inveti o limba straina de foarte mic (e capabil, poate sa absoarba cititul in mod natural, la un moment dat va generaliza si va fi un cititor independent de mic).
Pentru citirea pe litere, pe de alta parte, e nevoie de o procesare secventiala mai inalta, de care un copil de 2-3 ani nu e capabil. Daca vreti totusi sa il invatati pe copil sa citeasca fonetic (litere, apoi silabe, apoi cuvinte din ce in ce mai lungi), atunci va recomand din suflet metoda Montessori pas cu pas pe care o gasiti exemplificata si explicate in chip desavarsit pe blogul Mic atelier de creatie. De asemenea, ghidurile Montessori de la editura Gama sunt foarte bine structurate. Aceasta metoda se aplica bine dupa 3 ani.
In primii ani de viata puneti accent pe autonomia copilului
Cele mai bune activitati de coordonare sunt cele in care copilul isi duce mancarea la gura, cele mai bune activitati de transfer sunt cele in care supa din lingura ajunge tot in gura, laptele din frigider in pahar, cele mai bune activitati pentru motricitatea fina se petrec cand copilul isi incheie capsele si fermoarul de la propriile haine, cand isi scoate singur pantofii, isi unge singur painea cu unt, sterge unde a varsat, etc. Sunt distractive si frumoase si celelalte activitati la masute, dar nu uitati ca scopul pentru care le faceti sunt tocmai cele enumerate mai sus. Asadar, daca aveti rame Montessori cu nasturi, fermoare si sireturi, dar copilul nu se imbraca singur, ceva nu e in regula. Spun asta din proprie experienta, dupa o multime de activitati de acest gen facute cu cel mare (care in clasa pregatitoare inca astepta sa fie imbracat), si imposibilitatea de a le face cu cel mic (din cause de personalitate vulcanica a copilului si lipsa de timp), care insa este mai autonom decat fratele sau la aceeasi varsta.
Mai tarziu, nu ezitati sa ii puneti la treaba in casa, le va creste stima de sine si capacitatea de a duce un lucru la bun sfarsit.
Observati si nu comparati
Nu cred ca exista doi copii mai diferiti decat baietii mei. Primul e prudent, sensibil, un bun observator, construieste fantastic de la doi ani cu cuburi, diverse piese de imbinat si apoi cu Lego, iar al doilea e un copil impulsiv, mereu in miscare, cu talent la muzica si limbi straine, care refuza totusi sa puna trei cuburi unul peste altul. Din punct de vedere vestibular, tactil si proprioceptic, ei sunt diametral opusi, deci trebuie tratati cu totul diferit. Studiati-va copilul, evaluati-l si dati-i exact ce are nevoie, nu ceea ce a mers la fratele sau sora sa.
S. , de pilda, putea sta ore sa se joace linistit cu materiale senzoriale (de genul nisip, malai, paste, linte). Nu se murdarea decat pe maini, si acolo cu finete, si rareori malaiul din cutie ajungea pe jos. F. in schimb, prefer sa se tavaleasca in nisip, sa isi umple gura de el, sa manance pamant, sa arunce cu pumnii nisipul in jur, pentru ca foamea lui de informatie tactila e mult mai mare. Lui doar o plaja i-ar fi suficienta.
Lasati copilul sa va faca fericiti!
SAMSUNG CAMERA PICTURES
Avem asa de multe asteptari de la copiii nostri, si totusi atat de multe rani pentru ca nu am fost socotiti suficient de buni, suficient de cuminti, suficient de ambitiosi sau de inteligenti de proprii nostri parinti. Lectia cea mai pretioasa pe care am invatat-o de la Cati Capsunica este ca tu poti face un copil fericit oricum ar fi el, iar el te poate face fericit oricum ar fi.
Stare de bine cu Young Living
Folosesc uleiurile esentiale de la Young Living Oils de trei ani si mai bine, si le-am ramas fidela. Nu o sa va povestesc prea multe despre beneficiile lor, pentru ca exista multe grupuri pe Facebook si bloguri dedicate acestei nise, ba chiar si eu am scris despre experienta mea cu ele.
Unul dintre beneficiile colaterale ale uleiurilor esentiale sunt oamenii faini pe care ajungi sa ii cunosti. Eu am primit ajutor la nevoie din partea unor persoane minunate, cu care am pastrat legatura si carora le multumesc din suflet!
