Regrete dupa 6 ani de parinteala

De când ma stiu, mi-am dorit copii, imi doresc si de acum incolo multi copii in viata mea, ii simt aproape si pe langa ei sunt eu insami.

Dupa ce am pierdut prima sarcina (o pierdere te invata cat de pretios e lucrul dorit), am tanjit dupa un copil pe care sa il invat. Un copil al meu, pe care sa il invat asa dupa cum dedicam ceasuri din timpul meu invatand si iubind copiii altora. Dumnezeu mi l-a dat pe Baietelul de argint, care e un copil absolut minunat. Este exact cum mi l-am imaginat, ca niste raze de soare prin frunzisul unei paduri de primavara, cu un punct de vedere al lui, calm, intelegator, sensibil, tandru, inteligent. Nu l-as schimba pe nici un alt baietel, va spun sincer.

M-am straduit sa fiu o mama buna pentru el, si nu imi pare rau de nici un efort. Totusi, sunt cateva lucruri pe care le regret, si pe care vreau sa vi le impartasesc si voua, in speranta ca veti evita greselile mele, iar eu mi le voi corecta.

Nu vorbesc aici de momentele de manie, uneori justificate doar de oboseala si morocanosenia mea, nu de comportamentul lui. Nu vorbesc de pedepse. Eu consider ca un copil trebuie sa stie si de limite. Trebuie sa se poarte cuviincios in public, sa fie politicos, sa se infraneze atunci când e necesar. Din pacate, in ultimii patru ani de viata a lui S., nu am avut cum sa ies prea mult cu el in public. Familia noastra a fost mereu impartita, in majoritatea timpului eu cu Cati in casa, facand terapie, S. cu tati afara (iar tati e cel mai permisiv dintre noi).

Vorbesc de greselile pe care eu le-as fi putut evita.

• M-am straduit sa fac cu S. activitati Montessori de transfer, turnare, lustruire, etc. A fost distractiv. Dar nu l-am invata sa duca singur lingura la gura, ci doar sa transfere bilute cu lingura. Am facut nenumarate exercitii pentru imbunatatirea motricitatii fine, in afara de cele mai la indemana si mai folositoare, acelea de a-l lasa sa ia bucatele mici de mancare pe care sa le mestece si sa le inghita singur. Am amanat introducerea solidelor pana in momentul in care S. a inceput sa se inece si sa vomite daca simtea o bucata mai mare in mancare. Putea sa mestece un covrig, putea sa roada un biscuit, dar multa vreme a mancat totul pasat. Din pricina aceasta, a refuzat textura fructelor intregi, a legumelor nepasate. Lucrurile nu s-au imbunatatit in timp, iar noi a ales calea cea mai usoara, aceea de a-l hrani si de a-i pasa. Ba chiar, atunci când refuza sa stea potolit la masa, de teama sa nu piarda in greutate, sa nu ii lipseasca vitaminele si nutrientii, l-am tinut ocupat cu desene animate. S-a invatat un copil mofturos, care face mereu nazuri la mancare si noi ne-am creat, in timp, batai de cap usor de evitat la vremea respectiva. Da, acum poate manca singur cu lingura, la 5 ani nu il mai hranim noi. Dar stam mereu cu gura pe el sa termine din farfurie, iar gusturile lui sunt, in mare parte, nesanatoase. Legume crude? In visele noastre! Mananca prea mult prajit, prea mult zahar si alimente rafinate, iar maselele lui au de suferit, la fel ca si ficatul, sunt sigura. Fricile mele l-au limitat si i-au facut rau.
• As fi vrut sa nu il obisnuim cu gustul dulce. I-am fi facut un mai mare serviciu daca nu am fi introdus dulciurile prea curând (si asa, le-am introdus dupa doi ani), sau daca le-am fi limitat.
• Am facut multe exercitii, tot de inspiratie Montessori, de incheiat nasturi, capse si fermoare. Cu toate acestea, l-am ajutat mereu sa se imbrace, pana intr-acolo incat si acum, ca sa nu întârziem la gradinita, il asistam noi. Se poate imbraca singur, nu e vorba de capacitatea lui de a face asta, pur si simplu nu vrea sa o faca. Nu i se pare necesar sa depuna efortul…iar noi nu suntem suficient de fermi si consecventi sa ii impunem independenta.
• Nu am fost consecventi in a implementa obiceiuri bune pe care sa le faca SINGUR, cum ar fi: spalatul pe dinti (se bazeaza tot pe mine); curatenia in camera lui (poate, are momente când face singur luna, de la strans jucariile la dat cu aspiratorul si facut patul), dar nu face mereu; dusul hainelor murdare in cosul de rufe; dusul farfuriei in chiuveta; ajutat in casa la diverse treburi marunte;
• L-am invatat lenes, când puteam sa il invatam comod. L-am invatat egoist, sa astepte de la altii, in loc sa il invat atent si saritor. Lucrurile nu stau chiar asa de rau, are zile bune când ne intelegem; sunt insa clipe când se poarta ca un copil razgaiat, si asta m-a pus mult pe gânduri. Se vede ca ii lipseste ceva, iar acest ceva nu e nici timpul acordat, nici atentia noastra dedicata exclusiv lui, nici partenerii de joaca, ci responsabilitatea.