Astazi vreau sa va povestesc despre Adriana, membra a comunitatii WAHM, care reuseste sa creeze o stare de bine, terapeutica si frumos mirositoare, cu ajutorul produselor YLO. Adriana este o persoana energica, deschisa si calda, iar daca vreti sa o cunoasteti mai bine va invit sa cititi frumosul interviu pe care i l-a luat Irina.
Stare de bine cu Young Living este proiectul de “mamica” al Adrianei, ce s-a materializat nu doar in distributia de uleiuri, ci si in prepararea unor delicioase saruri de baie, roll-ons sau creme hidratante.
Si eu am primit spre testare o crema preparata de Adriana: de la bun inceput mi-au placut mirosul aromat, care m-a dus cu gandul la un spa, si calitatea ingredientelor de pe eticheta: unt de cocos, unt de shea, unt de cacao, vitamina E si uleiuri esentiale, printre care se numara si favoritele mele, lavanda, tamaie.
Crema este foarte hidratanta, numai buna pentru domolit asprimea gerului de iarna sau pentru un ten uscat, un decolteu ce are nevoie de ajutor impotriva trecerii timpului, maini de mamica 🙂 care trebuie neaparat sa se pastreze catifelate si, de ce nu, chiar si un masaj (eu am mare nevoie de hidratate pe coate, genunchi si in zona gleznelor, si e perfecta pentru asta!).
Pe canalul YouTube Stare de bine exista si modul in care aceasta crema este preparata:
Pe Adriana o gasiti si pe pagina ei de Facebook si in grupul pe care il administreaza, Stare de bine cu Young Living, unde ii puteti solicita consiliere, detalii sau comenzi.
Mult spor in tot ce faci, draga Adriana, si sa raspandesti mereu in jurul tau o stare de bine! ❤
Scop, sens si frumusete- Coloring our lives
Pe cand aveam douazeci de ani si tocmai terminasem anul doi de Litere, am lucrat o vara ca si consilier de tabara in State, intr-o tabara de adulti cu dizabilitati. Era prima mea intalnire mai profunda cu handicapul. Si nu a fost o intalnire cu copii, ci cu oameni aflati in diverse stadii ale vietii, unii avand si peste 70 de ani traiti in trupuri frante, contorsionate, care nu functionau bine.
Am plecat de acolo cu o mare intrebare in suflet: “Oare ce sens are viata lor pe pamant? Oare de ce i-a lasat Dumnezeu asa, fara sens?”
Era o intrebare tanara, de greenhorn, pe care am purat-o vreme de cinci ani peste mari si tari.
Am gasit raspunsul tocmai in China.
Acolo ma nimerisem cu o echipa de voluntari, intr-o casuta creata de o chinezoaica, “Casa dragostei”. Doamna respectiva, pe nume Tina, mai avea o casuta, “Casa Bucuriei”, insa eu am ajuns doar in prima dintre ele. Tina obisnuia sa ia cele mai grave cazuri de copii cu handicap din orfelinatele de stat si sa le ofere o viata demna, confortabila, ocrotita. Acolo m-am impretenit cu David si John, baietei chinezi cu nume englezesti (cam toti chinezii care au contact cu strainii isi aleg si un nume international). David si John aveau paralizie cerebrala, o afectiune care ii impiedica sa mearga, sa vorbeasca clar, sa functioneze normal. Isi petreceau o parte din zi legati in tije metalice, cu suruburi, de bancute si de mese, pentru ca nu aveau scaune speciale. Cu toate acestea, pe fetele lor am intalnit bucurie si recunostinta pura cu fiecare cantecel pe care il ofeream, cu fiecare zambet sau bucatica de paine pe care o primeau.
Era o bucurie de care eu una, intreaga si normala, nu eram in stare. Era o recunostinta si un respect in fata vietii de care eu nu dadeam dovada, desi fusesem mereu o privilegiata a sortii.
In acel moment, am primit cea mai importanta lectie din viata mea. Mi-o amintesc ca si cum s-ar fi intamplat ieri. Cu David in brate, intr-o zi de iarna in care zapada se amesteca cu funinginea si cerul era plumburiu, intrebarea mea si-a gasit raspuns: Fiecare copil are scop, sens si frumusete, si nu am sa mai spun niciodata ca acest om nu ar fi trebuit sa existe.
Cinci ani mai tarziu, se nastea Cati.
O fetita diferita, cu un cromozom 13 in plus, cu o speranta de viata maxima de un an si dizabilitati profunde. “Ea e o altfel de fetita, mi-am spus, incercand sa nu o compar niciodata cu celelalte fetite din parc. Ea e dintr-o altfel de samanta, imi repetam…e ca o capsuna intr-o gradina de flori”.
Cati Capsunica i-a ramas numele, si a supravietuit, impactand in cei sase ani ai sai de viata mai multi oameni decat eu in 36. Cati nu vorbeste, dar are un mesaj care se aude mai departe decat as putea striga eu vreodata: Fiecare copil are scop, sens si frumusete.
Iata cum scopul meu a devenit sa dau scop vietii ei mici si fragile, si visul meu este ca tot mai multi copii ca ea, altfel de copii, din seminte diferite, sa fie binecuvantati prin existenta ei pe acest pamant.
Dincolo de cuvintele mele metaforice se afla un plan, insa nu vreau sa ma laud cu ceea ce inca nu am realizat. Vreau doar sa va spun ca visez la un loc unde copii cu nevoi speciale sa faca terapie de buna calitate, iar in locul acela cu siguranta se va gasi un birou pe care va fi asezat acest tablou plin de emotie si de frumusete.
Alexa, mana calda din spatele atelierului Coloring our lives, a aflat povestea Capsunicii si a transpus-o in culoare. A facut-o cu atata suflet si implicare, incat in momentul in care am vazut tabloul, mie mi-au dat lacrimile! Era perfect!
O capsunica ce isi arata inima cu vulnerabilitate, iar inima ei e in forma de dragoste….
Iti multumesc din suflet, Alexa, pentru modul in care ai gasit sa te implicit in povestea noastra si sa ii colorezi visele viitoare!
Pe Alexa am intalnit-o in comunitatea mamelor care lucreaza de acasa, alegand sa faca asta pentru a fi mai aproape de familie- comunitatea Work at Home Moms.( De altfel, o multime dintre prietenele mele se regasesc in aceasta comunitate, pe unele vi le-am prezentat deja, iar desprea altele planuiesc sa va povestesc pe rand!) I-am admirat tablourile personalizate si obiectele decorative pictate, si am decis sa colaboram. E redundant, cred, sa va spun cat de mult imi place ce a iesit din aceasta intentie de colaborare. O recomand din toata inima si cu siguranta voi apela la talentul ei in viitor.
Va puteti convinge vizitand pagina ei de Facebook Coloring our lives sau pe site-ul ei.
Iata cum isi descrie chiar Alexa creatiile:
Cum i-am explicat Baietelului de argint tabla impartirii
In vacanta de vara l-am invatat pe S., prin multe jocuri si putin exercitiu, tabla inmultirii. Spre placuta mea surpriza, a priceput-o imediat si a tinut-o minte, fara ca eu sa fac eforturi deosebite sa i-o indes in cap 🙂 . Am rasuflat usurata ca am trecut asa de repede peste acest hop, iar in vacanta de iarna n-am apucat sarguincios de tabla impartirii…sa fiu eu sigura ca a inteles-o.
Drept material ajutatoare am avut cateva cuburi moi colorate (excelente pentru multe tipuri de activitati si multe varste), doua planse cu tabla inmultirii si a impartirii, cumparate de la Carrefour cu mai putin de un leu bucata, si bani.
Iata etapele prin care i-am explicat eu impartirea:
- Cu ajutorul cuburilor am recapitulat notiunile de intreg, jumatate, sfert, carora le-am adaugat pe parcurs cele de doime, treime, patrime, cincime, samd.
2. I-am explicat ca o impartire poate fi exacta sau cu rest. L-am provocat sa imparta doi/patru lei in doua parti egale, apoi trei lei in doua parti egale, apoi alte sume care dadeau rest. Nu era intentia mea sa il invat impartiri complicate, ci doar sa ii arat diferenta intre o impartire in parti egale si una cu rest.
3. Am studiat tabelele si am inceput impartirea propriuzisa, cu doi, trei, patru, cinci si sase (aici am ajuns deocamdata), ajutandu-ne de observatiile lui (de exemplu, doar numerele pare se impart exact la 2, doar numerele terminate in 5/0 se impart exact la 5, sau faptul ca numerele care se impart exact la o cifra sunt de fapt rezultatele inmultirii cu cifra respectiva).
4. Cu ajutorul cuburilor l-am pus sa imparta la doi
5. Apoi la trei.
6. Apoi la patru.
7. Apoi am luat diverse numele (12, 24, 15) si l-am rugat sa le imparta pe rand la 1, 2/4(pe cele pare), 3, 5 (pe 15) si la ele insele.