Dupa cateva discutii cu Bob Doman (puteti citi despre experienta lui cu fiul sau aici)  si cateva articole (cum e acesta), mi-am dat seama ca am gresit mult  fata de S., facandu-i viata prea usoara. L-am cocolosit si a devenit rasfatat, iar prin asta nu i-am facut nici un serviciu. Personalitatea lui nu e mai placuta, atitudinea in fata provocarilor nu e mai buna.

In 2015, va spun sincer, nu imi pasa daca S. nu va invata capitalele Europei, sau daca nu va sti sa faca calcule complicate. Vreau sa ne concentram pe a se imbraca singur, a respecta regulile, a avea un set de treburi bine stablilit in gospodarie si responsabilitati mai multe. Sa faca tot ce poate face singur, sa invete sa astepte, sa faca activitati care sunt nu numai distractive, ci si folositoare.

Poza urmatoare am descarcat-o de pe Facebook, de pe grupul Imi Place Montessori. In curând S. va avea o lista (cu imagini) potrivita varstei lui, in camera lui si in baie:

Pentru noile mamici, am un singur sfat: când faceti activitati, urmariti functia. Il ajuta jucaria aceea sa puna si sa scoata obiecte din recipient? Foarte bine! Sa invete sa puna si jucariile in cos, si sa va asteptati sa o faca de fiecare data. Joaca in bucatarie sa aiba drept finalitate capacitatea copilului de a-si face singur micul dejun, de a-si turna singur laptele, de a-si unge singur painea prajita cu unt si de a nu mai astepta sa fie servit de altii. Jucaria sau cartea cu nasturi sa aiba drept scop capacitatea de a se imbraca singur fara sa taraganeze. Le dam când sunt mici o matura si un faras pe masura lor, sa exerseze “abilitati practice” dupa metoda Montessori De ce nu, la cinci-sase ani, sa ii lasam sa dea cu aspiratorul si cu mopul in realitate? Stiu bine ca al meu baiat, când vrea, face chiar o treaba excelenta! E bine sa aiba o rutina de activitati sanatoase, sa invete sa fie politicos si sa nu intreaca masura. Fiti fermi si aveti asteptari inalte de la copiii vostri (asa cum si eu voi incerca sa am de la al meu, anul acesta).

Don’t underestimate your children. They are capable of producing great things if you keep raising your expectations and providing them with a chance. (Bob Doman)

(Nu va subestimati copiii. Ei sunt capabili sa infaptuiasca lucruri grozave, daca voi veti ridica stacheta asteptarilor si le oferiti oportunitatea.)

LE: In lumina acestui articol si a discutiilor pe care le-a stranit (si la care, drept sa va spun, nu ma asteptam), pun si linkul spre un articol peste care am dat absolut intamplator azi-noapte, si care mi se pare potrivit cu subiectul.

 

• Posted in: 5-6 ani ♦ Baietelul de argint ♦ Recomandari ♦ Scoala de acasa ♦ Uncategorized
• Tagged: Bob Doman, Montessori, treburi casnice pentru copii