8. O alta explicatie care l-a ajutat sa inteleaga impartirea a fost problema cu bomboanele: daca am 15 bomboane si vreau sa le impart la un copil/ 3/5 / 15 copii, cate bomboane primeste fiecare?
9. De asemenea, cand mergem la cumparaturi si trebuie sa luam mai multe bucati dintr-o categorie de produse, il incurajez sa imi calculeze pretul pe bucata, ca sa alegem varianta cea mai avantajoasa pentru noi.
Desigur, trebuie sa terminam de invatat tabla impartirii, si sa consolidam intelegerea ei prin mai multe exercitii, dar sper ca aceste ponturi va vor ajuta daca elevul dumneavoastra de a doua da semne ca are nevoie de ajutor la acest capitol.
Iar daca va intrebati ce facea Baietelul de bucurie in vreme ce S. invata de zor la mate, iata: tot un fel de matematica 🙂
Spor in toate!
Minunea- perspectiva unui insider
Mi-am dorit sa citesc cartile scrise de R.J. Palacio, Minunea si Cartea lui Julien (ed. Arthur), din momentul in care am vazut trailer-ul filmului.
Sunt sigura ca cei mai multi dintre voi ati vazut deja acest trailer, unii chiar filmul, iar o parte ati parcurs chiar si cartile. Daca nu, va incurajez din inima sa o faceti, veti fi foarte castigati. Filmul mi-a placut la fel de mult ca si cartea, ceea ce de obicei nu prea mi se intampla.
Pentru mine si Baietelul de arigint a fost o premiera- prima oara cand am mers la cinema noi doi. (El a fost si cu scoala si cu un prieten, insa noi nu apucasem sa mergem la cinema impreuna pana acum.) Am vrut musai sa vedem acest film, ca sa putem discuta pe marginea lui, sa vad cum se simte el in postura de frate al unui copil cu nevoi speciale. La sfarsitul acestui articol va voi povesti si impresiile lui.
In comunitatea parintilor si copiilor cu sindromul Treacher Collins au fost voci care au protestat ca in rolul lui Auggie a fost distribuit un copil tipic, care a avut nevoie de ore de machiaj zilnic pentru a impersona un copil cu acest defect genetic. Explicatia producatorilor a fost ca un copil cu adevarate diformitati faciale ar lua foarte personal scenele de bullying din timpul filmarilor si ar suferi in mod real. Pe de alta parte, un copil actor este totusi un actor profesionist, cu care se poate lucra in mod profesionist. Inteleg ambele puncte de vedere, asa ca nu comentez in niciun fel alegerea facuta. Daca vreti sa aflati ce inseamna in realitate sindromul Treacher Collins, iata un clip scurt:
Eu am citit mai bine de jumatate de carte inainte de a vedea filmul, S. inca este la inceputul ei, asa ca eu am inteles un pic mai bine dedesubturile. S. nu a fost chiar asa de impresionat. Eu mi-am sters deseori lacrimile, iar in spatele nostru am auzit o fetita plangand. Este un film incarcat de emotie.
Minunea mi-a placut enorm: a scrisa din perspectiva mai multor personaje, fiecare aruncand propria lumina asupra intamplarilor. Personajele care povestestc sunt doar copii, nu si adultii din poveste, iar filmul pastreaza aceasta structura. Practic, totul e privit din interior in exterior, fiecare isi vede greselile, isi explica alegerile, actioneaza si regret, descrie contextul prin culoarea lentilei proprii. E un adevarat curs in inteligenta emotionala, dupa parerea mea.
Aici vreau sa fac o paranteza. Asa cum prietenii mei apropiati stiu, pentru ca am povestit poate prea mult despre asta in ultimul an, cea mai de seama descoperire din ultima perioada a fost in domeniul inteligentei emotionale- enneamgrama celor noua tipuri de personalitate. M-a facut sa ma inteleg mai bine, sa ii inteleg pe cei din jur mai bine, sa le inteleg motivatiile, fricile, anxietatile si mastile si sa imi ajustez asteptarile de la oameni. E o chestie foarte veche cu radacini sufite, dar nu e ezoterica decat in masura in care cineva o incarca intentionat de ezoterism, asa cum se poate face cu orice alt obiect neutru. Este pur si simplu o descriere a noua tipuri de personalitate, noua lentile prin care putem privi lumea, cu fricile, talentele si punctele noastre slabe. Enneagrama explica foarte bine tipul de personalitate cu care te nasti (adica nu e ceva dobandit din pricina conditiilor de mediu, desi fiecare se poate afla la un nivel mai scazut sau mai ridicat de echilibru si sanatate emotionala, in functie de mediul in care a crescut si alegerile facute pana in acel moment). Enneagrama nu e nici magie, nici evanghelie. Desi te descrie si te ajuta sa te intelegi, sa faci alegeri mai bune pentru tine sau pur si simplu sa intelegi de ce esti asa si nu altfel, ea nu te poate nici schimba, nici salva. Luati-o ca atare. Daca vreti sa aflati mai multe despre asta, puteti citi descrierile aici. Testele nu mi se par concludente, deci pentru a afla ce numar sunteti pe enneagrama, cel mai bine ar fi sa cititi toate descrierile.
Cartea lui Julian (se citeste repede, pentru mine a fost o lectura de mai putin de doua ceasuri), insa, scrisa doar din perspectiva lui, mi se pare extrem de puternica si de iluminatoare. Julian este un 6 contrafobic pe enneagrama, si actioneaza din frica. Mi-a placut foarte mult povestea indreptarii lui, si mai ales contextul care a provocat asta (povestea buncii din timpul progromului nazist), pentru ca cel mai faimos exemplu de 6 contrafobic, bully dus la extrem, e chiar Hitler. In momentul in care intelegi ce il mana pe un om sa se poarte ca un bully (frica), ai cheia pentru a-l ajuta sa se indrepte (daca si el e deschis sa faca lucrul acesta). Nu e o diferenta decat de dimensiune a faptei intre ce a facut Julian si ce a facut Hitler, de aceea gravitatea faptei sale e asa de mare, oricat de mult ar incerca sa o rationalizeze el sau parintii lui. Iar parinti ca ai lui sunt cu duiumul printre parintii elevilor din scolile romanesti. O scoala care sa reactioneze ca cea din carte ar fi exceptia in Romania.
Viata este lumina oamenilor, adica cel mai pretios lucru care i se putea intampla unui om, sansa lui sa traiasca si sa experimenteze, sa invete si sa se transforme. A decide pentru altcineva daca are sau nu dreptul sa traiasca, pentru simplul motiv ca e diferit de tine, sau mai predispus la suferinta, a devaloriza pe cineva din pricina defectelor lui vizibile, fara a-i da o sansa sa isi arate adevarata valoare si sensul lui in Univers, a pedepsi pe cineva cu moartea fara ca el sa fie realmente vinovat de ceva, e cel mai grav pacat pe care il poti face impotriva unei finite umane. Din pacate, Minunea e o carte (si un film) care vin intr-un context mondial foarte delicat: pe de o parte ne da pe spate cartea aceasta care ne invata sa alegem binele cu curaj, sa alegem sa fim ceva mai buni oricat de inconfortabil ar fi asta, pe de alta parte exact aceeasi societate ne invata ca e bine, e un act de dragoste sa curmi viata cuiva pentru ca e diferit, bolnav sau are o dizabiliate, sau e prea batran, prea deprimat, prea greu de ingrijit si o povara pentru noi. Ma refer la avort, euthanasie si sinucidere asistata, precum si la optiunea legala pe care o au parintii in diferite state ale lumii civilizate (cum sunt Olanda, Belgia, Canada), de a pune capat vietii copiilor lor cu dizabilitati.
Ar fi fain ca macar noi, adultii care citim cartea sau vedem filmul, sa meditam un pic la schimbarile astea care se petrec in lume, in gandirea colectiva, de cativa zeci de ani buni. Sa nu inchidem ochii gandindu-ne ca pe noi nu ne privesc : lucrurile se misca cu o viteza ametitoare, iar ceea ce acum zece ani ni se parea complet inacceptabil, acum este privit ca totalmente plauzibil si bun.
In incheiere, sa va povestesc despre impresiile mele si ale lui S.
Personajul meu favorit a fost Jack, care a ales binele pentru ca a vrut, si-a asumat greselile si a crescut frumos pe parcursul povestii. Principiul meu favorit a fost cel al Charlottei: Nu e suficient sa fii prietenos. Trebuie sa fii prieten. Mi-a mai placut si lumina buna in care a fost pus homeschooling-ul, poate se mai dechide un pic mentalitatea romaneasca in privinta asta.
Personajul favorit al lui S. a fost Auggie, pentru ca a iesit in evidenta. Si lui ii place sa iasa in evidenta prin ceea ce il defineste in mod deosebit (in momentul de fata, pasiunea pentru LEGO), si nu il deranjeaza daca asta il face un outsider. Nu s-a identificat cu Via, iar daca are motive sa fie gelos pe cineva, acesta e intotdeauna F., nu Cati. F. este cel care il eclipseaza pe S., iar in privinta Catiushei el nu se simte deloc discriminat, privat de atentie sau de bucurii din pricina ei, poate si pentru faptul ca am transformat fiecare plecare la terapie si multe interventii medicale, operatii sau evaluari de-ale ei in mici vacante de familie. Acestea au fost raspunsurile lui la intrebarile mele directe, adresate lui dupa vizionarea filmului.
Despre vulcani- 8 ani si 10 luni
Un 2018 bun si spornic va doresc tuturor, cu impliniri si multumire!
Noi am inceput anul in forta, cu una din primele teme de pe lista propusa: vulcanii.
Cea care ne-a inspirat sa incepem cu acest subiect a fost Oana, de la Carticele minunate, care ne-a trimis spre recenzare o carte Usborne tocmai potrivita pentru Baietelul de argint.
Volcanoes e o carte pentru incepatori, cu coperti cartonate, font mare, cuvinte accesibile, cu 30 de pagini de buna calitate si fotografii si ilustratii minunate.
Informatiile din carte au fost interesante si noi chiar si pentru mine, dar accesibile si baiatului meu de clasa a doua. El a citit integral textul, iar eu l-am ajutat la traducere.
Pe masura ce citeam, ne opream fie sa analizam cenusa vulcanica de la vulcanul din Islanda, cel care a “oprit mersul lumii” in 2010 (multumim inca o data pentru aceasta mostra de cenusa, Irina!!), sau rocile vulcanice si metamorfice din setul cumparat vara trecuta de la Muzeul Aurului din Brad, fie sa caute pe harta cate o insula mentionata in carte.
S. a avut o tona de intrebari, cartea i-a starnit curiozitatea si l-a facut sa asocieze multe dintre informatiile stiute de el anterior. Chiar mi-a placut sa observ cum se nasc in mintea lui intrebarile, cum sta sa judece ceea ce citeste, ca nu a trecut pur si simplu printre randuri si pagini fara sa cumpaneasca asupra lor.
De mare ajutor a fost si glosarul de la sfarsitul cartii, care ne-a deslusit amandurora anumiti termeni.
Multumim tare mult, Oana, cartea e superba, perfecta pentru lectia noastra si pentru nivelul de engleza la care se afla copilul meu, eu o recomand din inima! De fapt, toata colectia mentionata la sfarsitul cartii merita achizitionata, pentru ca sunt bune sa construiesti in jurul lor lectii de stiinte naturale si se preteaza cerintelor Montessori (informatii factuale, ilustratii de tip fotografie).
O alta activitate pe care i-am pregatit-o au fost cartonasele Montessori in trei parti, prin care S. si-a sedimentat cunostintele despre alcatuirea unui vulcan. Noi le avem tot in engleza, printate si laminate de foarte multa vreme, de aceea imi cer scuze ca nu mai pot mentiona sursa.
S. a completat informatiile din carte, vizionand DVD-ul Vulcanii, de la Erc Press. Avem cateva DVD-uri din aceasta colectie, iar S. a invatat multe de acolo, sa nu le ocoliti daca le gasiti in librarii sau pe la chioscurile de ziare.
Am sfarsit lectia noastra cu vestitul experiment vulcanic (cu bicarbonat si otet). Il gasiti in multe carti cu experimente, noi ne-am inspirat din cartea 365 de activitati stiintifice, aparuta la ed. Rao.
Am incercat sa pastram structura unui vulcan, cu tubul central (sticla) si conul (din carton maro). In sticla am turnat otet, peste care S. a pus bicarbonat de sodiu. Reactia dintre ele a produs “lava” vulcanului. Daca as fi adaugat colorant alimentar si nu m-as fi zgarcit la otet, ar fi fost si mai spectaculos experimentul. Din fericire, nu e prima oara cand il facem, iar Baietelul de argint era familiarizat cu el.
Pentru noi, ziua a fost frumoasa si productiva, iar datorita materialelor folosite nu ne-am cizelat doar cunostintele ce tin de stiintele naturii, ci si pe cele de engleza sau geografie, amintindu-ne cu drag si de vacanta de vara trecuta.
Caiet pentru şcoala de...acasă 
Recent Comments